miercuri, 20 martie 2013

Proprietăţile Goleştilor din comuna Căteasca, judeţul Argeş


În documentele de arhivă s-a consemnat că în anul 1832, biv vel vornicul Iordache Golescu scotea la mezat moşia sa părintească numită Răteşti sau Tufeanca şi o parte din moşia Căteasca sau Popeşti, aflate până 1831 în judeţul Vlaşca: „Fiindcă o moşie a mea de moştenire, anume Răteşti, ce-i zic şi Tufeanca din sud Vlaşca cu opt roate de moară ce sunt pe apa Argeşului voiesc să o vânz la mezat, de aceea mă rog Cinstitei Logofeţii ca să dea porunca unde se cuvine a se striga la mezat”; „Pe lângă moşia Răteştii ce am pus-o la mezat spre vânzare, mai având altă moşie alăturea cu aceasta, anume Căteştii, ce-i zice şi Popeştii ce se întinde şi în judeţul Vlăşcii şi în Muşcel, voiesc să mai vânz şi dintr-această moşie Căteştii, partea ce cade în Vlaşca, adică în lungul din matca Argeşului de acum până în hotarul ce-i despre Cacaleţi pe unde am stăpânit până acum, şi în lat din hotarul Răteştilor ce-i zice şi Tufeanca până în hotarul Popeştilor oricâţi stânj[eni] se vor alege într-aceste hotare. De aceea mă rog cinstitei logofeţii să se dea poruncă unde se cuvine şi pentru această moşie a se vinde la mezat”.

Părţile de moşie au fost cumpărate de biv vel logofătul Manolache Arghiropol, dar acesta ulterior nu a fost mulţumit cu amplasamentul moşiilor care erau scurtate şi pentru că Iordache Golescu nu i-a înmânat cartea de hotărnicie: „Care carte, ca un mai temeinic sinet, dumnealui vornic urma să mi-o fi dat, şi pe aceea, dumnealui mi-au poprit-o cu cuvânt că nu o găseşte şi nu este de crezut că urmează acea carte să fi fost la un loc cu celelalte sineturi şi cum pe acelea le-au avut, aşa urma să fi avut şi acea carte”.

În anul următor, 1833, cei doi au ajuns la un consens, aşa cum documentele au consemnat: „Prin mezat cumpărând două trupuri de moşie în sud Argeş ce să numeşte Tufeanca i Răteşti şi Căteşti sau Popeşti de la dumnealui biv vel vornic Iordache Golescu pe care în anul trecut prin hotărnicie alegându-o şi cu mulţumirea tuturor vecinilor împietrindu-o s-au făcut şi alăturata carte de hotărnicie, […] de către orânduiţi boieri hotarnici, care carte în dos au iscălit-o atât dumnealui vornic Golescu, vânzător cât şi eu cumpărător că ne-am mulţămit şi noi pe urmarea ei. Dar acum pentru mai bun temei într-o glăsuire cu d[umnealui] vornic cu cinste rugăm Cinstita Mare Logofeţie să binevoiască a slobozi poruncă ca să adevereze alăturata carte şi de judecătorie spre deplină formalitate”[1].

După moartea vornicului Iordache Golescu (1768-1848), moşia Căteasca a revenit descendenţilor acestuia: Dumitru numit şi Tache (1807-) fără urmaşi, Radu (1814-), Alexandru zis Arăpilă (1819-1881) şi o fată Elena căsătorită cu Grigore Bengescu (1824-1881)[2].


Elena Bengescu (-1896, înmormântată la Goleşti[3]), fiica lui Iordache Golescu îi lasă prin testamentul olograf din 10 iulie 1895, suma de 40.000 lei, nurorii sale Zoe (Juca) Rosetti, doamna de onoare a reginei Elisabeta a României, căsătorită cu Achille Bengescu: „Neştiind cât bunul Dumnezeu mă va ţine în viaţă, am luat următoarea dispoziţiune. Din averea ce voi lăsa la moartea mea şi care se compune din tot ce se va găsi în posesiunea mea, la care se va adăuga şi ceea ce am înaintat şi împrumutat copiilor mei în viaţă fiind, a patra parte din acea avere, de care după lege pot dispune în favoarea oricărei persoane, o las până la concurenţa de 40.000 lei, norei mele, doamna Zoe Bengescu, născută Rosetti.

