Ioan A. Dobrovitz (1853-1926)

Ioan A. Dobrovitz (scris și I.A. Dobrovitz, Dobrowitz, Dobroviț sau Dobrovici) s-a născut la 1 ianuarie 1853 în București. A urmat studiile la Universitatea din Leipzig, la Școala Politehnică din Viena și la Școala de Poduri și Șosele din Paris. A fost un inginer, industriaș, proprietar și om politic liberal (PNL). A colaborat alături de Barbu Delavrancea la ziarul Democrația. A fost ajutor de primar în București, inginer la CFR, membru în Comisia permanentă de la Ministerul Agriculturii și Domeniilor, încă de la înființarea acestui minister.

A fost ajutor de primar al Bucureștiului între 1881-1887.

A fost ales în Camera Deputaților pentru prima dată în 1888 (Colegiul II Muscel) și reales în noiembrie 1895 cu 157 de voturi[1].

La 25 iunie 1901 a depus jurământul pentru funcția de prefect al județului Muscel, funcție pe care o deține până în 1905/1906, iar în anul 1907 inspector administrativ al județului Muscel[2].

În 1905 a fost membru fondator al Băncii Muscelului din Câmpulung și membru în Consiliul de administrație[3]. În 1915 era președintele și membru în Consiliul de administrație al societății anonime pe acțiuni Petrolul[4].

A fost președinte al Comisiei Interimare a Bucureștiului (1 noiembrie 1917 – 25 noiembrie 1918), consilier pentru aprovizionarea cu făină, grâu, porumb, mori și brutării[5]. Sabina Cantacuzino, sora cea mare a fraților Brătianu, afirmă în amintirile sale că a fost numit primar al Bucureștiului în timpul ocupației germane din Primul Război Mondial, însă după război a fost exclus din viața politică "cu mai multă severitate decât s-a arătat pentru alții". [6].

Între 1921-1923 a fost cenzor al Societății Anonime Române (SAR) pentru Industria Forestieră al cărei președinte era Mihail Pherekyde[7].

O întâmplare neobișnuită care suscită un anumit interes datorită insolitului situației a fost relatată în presa vremii din ziua de 10 februarie 1922. Unul din servitorii lui I.A. Dobrovitz de la vila sa de domiciliu din București din Calea Călărașilor, a încercat să-și sugrume stăpânul, dar în timpul luptei atacatorul reușește să fugă „plin de sânge, fără haină și cu capul gol”[8].

O mare parte din viață a dedicat-o conducerii, dezvoltării și diversificării activității de producție de la Fabrica de Spirt din Clucereasa începând din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea și până în anul decesului său (1926). A cumpărat moșia și fabrica din Clucereasa de la moștenitorii grecului Moraitu din Pitești și alte moștii ale moștenitorilor Racoviceanu și Conțescu din Racovița realizând cea mai mare moșie particulară din întreg județul Muscel. A fost și comerciant de băuturi spirtoase la Hanul Clucereasa din comuna Racoviţa, cu brevetul nr. 52.936 din 1919, comerț exercitat neîntrerupt până în 1926[9].

Model de marcă exclusivă pentru drojdii comprimate înregistrat la 01.05.1899.

Prima rafinărie de spirt în România (fondată în 1864)

I.A. Dobrovitz

Fabrica de spirt rafinat şi de drojdii comprimate.

Tribunalul Muscel, Secţia II, Registrul pentru înscrierea mărcilor de fabrică şi comerţ, nr. 153/1892-1939, f. 1v.

Model de marcă exclusivă pentru lichiorul „Amerclucereasa” înregistrat la 05.07.1910

Tribunalul Muscel, Secţia II, Registrul pentru înscrierea mărcilor de fabrică şi comerţ, nr. 153/1892-1939, f. 5v.

Model de marcă exclusivă pentru oţetul „Virginia” înregistrat la 26.02.1916.

Oţetul higienic „Virginia” a primit medalie de aur la Expoziţia din anul 1903.  

