Despre Maria Dimancea (1838-1861) și testamentul ei

Despre Maria Dimancea se mai cunosc câteva informații, toate datorate în special testamentului său și mai ales procesului de judecată care a urmat după decesul testatoarei (1861). Maria Dimancea s-a născut la Pitești în 1838 (Biserica Greci din Pitești), ca fiică a boierului Constantin Leca. După moda vremii s-a căsătorit la o vârstă fragedă (15 ani), în 1853, cu  T. Borănescu având împreună un singur copil. Rămasă văduvă după primul soț se recăsătorește în august 1858 cu  Nicolae Dimancea[1]. Fiind bolnavă de tuberculoză se retrage într-o regiune cu climă mai blândă din Italia unde moare la vârsta de 23 de ani, la 8 martie 1861, la Milano (Biserica San Carolo)[2].

Printr-un testament olograf, fără dată[3], Maria îi lasă lui Nicolae Dimancea, cel de-al doilea soț, o sumă de 1.000 de galbeni. De asemenea, aceasta mai lasă două terenuri virane, cu embatic, aflate pe malul râului Argeș, pentru „onor magistrat” al orașului Pitești, fără drept de a le înstrăina.

Amplasamentul terenului a fost descris în actul de punere în posesie în favoarea  orașului Pitești din anul 1874[4]:

 

„Aceste locuri ce și sunt ocupate în parte de mai multe persoane, însă ele sunt un singur trup început de la răsărit din strada Sf. Vineri și merge la râu (Argeș), mergând până la apus în lățime  până în drumul podului vechi. Lungimea se începe din palanul[5] Iosef Uclar despre strada Sf. Vineri miazănoapte și merge drept până în Râul Argeș. Hotarul despre răsărit se văzu limitat printr-un semn de hotar o cruce de piatră și care desparte locul Marii Dimancea (Lechi) de al Budișteanului. Aici la capul despre răsărit se văzu uă casă și grădină ocupate de d. Costache Stoica care fu presinte și ne declară că plăteșce embatichiu  câte 30 lei  pe an și că până acuma și chiar pe anul corent l-au plătit d-nei Anica Popeasca, epitroapa casei Marii Dimancea. O altă casă ocupată de d. Burcea, Gheorghe Patraulea cu o magherniță pentru tăiere de vite, o casă a lui Dumitru Beca. Acești trei ni s-a declarat că nu a plătit nici un embatichi. O altă casă (bordei) ocupată de Safta Taica cu plata de un galben pe an. Idem Dumitru Ţiganu, un icosar pe an. Idem Soare Cârstea și State Ion cu bordee lângă hotar, în fund, tot cu embatichiu. Frații Vasile, Constantin și Pandele ai lui Radu Măcelaru cu case și locuri. Un alt loc lângă aceștia cu tăiere de vite ce se stăpânește de Ilie Patraulea (Ulița podului vechi)[6]. Mai în deal alături o altă casă cu loc și grădină mare se stăpânea de Hagi Eane, iar acum de Constantin Popescu”[7]. 

 

Municipalitatea piteșteană a intrat în posesia terenurilor de pe malul drept al râului Argeș în anul 1874, pe baza prevederilor testamentare lăsate de Maria Dimancea în 1861. Pe acest amplasament se va ridica mai târziu Bazinul Olimpic din Pitești.

În perioada 1861-1864 a avut loc un proces de judecată între Nicolae Dimancea ca soț moștenitor contra lui Niță Popescu, ca epitrop al casei răposatei Maria Dimancea, născută Leca, din care reiese că a existat o umbră de îndoială asupra veridicității testamentului, acest aspect fiind reliefat inclusiv în sentința Tribunalului Argeș. Testamentul olograf a fost contestat pentru lipsa datei și dreptul testatoarei de a testa, întrucât nu avea vârsta legală pentru acest demers, pentru martorii menționați în testament, dar și pentru lipsa unor prevederi în favoarea copilului moștenitor, al cărui nume nici măcar nu este menționat. Cert este că într-un final, după procese întinse pe o perioadă de circa cinci ani, instanțele au recunoscut autenticitatea testamentului olograf[8] și au dispus în favoarea soțului moștenitor Nicolae Dimancea și a municipalității piteștene. 

