Apelul Administraţiei districtului Argeş (Prefectura)
condusă de P. Orbescu către Maghistratul oraşului Piteşti (Primăria) prin care
cere orăşenilor să ajute Guvernul prin subscrierea de bani pentru înfiinţarea Telegrafului în Piteşti.
3 decembrie 1859, Piteşti
Domnul Meu!
Plin de bucurie vă anons (anunţ) că astăzi a început
firul electric lucrarea sa şi într-acest oraş.
Fie
binecuvântat acest început!
Cunoaşteţi
destul cât era de necesar şi Piteştilor acest fir.
Iată-l în fine
înfiinţat! Iată Piteştiul legat cu semenele sale din România şi Moldavia şi mai
strein de cum erau până aci.
De azi înainte
se pot crede una lângă alta, se pot înţelege îndată la trebuinţele lor şi mai
ales asupra acelora de a ajunge la prosperitate, înflorire şi fericire.
Înfiinţarea
acestui fir însă cu stabilimentele lui au costat pe Guvern sume însemnate şi în
ne-nlesnirea în care se găseşte astăzi, noi trebuie să intervenim cu a oferi
câte ceva în favorul acestei bune şi folositoare instituţii.
Propui dar a
se începe o subscriere şi sunt încredinţat că d-nii cetăţeni piteşteni nu vor
rămânea mai prejos de ceilalţi compatrioţi ai noştri dintr-alte districte
cărora le-a fost mult numai de a auzi şi au depus îndată cu mulţumire şi
bucurie o mică ofrandă pentru această frumoasă cauză.
Nu mă îndoiesc
că în curând voi avea fericirea de a anonsa Guvernul că cetăţenii argeşeni au
făcut ofrande mai însemnate decât confraţii lor dintr-alte districte adăogând
şi cu această ocazie o nouă probă că dânşii sunt cei mai dintâi a sprijini tot
ce este folositor pentru binele şi fericirea naţii. De aceia, veţi binevoi ca
la fiecare săptămână să mă înştiinţaţi de marşul(!) contribuţiilor.
P.
Orbescu
No. 12.907
1859 decemver
Piteşti
Domnului
Prez. al Maghis. local
Rezoluţii:
I.
Cancelaria va deschide o listă, d. secretar şi ajutorul vor
stărui pe la fiecare din d-nii orăşeni ca fiecare cu ceea ce va vrea să
contribuie la ajutorul acesta.
II.
Pe oricâţi din d-nii orăşeni i-am invitat a se suptscrie în
ajutorul ce se propune într-aceste, au dat răspuns că cei mai mult s-au suptscris la onor. Ad-ţie, iar
alţii supt feluri de îndreptări n-au voit. I. Conciu, V. Tărdescu(?).
Arhivele Naţionale - Argeş, fond Primăria Piteşti, dosar 47/1859, f. 2. Arhivele Naţionale - Argeş, fond Primăria Piteşti, dosar 47/1859, f. 2v. |