După estimaţiunea făcută de mine, acel legat va putea fi achitat în întregul său, în caz când din diferite împrejurimi averea mea ar scădea se înţelege ca şi legatul ce fac scumpii mele nurori va scădea în proporţie, deoarece nu poate trece peste a patra parte.

Doresc ca acest legat <pe> care-l fac din a patra parte a averii mele să se achite în numerar, ceea ce se va putea executa, căci am speranţa că Atotputernicul mă va ţine încă în viaţă până la vânzarea părţii mele de moşie rămasă mie moştenire de la fratele meu George şi atunci întreaga mea avere va fi mobiliară. Rog pe dl. Jacques Negruzzi[4] a primi să fie executorul meu testamentar căruia îi dau posesiunea întregii mele averi”[5].

În anul 1896, domnişoara Elena Golescu, rentieră cu domiciliul în Nanteuil sur Marne, arondisment Meaux, cu rezidenţa la Cannes, departamentul Alpes Maritimes, vinde verişoarei sale Elena Maria Golescu, fără profesiune, domiciliată în Belgia, oraşul Ixelles les Bruxelles, strada Stassart, nr. 108, partea succesorală din moşia Tompa în suprafaţă de 1707,52 ha şi 60 cetioare din succesiunea unchiului ei George Golescu, decedat la 24 ianuarie 1894 pentru suma de 3.000 lei[6]. De asemenea, Elena Maria Golescu cumpără prin procuratorul acesteia, Paul Auge Emmerez de Charmoy cu domiciliul în Paris, Rue de Lisabon, nr. 24 şi reşedinţa în Bucureşti la Hotel Bulevard, drepturile succesorale de la Ecaterina Golescu, rentieră domiciliată în Darabani, judeţul Dorohoi, procuratoare a copiilor majori Ecaterina, Radu, Niculae şi Vasile Golescu, moştenitori după unchiul lor răposat George Golescu, cu suma de 20.000 lei[7] şi de la Eugenia Golescu, domiciliată la Paris, strada Martirilor, nr. 38 pentru suma de 5.000 lei[8].

După moartea Elenei Bengescu, moşia Tompa din comuna Căteasca a fost scoasă la licitaţie publică în decembrie 1896 şi mai apoi în septembrie 1899. La ultima licitaţie aflăm, că moşia Tompa avea un preţ de cumpărare care pornea de la suma de 434.000 lei şi avea suprafaţa şi aşezarea următoare: „Moşia numită Tompa, cu trupurile ei Guşata, Ruptura de lângă Bucşani şi Vădana, în întindere aproximativă de 3.300 pogoane, din care ca 1.900 pogoane arabile, ca 500 pogoane pădure măruntă, esenţă tufă în partea de la Vest a moşiei, ca 300 pogoane zăvoi în partea de la Est, spre râul Argeş, şi restul prunduri, traversată această moşie în lungul ei de şoseaua Piteşti-Căteasca, având conacul ei compus din o casă de zid în paiantă, învelită cu şiţă, cu 4 încăperi şi sală înainte; un pătul nou pe 60 furci, îngrădit cu nuiele şi desvelit; un alt pătul mai mic, ruinat; un coşar pentru vite şi grădină cu duzi, cum şi alte 6, compuse din 4 camere vechi, învelite cu şiţă; iar întinderea conacului este ca de 7 pogoane.

Tot pe această moşie, în partea de la Vest, se află instalat un local de moară, construit de nuiele, învelit cu fier, şi o casă cu două camere de nuiele, învelite cu coceni şi alături un eleşteu ca de 3 pogoane.