Despre Nicolae Dimancea se cunosc suficiente date biografice fiind un personaj longeviv  (născut la 1838, în Cerneți, în prezent cartier al orașului Turnu Severin – decedat  la 6 decembrie 1921 în Pitești) și pitoresc (o sursă de inspirație pentru personajul Farfuridi din comedia „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale). Istoricul Paul Dicu îi dedică un articol biografic detaliat, în care nu menționează însă nicio informație despre căsătoria cu Maria Leca[9].

N. Dimancea a fost apărător, adică avocat fără studii superioare, vechi om politic liberal intrat în politică încă din 1858, deputat de Argeș (1870-1888, 1895, 1901), vicepreședinte în repetate rânduri al Camerei Deputaților între 1876-1888, președintele al organizației PNL din județul Argeș pentru o perioadă îndelungată, apropiat al lui I.C. Brătianu cu care se înrudea prin alianță[10]. A doua soție a lui N. Dimancea a fost Tinca Furduescu, nepoată de soră a lui I.C. Brătianu, însă mariajul lor se pare că nu a fost unul fericit[11].

 

***

 

1.             1862 decembrie 5, Pitești. Sentința nr. 99 a Tribunalului Argeș în procesul dintre Nicolae Dimancea contra lui Niță Popescu, epitrop al casei răposatei Maria Dimancea născută Leca din Pitești.

 

TRIBUNALUL JUDEȚULUI ARGEȘ

 

Nr. 99

D. Nicolae Dimancea din acest oraș, prin suplica emisă Trib. la 8 august an curent, înregistrată la nr. 7.570 a indicat că prin plată de taxă a intentat proces civil d-lui Niță Popescu, epitropul casei răpos. sale consoarte Mari Dimancea pentru constatarea unei dieți și că s-a și format dossiera cu nr. 604 din 1861, pe care mai târziu a închis-o și taxa a trecut-o în alt proces tot cu sus pomenita cauză și că depuind iarăși 4 lei cere deschiderea dosierii și să se sorocească iarăși în judecată și celelalte.

După legalele chemări făcute procesanților s-a înfățișat la 26 noiembrie expirat amândouă părțile, când după ce s-a citit petiția din sus și diata pe care a prezentat-o reclamantul subscrisă de d-ei Mari Dimancea și încredințată de doi martori, Dimitrie Buzoeanu și protopopul Constandin Brădeanu, fără a avea an sau lună.

Trib. atât pentru că din diată a văzut că se lasă și municipalității nește locuri, cât și că d. Costică Lerescu procuratorul luat de pârâta s-a recuzat, de vreme ce prin diată se lasă și municipalității acele locuri și d-lui se află advocat public, prin ziarul nr. 3.068 a amânat înfățișarea la 1 decembrie până când să se cheme și municipalitatea și până când și pârâtul să-și pue un alt procurator care să susție [...[12]] pe care-l epitropisește.

La 1 decembrie s-a înfățișat în judecătorie reclamantul în persoană cu epitropul pârât carele întrebându-se dacă și-au rânduit procuratorul a întâmpinat că spre a nu se împovăra orfanul cu cheltuieli s-a decis a susține singur, totdeodată s-a înfățișat și d. Președinte al onor Municipalității în persoană, ca unul din d. membri reprezentând astfel pe onor. Municipalitate.

În prezența cărora, după ce s-a mai citit petiția din sus și testamentul, mai nainte de a proceda judecata în cercetarea procesului, P. Popescu epitropul a înfățișat o petiție în următorii termeni.

