 |
| Ana Robănescu în 1928-1929 |
 | ||
| Actul de naștere al Anei Crasan. Conține o mențiune referitoare la schimbarea numelui de botez Ana în acela de Anella, în conformitate cu Decretul 432/1949. Arhivele Naționale - Argeș, Colecția Registrelor de Stare Civilă, Câmpulung, registru 1/1891. |
A avut două surori: Irina (decedată la 6 luni de la naştere) şi Rodica căsătorită la 25.09.1922 cu Mihai Cârlova (judecător de instrucţie la Giurgiu, d. 07.03.1929).
În 1919 se căsătoreşte cu Mitiţă Robănescu (d. 12.04.1931, Bucureşti), inspector general silvic, originar din judeţul Dolj şi au avut doi copii: Nicolae (n. 28.09.1923, medic chirurg pediatru - d. 2004) şi Ana Irina (n. 03.08.1925) căsătorită cu Ruse Nedelea.
 |
| Ana Robănescu cu cei doi copii, Nicolae și Ana Irina. |
În 2015, la Editura Vremea din București a apărut volumul semnat de Anella N. Robănescu, Jurnal de război (1916-1918). Amintiri din viața mea, ediție îngrijită de Ruse Nedelea, ginerele autoarei.
Acest volum aduce în prim-plan viața familiei Crassan din Câmpulung-Muscel prinsă în vâltoarea Primului Război Mondial (1916-1918), refugiul în Moldova, la Iași și apoi la Botoșani, revenirea după război la Câmpulung, date biografice/genealogice despre familiile Crasan din Câmpulung și Gheorghescu-Protopopescu din Buzău.
Deși a avut o copilărie și adolescență lipsite de griji, într-o familie înstărită și iubitoare, tipic burgheză de la începutul secolului al XX-lea, Anela Robănescu nu a fost ocolită de capriciile vieții și ale istoriei. După decesul soțului este nevoită să-și crească singură cei doi copii, iar după instaurarea regimului comunist în România, la vârsta de 65 de ani este întemnițată sub pretextul de uneltire contra regimului, fiind însă eliberată după cinci ani de detenție.
 |
Fișa matricolă penală (sursa) întocmită pentru perioada detenției la Jilava și Miercurea-Ciuc (1959-1963).
„Din Primul Război scăpasem de bine de rău, cu toate
privațiunile și umilințele la care am fost supuși. Dar din acest nou război,
care a fost mai cumplit, nu avem cum să știm cum vom scăpa și ce se va alege de
noi, de neamuri, de rude, de toți și de toată țara. Războiul a venit dimpreună
cu toate nenorocirile care au urmat. Nu mai am nici puterea și nici curajul a
scrie prin câte am trecut.
Eu am plătit cu închisoarea o faptă creștinească, de
ajutor moral și material, oferind adăpost unui om care era fugărit și fugea de
urgia care se abătuse asupra noastră, a tuturor. Dumnezeu m-a ajutat să rezist
groaznicului regim al închisorii, al umilinței și decăderii umane, despre care
nu se va scrie niciodată așa cum a fost și cât este de necrezut cum au putut
suferii oamenii de la... oameni!
Am 83 de ani, sunt sănătoasă, cu sufletul plin
de griji pentru copiii mei, pentru sănătatea lor. Copiii mei rămân în sufletul
meu tot copii, deși sunt oameni maturi. Ultima mea dorință este ca ei să fie
lângă mine când îmi voi da sufletul. Nu le las prea multe, că nu am nici eu. Vremurile
răsucite, așa cum sunt acum, mi-au furat tot ce aveam mai sfânt, mai curat și
mai bun pentru ei. Dorința mea este să nu uite niciodată căldura și dragostea
sufletului meu!
Anella, București, 3 august 1973”.