Această moşie se învecineşte la Nord cu proprietatea moştenitorilor Orjani, din cătunul Catanele, despărţită de numiţii prin moşiile împetrite la ambele capete, la Sud cu proprietatea moştenitorilor Popeşti, despărţită de aceştia prin movile stabilite una la Cacaleţi-Cireşu, una la Ion Aldea şi alta la Nuciteanca, peste apa Argeşului, la Apus cu proprietatea moştenitorilor Orjani Cireşaru, din Cacaleţi-Cireşu, şi la răsărit parte cu râul Argeş şi parte cu proprietăţile d-lor Simion Romanov şi Udrea Gheorghiu, în dreptul trupului Guşata, peste râul Argeş, cu proprietatea Topoloveni, a casei I. Topoloveanu sau Cârcinovu, proprietatea d-nei Elisa Urlăţeanu, şi moşia Statului numită Goleştii-Badii, prin movilele despărţitoare.Această proprietate este moştenească şi este situată în comuna Căteasca-Popeşti, cătunul Coşarele, din plasa Găleşeşti, judeţul Argeş”[9].

În 1904, Elena Maria Golescu (Helena Golesco), locuind tot la Bruxelles pe strada Stassart 108 şi domiciliată în Bucureşti, strada Săleuţei 49, vinde printr-un act încheiat la Buxelles, în mod definitiv şi irevocabil, moşia Tompa (în document s-a trecut Zompa) din comuna Căteasca-Popeşti, plasa Cotmeana Găleşeşti, „cu toate ecaretele, instalaţiuni şi accesorii de orice fel ce s-ar găsi pe sus-zisa moşie”, lui Constantin Zamfirescu, agricultor domiciliat în comuna Căteasca-Popeşti, pentru suma de 650.000 lei, plătită în trei tranşe în următorii ani: 1904, 1909 şi 1914[10].


[1] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Tribunalul Argeş, dosar 11/1833.

[2] Octav-George Lecca, Familiile boiereşti române, Editura Minerva, Bucureşti, 1899, p. 70, 258-259.

[3] „Epoca”, seria 2, anul 2, nr. 130 din 12 aprilie 1896, f. 3. şi „Epoca”, seria 2, anul 2, nr. 131 din 13 aprilie 1896, f. 3.

[4] Iacob Negruzzi.

[5] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Tribunalul Argeş, Secţia Notariat, registru nr. 37/1896, p. 391-393; Nr. ordine 135, nr. dosarului 1766 din 24 mai <1896>.

[6] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Tribunalul Argeş, Secţia Notariat, registru nr. 35/1896, f. 73v-76; Act transcris sub nr. 1716 din 6 noiembrie 1896. Actul de vânzare iniţial s-a încheiat la Cannes (4 martie 1896) şi apoi la Bruxelles (31 martie 1896) în faţa notarului Auguste Scheyven.

[7] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Tribunalul Argeş, Secţia Notariat, registru de transcripţiuni nr. 34/1896, p. 559-561; Act transcris sub nr. 1592 din 12 octombrie 1896.

[8] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Tribunalul Argeş, Secţia Notariat, registru de transcripţiuni nr. 35/1896, f. 76-79v; Act transcris sub nr. 1717 din 6 noiembrie 1896.

[9] „Monitorul Oficial”, nr. 167 din 26 octombrie / 7 noiembrie 1899, p. 5718.