Domnilor judecători,

Ca chestiune prealabilă, vă rog să rezolvați și să-mi arătați:

I. Dacă după expunerea motivelor ce voi face pronunțând [...] pentru anularea hârtiei ce d. Dimancea v-a prezentat sub denumirea de testament a răpos. soții d-sale născută Leca, magistratul orașului, parte în legăturile dintr-însa în urma pronunțării sentinței și după [...] de față a argumentelor mele, nu ar putea ca persoană nejudecată veni cu noi pretenții asupra nevârsnicului și onor Tribunal chemat de două ori a judeca aceiași materie.

II. Dacă magistratul atât pentru cele sus arătate, cât și în [...] rezolvându-se acestea sunt gata d-lor judecători a intra în discuțiunea fondului.

Cerând a se pronunța judecata mai nainte de a intra în fondul procesului.

Asupra acestei cereri deliberând judecata a întrebat pe d-nii membri municipalități dacă d-lor persistă a se înfățișa în acest proces și dacă au vreo contestație contra termenului ce i s-a dat de judecătorie pentru atunci și a întâmpinat că municipalitatea se găsește chemată în legalitate și prin urmare stăruiește a se înfățișa fără a avea niciun motiv de contestare d. epitrop ca din partea municipalității precât dânsa a stăruit a se urma și a se rezolva acest proces și întru ceea ce privește testamentul și despre drepturile acordate municipalității printr-însul.  

Judecătoria a deliberat și s-a pronunțat asupra questi[13] prealabile propuse prin petiția de mai sus că se găsește în legalitate de a intra în cercetarea și rezolvarea procesului și întru ceea ce se atinge despre onor. Municipalitate și întrebându-se d. epitrop ce contestație are să aducă contra testamentului a dat de s-a citit următoarea pledoarie.

Domnilor judecători,

D. N. Dimancea printr-o hârtie ce v-a prezentat, fără dată de an, lună și zi sub denumirea de testament a răpos. soții sale Marița născută Leca pretinde a i se da galbeni una mie (1.000#) ce [...] legat arată că i s-a acordat drept recompensă precum acolo se zice.  

Pentru ca hârtia ce vi se prezintă să poată avea putere legală și urmare întocmai, trebuie și este absolut necesariu

I. Ca ființia ei să fie bine constatată de către aceia  care în virtutea ei vin a pretinde,

II. Ca să fie asemenea dovedit că moarta de la care au emanat această hârtie au avut facultatea cerută de lege pentru a face asemenea acte și

III. Să fie investită de formele cerute precis de lege.

Niciuna însă din aceste condițiuni însușește.

Scrisul și semnătura moartei nefiind cunoscute nici mie, nici Dv. autenticitatea acestei hârtii nu poate fi recunoscută de către nimeni din noi, ea nefiind între cele ce s-au găsit la catagrafisirea averii și a deosebitelor înscrise a moartei ce mi s-au predat, ci venită de aiurea și prezentată de aceia ce au interes la dânsa, ființa ei este pusă în îndoială, cu atât mai mult că acest așa-numit testament [...] lăsat de răpos. la moartea sa în Milan și semnăturile în dânsa a doi orășeni d-aici este o contrazicere.

Cere

Arătata hârtie dar contestându-se și ființa ei dupe cele observate pusă în îndoială, ea este de sine anulată, fără ca adversarul meu d. Dimancea să poată avea recurs, nici chiar la prevederile art. 19, cap. II, partea VI din legea civilă, care zice când se tăgăduiește cartea, să se întrebe martorii, pentru că tocmai în privința [...]