Tribunalul Muscel, Secţia II, Registrul pentru înscrierea mărcilor de fabrică şi comerţ, nr. 153/1892-1939, f. 7.

A mai deținut o vie de 30 pogoane la Filaret de la Belu și o moșie model la Lupșani-Ialomița.

S-a implicat în viața comunității prin donații de bani, de terenuri și de materiale pentru construirea și administrarea instituțiilor locale din comuna Racovița: școală, spital, primărie și biserică ș.a. Spre exemplu, în 1919 a donat Societății Economice de Împrumut și Păstrare „Speranța” din comuna Racovița, un teren lângă primăria acelei comune, în suprafață de 548 m.p. în scopul construirii sediului acelei societăți, a mai dat gratuit materialul lemnos, a contribuit la înființarea și construirea unei uscătorii de prune care a fost clădită alături. Donațiile au fost făcute numai pentru scopurile precizate prin actele de donație. În caz că societatea „Speranța” nu va mai funcționa sau se va desființa, locul urma să revină donatorului. Această donație a fost acceptată de către președintele Societății de Împrumut „Speranța” din comuna Racovița, I.Gh. Stănciulescu[10].

S-a căsătorit în 1881 cu Eugenia (Virginia) Lucasievici (d. 1940) și au locuit în București, Calea Călărașilor, nr. 61, iar pe tipul verii la Clucereasa, județul Muscel[11].
Moare la 8 ianuarie 1926, fiind înmormântat în Cimitirul Belu din București[12].

Toată averea a fost împărțită prin act voluntar între fiicele defunctului: Ioana C. Zătreanu (în diferite documente apare cu numele de botez Jana, Jeana sau Jeanne) căsătorită cu Constantin C. Zătreanu, magistrat la Tribunalul Ilfov care a primit moșia Clucereasa cu toate construcțiile aflate pe moșie și Beatrice Dobrovitz căsătorită cu dr. C. Mărgăritescu din București[13].

Crucea de mormânt din Cimitirul Belu din București

[1] George D. Nicolescu, Albert Hermely, Deputații noștri, Biografii și portrete, 1895-1899, Editura Librăriei Carol Muller, București, 1896, p. 212.
[2] „Foaia populară”, an IV, nr. 13(125), iulie 1901, p. 7; an II, nr. 7, 14 februarie 1899, p. 3.
[3] „Monitorul Oficial”, nr. 225 din 9 ianuarie 1914, p. 10.264.
[4] „Monitorul Oficial”, nr. 7 din 8 aprilie 1915, p. 324-325.
[5] Anuarul statistic al orașului București pe anii 1915-1923, Tipografia Curții Regale F. Gobl Fii, București, 1924, p. 2.
[6] Sabina Cantacuzino, Din viața familiei Brătianu (1831-1891), București, 1934, p. 67.
[7] „Monitorul Oficial”, nr. 96 din 2 august 1922, p. 4708; nr. 154 din 12 octombrie 1923, p. 7802.
[8] „Adevărul”, an XXXV, nr. 11610, 10 februarie 1922, p. 4.
[9] SJAN Argeș, Percepția Financiară Racovița, dosar 11bis/1926, f.n.
[10] SJAN Argeș, Judecătoria rurală de ocol Stâlpeni, dos. 6/1919, act autentic nr. 324/1919, apud Gheorghe Șovar, Filantropi argeșeni și musceleni, Editura Paralela 45, Pitești, 2013.
[11] Almanach du High-Life, 1914, p. 208.
[12] „Adevărul”, nr. an 39, nr. 12905, 10 ianuarie 1926, p. 3; G. Bezviconi, Necropola Capitalei, Institutul N. Iorga, București, 1972, p. 115.
[13] „Monitorul Oficial”, partea a II-a, nr. 186 din 16 august 1933, p. 6444; Gheorghe C. Săvulescu, Comuna Colibași…, 1973, p. 73-74.