[10] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Tribunalul Argeş, Secţia Notariat, registru nr. 16/1904, f. 123v – 125v; Act transcris sub nr. 336 din 22 ianuarie 1904.

marți, 19 martie 2013

Metehne vechi…


Sursa
La începutul lunii august 1927, Aron Băiulescu care era preşedintele Societăţii de Înmormântare şi Ajutor din Piteşti înfiinţată în anul 1901, se plângea episcopului de Argeş, Nichita Duma (n. 26 aprilie 1864, Săcalu de Munte, Mureş) că unii preoţi din Piteşti cereau sume mari pentru slujbele de înmormântare şi aveau un comportament sfidător şi lipsit de umilinţă, după cum reiese din plângerea înaintată la reşedinţa episcopală de la Curtea de Argeş, pe care o redăm integral:

„Înalt Prea Sfinţite,

Sesizat de procesul verbal cu nr. 8 din 29 iulie a.c. al Consiliului de Administraţie al Societăţii de Înmormântare şi Ajutor „Eternitatea” din Piteşti, strada Smeurei nr. 5, al cărei preşedinte sunt, cu mult respect supunem la cunoştinţa Înalt P.S.V. că preoţii din acest oraş la diferite servicii făcute cu ocasiunea înmormântărilor membrilor acestei societăţi refuză să primească plata de lei 100 ce li se dă de fiecare decedat sau decedată şi protestează cu indignare cerând a li se plăti câte 300 lei de preot ameninţându-ne că la chemare nu mai vin la nicio înmormântare.

Făcându-li-se întrebare, a ne spune dacă există vreun ordin de la Înalt P.S.V. ca să li se plătească cât cer, parte din preoţi ne-a răspuns că nu există nici un ordin şi că urmează să dea fiecare cât poate, numai preotul I. Postelnicescu a spus că este ordin şi că trebuie să plătim cât cer.

Înalt Prea Sfinte, în ziua de 15 iunie a.c. au fost chemaţi conform statutului Societăţii doi preoţi, I. Postelnicescu şi N. Becescu de la Biserica Sf. Vineri să oficieze slujba înmormântării decedatei Iulia Hagi Hristea din acest oraş, strada 24 Ianuarie care cădea în Parohia Bisericii Sf. Vineri, ambii au condus cortegiul până la Biserica Sf. Ioan, staţia opririi cortegiului pentru ultima pomenire şi de unde se conduce decedatul la cimitir numai de un singur preot. Omul Societăţii a voit să le facă plata dând la fiecare în parte câte 100 lei plus dascălului 30 lei care nefiind presinte aici a încredinţat şi această sumă preotului paroh I. Postelnicescu. Numitul văzând că li se dă câte 100 lei de preot, în faţa publicului asistent a lepădat banii în drum spunând ca să li se dea câte 300 lei de fiecare preot, astfel că omul Societăţii văzând acest refuz a adunat banii de jos şi i-a adus înapoi Societăţii spunându-ne despre cele petrecute şi pentru constatarea adevărului putem proba cu d-lor Costică Ţurlea, omul Societăţii, Nae Ciurea, om de serviciu la dric, Nicu Gh. Constantinescu, birjarul trăsurii preoţilor şi dl. Iosif Marinescu, actualul administrator al Societăţii din Piteşti.

În ziua de 28 iulie a.c. dl. casier al Societăţii, Marin Iliescu întâlnindu-se cu preotul I. Postelnicescu care era însoţit şi de dascălul acelei biserici pe strada Brâncoveanu a voit a-i da preotului suma de lei 100 ce avea să primească de la această înmormântare şi spunându-i-se în acelaşi timp că dascălul s-a presentat la sediul Societăţii şi a primit plata.

Preotul I. Postelnicescu a găsit cu cale în stradă să atragă atenţiunea dascălului că de ce a primit banii şi luând hârtia de 100 lei din mâna d-lui casier M. Iliescu, a rupt-o în bucăţi şi a aruncat-o jos în stradă ripostând diferite vorbe, a plecat împreună cu dascălul urmându-şi de drum, iar dl. casier a strâns de jos bucăţile hârtiei pentru a ne proba nouă fapta săvârşită în stradă de numitul preot şi pe care o alăturăm aici spre a se vedea şi de Î.P.S.V. a vă convinge de adevăr.