Legea civilă prin art. 36, cap. II, partea VI pentru dovedirea unei propoziții cerând doi martori, a adăugat că acest număr este de ajuns acolo numai unde legea nu prescrie nr. lor. Pentru cazul de facia, însă art. 26, cap. III, partea IV și art. 7, cap. II, partea VI arată îndestul explicat nu numai nr. martorilor ceruți a fi subscriși pe asemenea acte spre a-și avea tărie, dar adaogă că acei martori trebuie să fie singuri văzători sau singuri auzitori de la răpos. chiar, că această hârtie este al său testament, prin urmare nu numai că martorii semnați în hârtia de facia nu pot fi singuri văzători sau singuri auzitori, căci precum am mai arătat semnăturile lor dintr-însa este o contrazicere declarării d-lui Dimancea, că acest așa-numit testament s-au lăsat de răpos. la moartea sa, dar și chiar dacă prin retractarea cuvintelor d-sale (primită de Dv.) ar voi să facă însușind aceste calități, nu numai că unul dintr-înșii fiind mort, mărturia celuilalt este nulă după art. 35, cap. II, partea VI din legea civilă, dar și chiar când ar fi amândoi totuși mărturisirea lor ar fi prisosită, legea cerând a fi precis trei martori, pe care d. Dimancea nu poate produce de aiurea, devreme ce după lege urmează ca semnăturile lor să adevereze acea hârtie, cu atât mai mult că nimeni nu poate zice că a văzut sau singur a auzit de la moartă chiar că hârtia astăzi în litigiu este al său testament, când o dată nu se vede semnat an, lucru ce era natural a face dacă acest așa-numit testament i s-a prezentat de moartă, și i s-a citit chiar, căci altfel cu prezentarea numai nu ar putea ști dacă hârtia de față este chiar aceea ce moarta i-ar fi prezentat ca testament al său, sau alta, de vreme ce nu s-au vizat de dânsul prin semnătura sa; altfel, dar cartea de facia cade de sine în domeniul acelora pe care legea civilă prin art. 21, cap. 2, partea 6 din legea civilă anulează cu totul.

Am mai zis d-lor că urmează să fie bine dovedit că moarta a avut facultatea a face asemenea acte; în adevăr, legea civilă prin art. 27 și 28, cap. III, partea IV, exclude din dreptul de a face dieți, I. pe aceia ce nu vor avea vârsta de 20 ani și II. pe aceia ce nu vor avea facultățile mintale. Hârtia prezentată de d. Dimancea, precum se vede, nu are dată, lună și zi.

Întreb, cine oare încredințează pe Dv. ca și pe mine că această hârtie nu este făcută într-unul din momentele frenosila[14] la care este suspus tot omul bolnav, căzut adesea și în neștiință ori nesimțire completă, cum și de aceasta nu se vede nimic într-însa din partea moartei? D. Dimancea zice că acest așa-numit testament s-au lăsat de răpos. la [...] avut mințile întregi, cum în regulă, ar urma să fie ca un act venit din străinătate (Milan), unde formalitatea aceasta este absolut pretinsă? Sau primindu-se repet de Dv. ca d. Dimancea să-și retracteze astăzi cuvântul, cine încredințează că această hârtie nu este făcută într-un moment în care facultățile mintale a fost lipsit răpos. din gravitatea necurmatei boale de care așa adesea cu prisos a fost izbită în mai mulți ani? Cum și onor. Tribunal îi este aceasta cunoscut din diferite lucrări după care i s-au dat dreptul de a înstreina parte din averea sa pentru căutarea sănătății, aceea ce și mai mult se dovedește din chiar cuprinsul testamentului, prin care dându-se d-lui Dimancea facultatea de a rămânea fără control de întrebuințarea stării (fondul) zestral și exoprica[15], se putea lesne după deosebite tranzacții a d-lui Dimancea ca nevârstnicul singurul copil a răpos. ce se pretinde a fi autorul acestui așa-numit testament să rămâie fără niciun rămas din parte-i și cu totul dezmoștenit de o mumă căreia a fost unica consolație.