Înalt Prea Sfinte, această societate de ajutor este înfiinţată în anul 1901, adică acum 27 ani şi este compusă din societari meseriaşi, lucrători de diferite bresle, oameni mai mulţi săraci cărora le vine în ajutor în caz de deces cu mici sume, în schimbul cotizaţiilor de 4, 5 şi 6 lei pe lună, majorate în anul acesta în vederea scumpetei şi a vremurilor grele prin care trecem, cu toate silinţele puse de noi, abia putem face faţă plăţilor existente la ordinea zilei, nemaiavând alte venituri din care să se poată spori încasările şi nici Consiliul de Administraţie ales nu primeşte nicio retribuţie făcând serviciul gratuit.

În vederea celor expuse mai sus vă rugăm respectuos Înalt Prea Sfinte să binevoiţi a ne lua în consideraţie arătările noastre şi a dispune cele ce Înalt P.S.V. veţi găsi de cuviinţă atât pentru fixarea sumei ce urmează a se plăti preoţilor la înmormântările decedaţilor societari, comunicându-ne şi nouă rezultatul odată cu înapoierea bucăţilor hârtiei de lei 100 ce v-am trimis spre a o schimba la Bancă.

Cu această ocasiune vă rugăm Înalt Prea Sfinte să binevoiţi a primi asigurarea înaltului devotament şi respectului ce vă păstrăm”[1].

Răspunsul s-a lăsat aşteptat, astfel încât la mijlocul lunii septembrie 1927, reprezentantul Societăţii trimite o altă petiţie către episcop în care preciza:

„Înalt Prea Sfinţite,

În referire la petiţiunea timbrată a acestei Societăţi cu nr. 10 din 3 august 1927 recomandată direct Înalt P.S.V. confidenţial-personal la care am aşteptat din zi în zi rezultatul pe care neprimindu-l, avem onoare a vă ruga respectuos Înalt Prea Sfinte să binevoiţi a dispune să mi se comunice rezultatul cerut pe cât va fi posibil de curând fiindu-ne pretins de membrii comitetului când vă rugăm să binevoiţi a ne înapoia şi bucăţile hârtiei de lei 100 ce vi s-a trimis.

În cazul că nu aţi primit-o vă rugăm Înalt Prea Sfinte a dispune să mi se comunice spre a se cerceta la oficiul poştal de aici în baza recipisei ce posedăm.

Binevoiţi vă rugăm Înalt Prea Sfinte a primi asigurarea distinsei noastre consideraţiuni”[2].

De abia la finele lunii septembrie 1927, episcopul emite un răspuns telegrafic despre „clasele de taxare” pentru înmormântări, pe care Societatea de Înmormântare şi Ajutor din Piteşti trebuia să le respecte pe viitor, după cum reiese din răspuns:

„În referire la adresa dv. nr. 10 şi 12/a.c. avem onoare a vă aduce la cunoştinţă că onorariile ce se cuvin cucernicilor preoţi pentru serviciul înmormântării v-au fost deja făcute cunoscut în mod verbal încă din ianuarie a.c. de P.C. protoiereu de atunci icon. dr. Petre Vintilescu.

Ele sunt: 100 lei pentru serviciul unei înmormântări de clasa III, 200 lei pentru clasa II, 300 lei pentru clasa I, 500 lei pentru clasa I „de lux”; pentru cei cu desăvârşire săraci, serviciul se face gratuit.

Pentru a nu se mai da loc la neînţelegeri ca cea semnalată de d-voastră prin adresele de mai sus, veţi binevoi a ţine seama de cele arătate aici cu privire la plata onorariilor cuvenite preoţilor”[3].

În răspunsul emis de episcop nu se mai preciza absolut nimic despre comportamentul nedemn al preotului Postelnicescu, iar despre bancnota de 100 lei pe care acesta a rupt-o în public fiind nemulţumit de suma primită, s-a menţionat pe marginea copiei de răspuns, într-un mod expeditiv: „Suta de lei ruptă? …Nu este!”. Deci, nimic nou sub soare, la vremuri noi…preoţi vechi!



Radu Aurel, Metehne vechi..., în "Săgetătorul", nr. 808, supliment cultural al cotidianului "Argeşul", nr. 6770, 26 martie 2013, p. 7, 10.

[1] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Episcopia Argeşului, dosar 36/1926, f. 370, 378.

[2] Ibidem, f. 371.

[3] Ibidem, f. 379.

sâmbătă, 9 martie 2013

Documente referitoare la sărbătorirea Zilei Unirii în Piteşti (1918-1920)


Adunarea Naţională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918)


1.
21/3 decembrie 1918, Piteşti.
Adresa din 21/3 decembrie 1918 prin care directorul Liceului „I.C. Brătianu” din Piteşti îi face cunoscut prefectului judeţului Argeş că profesorii vor sărbători Ziua Unirii şi îi solicită să le aprobe dreptul de liberă circulaţie în noaptea de vineri 21/3 decembrie 1918.[1]

Liceul I.C. Brătianu
Nr. 293
Piteşti, 21/3 decembrie 1918

Domnule Prefect,

Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă că d-nii profesori ai acestui liceu luând hotărârea de a comemora printr-o masă colegială marele act al unirii tuturor românilor sub un singur sceptru vă roagă să binevoiţi a dispune libera lor circulaţie în noaptea de vineri 21/3 decembrie 1918.
La această masă sunteţi rugaţi a lua şi dumneavoastră parte.
Director, (SS indescifrabil)
Secretar, (SS indescifrabil)
D-sale d-lui Prefect al judeţului Argeş. Loco.

2.
12/25 ianuarie 1920, Curtea de Argeş.
Circulara arhiereului Vartolomeu Băcăoanul către protoiereii, preoţii, prefecţi şi primari din Eparhia Argeşului referitoare la sărbătorirea Zilei Unirii.[2]

Către Prea Cucernicii Protoierei şi Preoţi
şi către Iubiţii noştri întru Hristos
Domnii Prefecţi şi Primari din Eparhia Argeşului

Har Vouă fraţilor şi îmbelşugată milă de la Domnul Hristos, Iubitorul de oameni

La 24 ianuarie stil vechi, Autorităţile şi Poporul României Mari au hotărât să se sărbătorească de către toată suflarea ţării noastre întregite „Sfânta Unire  a tuturor provinciilor româneşti, sub o singură Coroană şi într-o Patrie comună.
Pentru sufletul şi istoria noastră o astfel de sărbătoare este un fapt nou şi atât de măreţ ca şi însăşi măreţia idealului şi a destinului românesc pe care le întrupează.
Vom întâmpina deci această zi măreaţă cu toată înălţimea morală de care sufletele noastre pot să se arate în stare şi o vom cinsti cu rugăciuni multe şi înflăcărate de mulţumire sfântă de la toate Altarele României întregite.
* * *
Dar rugăciunile, cântările şi cuvântările noastre  oricât ar fi de sfinte n-au să fie îndeajuns pentru sărbătorirea aceasta în care prăznuim reînvierea şi Paştele române pentru că toate aceste gingaşe scăpărări ale inimii noastre se desprind şi se înalţă peste suflete cu atâta uşurinţă, încât nu imprimă în ele decât urme de o clipă. Nu prin puterea lor prin urmare, sufletele noastre nu-şi vor adânci în plinul fiinţei lor întreaga însemnătate şi măreţie a sfintei noastre Uniri. 
* * *
Pentru o astfel de adâncire, socotim că ar fi mai nimerit să ne desprindem în plus la sărbătorirea aceasta, ca şi la prea slăvitele Paşti Creştineşti şi cu jertfe în natură, adică cu dărnicia în bani, prin care toţi Românii valizi să-şi întindă o mână de sprijin şi de întărire spre fraţii lor în neputinţă şi înspre operele de binefacere şi de educaţie umanitară ale neamului nostru.  
Unde este comoară voastră, acolo va fi şi inima voastră” a zis Mântuitorul Hristos şi adevărul acesta este veşnic ca şi el pentru că paraua noastră însemnând pentru noi un fel de garantare a traiului de mâine ne este foarte preţioasă şi face să ne fie scumpe şi foarte dragi şi însăşi lucrurile pentru care o dăm.
Sărbătorită şi prin astfel de jertfe deci, sfânta noastră unire, în afară de însemnătatea ei politică şi naţională va căpăta şi un înţeles  moral de o deosebită valoare socială, în sensul solidarizării prin jertfe a Românilor valizi cu fraţii lor neputincioşi şi cu interesele educative ale Patriei şi ale Neamului lor. Mai mult -, sub forma aceasta creştinească, ziua Unirii noastre se va putea sărbători şi de către ceilalţi fraţi ai noştri pentru ţinuturile lor, câţi din multă durere a sufletelor noastre au mai rămas încă în afară de hotarele Coronei şi ale Patriei noastre azi. 
* * *
Hotărâm deci pentru Clerul Ortodox al Eparhiei de Argeş şi rugăm cu toată creştineasca stăruinţă pe Domnii Prefecţi şi Primari din această Eparhie să binevoiască să dea mână de ajutor la facerea unei chete de ofrande în bani, în toate Parohiile acestei Eparhii. Prea Cucernicii Preoţi vor îngriji să formeze pentru această zi Comitetele arătate prin Ordin circular, în Parohiile lor,  preferând pentru strângerea ofrandelor de la Popor, mai mult Domnişoarele şi Doamnele de bună voinţă, care prin firea şi sufletul lor sunt mai bine înzestrate de Dumnezeu pentru astfel de opere decât bărbaţii. Comitetele vor mărgini, în astfel de cazuri, numai la încuirea, pecetluirea şi verificarea cutiilor de chetă şi la înaintarea cu procese verbale la reşedinţa noastră a sumelor adunate. Se vor lua măsuri însă pentru ferirea de orice atingere de-a dreptul în timpul chetării cu casele atinse de boale molipsitoare.   
Prea cucernicii Preoţi vor sluji în această zi sf. Liturghie mai înainte de Tedeumul rânduit de autorităţile civile, vor pomeni la ieşirea cu sfintele Daruri pe toţi vitejii din satul lor căzuţi în războaiele din 1877, 1913 şi acesta din urmă şi vor cuvânta către Popor ce le va spune credinţa şi inima lor românească pentru o astfel de zi.
Sumele adunate se vor împărţi de noi, în asistenţa Domnilor Prefecţi din Eparhie în trei părţi egale cu destinaţia pentru societatea Mormintele Eroilor a Tuberculoşilor îngrijiţi de Maiestatea Sa Regina Maria şi a orfelinatului „Episcopul Calist Ialomiţeanu” din Curtea de Argeş care e încă în lucru şi deci în ajunul inaugurării.
Nădăjduiesc în zelul şi în spiritul de jertfă al organelor de conducere şi al înţeleptului şi darnicului nostru popor, eu însumi făcând cu ajutorul lui Dumnezeu şi al sfintei Fecioare începutul acestei chete cu neînsemnata sumă de 1000 lei.
Binecuvântarea Marelui Dumnezeu a toată dreptatea şi înţelepciunea şi dragostea nesfârşită a Marelui şi Veşnicului Arhiereu Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, să fie cu blândul şi mult încercatul nostru Popor în vecii vecilor. Amin.

† Vartolomeiu Bacaoanul

Dată în reşedinţa noastră de vremelnică administraţie episcopală din Curtea de Argeş.
Astăzi 12/25 ianuarie 1920.

3.
24 ianuarie 1920, Bucureşti.
Telegrama ministrului de Interne, dr. Nicolae Lupu din Guvernul Alexandru Vaida Voievod către Prefectura Judeţului Argeş prin care face cunoscut că sărbătorirea Zilei Unirii în anul 1920 va fi ţinută după calendarul vechi, Iulian.[3]

Vă înştiinţăm că aniversarea Unirii se va serba după stil vechi la 24 ianuarie. Ministru Interne dr. Lupu.

4.
29 ianuarie 1920, Bucureşti.
Telegrama ministrului de Interne, dr. Nicolae Lupu din Guvernul Alexandru Vaida Voievod către Prefectura Judeţului Argeş referitoare modul în care se va serba Ziua Unirii.[4]


Pentru sărbătorirea zilei de 24 ianuarie, stil nou 6 februarie, Guvernul a stabilit următorul program.
  1. În toate oraşele şi satele din întreaga Românie, steaguri naţionale vor fi arborate pe clădiri  publice şi casele particulare.
  2. Cafenelele şi toate localităţile publice vor fi închise de la orele 9-12 şi de la 14-17.
  3. La orele 9 se vor oficia tedeum-uri în toate bisericile. Vor asista profesorii şi elevii tuturor şcolilor împreună cu părinţii lor purtând cu toţii la butonieră sau braţul drept tricolorul nostru.
  4. La orele 10 se vor ţine de către directorii şcolilor respective sau de către profesorii delegaţi în acest scop conferinţe asupra însemnătăţii zilei de 24 ianuarie ca zi a unirii principatelor şi a unirii tuturor românilor.
  5. La orele 14 vor avea loc conferinţe asupra însemnătăţii zilei în localuri publice administrative sau culturale ţinute de prezidenţii secţiunilor Ligii Culturale sau  de preşedinţii altor societăţi naţionale. În lipsa acestora, autorităţile locale vor desemna pe conferenţiari.
  6. De la orele 16-17 muzica va cânta în pieţe publice cântece naţionale şi se va juca hora unirii.
p. Ministru de Interne, Dinescu  


5.
5 februarie 1920, Piteşti.
Înştiinţarea Prefecturii Judeţului Argeş către toate autorităţile locale referitoare la modul în care se va serba Ziua Unirii la Piteşti.[5]

Prefectura Jud. Argeş
Serviciul Administrativ
Domnule,

Comemorarea Unirii Principatelor şi a Unirii tuturor românilor se va sărbători în acest an în ziua de 24 ianuarie (6 februarie st.n) cu o deosebită solemnitate cum şi printr-un tedeum ce se va oficia la ora 11 AM în Catedrala Sf. Gheorghe din localitate la care vă rugăm să binevoiţi a lua parte şi dv. împreună cu întreg personalul dependinte. 

Programul zilei

1.      La ora 9 AM elevii Şcolii Normale de Băieţi din localitate vor da o serbare în localul şcolii, iar elevii şcolilor primare din Piteşti o serbare în localul Şcolii Primare de Băieţi nr. 2.
2.      La ora 11 AM, tedeum la Catedrala Sf. Gheorghe  la care vor asista profesorii şi elevii tuturor şcolilor din oraş împreună cu părinţii lor purtând cu toţii la butonieră sau braţul drept tricolorul naţional.
  1. La ora 16 serbare şcolară dată în localul Teatrului Comunal de elevii şi elevele Liceului I.C. Brătianu şi Şcoala Profesională.

p. Prefect, căpitan Racoviţă          
p. Director, N. Tâmpeanu       






[1] Serviciul Judeţean Argeş al Arhivelor Naţionale – Argeş, fond Prefectura Judeţului Argeş, dosar nr. 245/1919, f. 118.
[2] Ibidem, dosar nr. 39/1920, f. 8.
[3] Ibidem, dosar nr. 39/1920, f. 2.
[4] Ibidem, dosar nr. 39/1920, f. 5-6.
[5] Ibidem, dosar nr. 39/1920, f. 11.