V-am arătat d-lor judecători cum această hârtie neputându-mi fi cunoscută și venită de la aceia ce au interes la dânsa, ființa ei este prea îndoioasă, când încă semnăturile martorilor este un anacronism la epoca în care acea hârtie se zice că s-au lăsat de către moartă; v-am arătat asemenea că nefiind investită de formele prescrise de lege, dovedirea acestei cărți prin martori este imposibilă; v-am explicat în sfârșit cum că nu numai este nedovedit că moarta a avut facultățile ei mintale la facerea acestui așa-numit testament, ba încă că coprinsul său dovedește deopotrivă că un asemenea act nu poate fi emanat de la o mumă cu mințile sănătoase; astfel dar hârtia astăzi în litigiu, cu numire de testament a răposatei cade în domeniul celor prevăzute la alin. 1 și 4 a art. 40, cap. III, partea IV din legea civilă și se strică cu totul. [...] din legea civilă și asemenea se anulează cu totul.

Rămâne acum la Dv. să hotărâți și sper că hotărârea Dv. va fi cu atât dreaptă cu cât că se tratează de enteresele unui nevârsnic ce nu poate fi facia a căruia avere însă societatea și legile au lăsat în apărarea Dv. cu o responsabilitate morală.

În contra aceștia d. petiționar Dimancea luând cuvântul a făcut mai multe combateri contra pledoarii, dar pentru că pe tărâmul pe care s-a pus procesul de d. epitrop prin pledoaria sa, s-a văzut procesul complicat în virtutea art. 253 din legea organică, prin ziarul nr. 3.118 a încuviințat ca pledoaria înfățișată de d. epitrop să se dea d-lui Dimancea spre a-și face răspunsul în scris care să se treacă întocmai în practică.

Astăzi, în urma citatului ziar s-au înfățișat toate părțile în litigiu tot în orândueala de mai nainte având d. Niță Popescu procurator lângă d-lui pe d. Petre Cicropide.

D. Nicolae Dimancea conform obligațiunei din ziarul precedent a dat de s-a citit următoarea pledoarie.

Domnilor judecători,

Spre a mă conforma cu ziarul Dv. am citit pledoaria onor meu adversar și mă grăbesc a răspunde.

Am văzut dar că d. epitrop nu consimte la consfințirea testamentului ce prezint ca al soții mele, pentru cuvântul că dânsul nu cunoaște slova răposatei și pretinde a i-o dovedi, ceea ce mi-ar fi foarte lesne de împlinit dacă s-ar mărgini întru atât, văz însă că mai cercetează și dacă răpos. a fost capabilă să facă un asemenea act. Legea civilă într-adevăr zice că niminea să nu-și facă diată mai nainte de 20 ani ai vârstei, vă voi dovedi dar că dânsa a avut vârsta cerută de legi, căci fiind născută la 1837 și murind la 1861 a completat o vârstă de peste 24 de ani și după legi individul care la vârsta de 24 ani a lăsat în testament, murind, acel testament este legal; mai pretinde d. epitrop că răpos. ar fi fost smintită, cerând și aceasta să o dovedesc iar eu; dar cu toate acestea, fiindcă legea civilă prin art. 1, cap. II [...] face propunerea și prin urmare dacă d. epitrop va putea constata că numa copilul ce epitropisește a fost smintită; îmi rezerv dreptul de a face aceia ce legile mă va povățui, neputând a crede că onor Tribunal va lua de bază supozițiile d-lui epitrop, că pe cât răposata au testamentul zice că după moartea sa soțul său să nu se supue la nicio despăgubire, atât pentru starea zestrală cât și exoprica ar fi smintită, mai cu seamă că subsemnatul pentru administrarea acesteia mi-am dat socoteala și m-am exoflisit[16] prin act public, pe care d. epitrop îl cunoaște, și prin urmare testatoarea în testamentul său nu face altul decât datoria sa de a mă apăra de străgănire[17], mai pretinde onor meu adversar și mă mir de unde a luat aceasta, că aș fi zis eu în reclamația cu care am deschis procesul, că testamentul s-au făcut în Milan și vede iscălituri ale unor persoane d-aici din Pitești; aș avea destule materii a dezvolta facia perversă ce d. epitrop voiește a da acestei chestiuni; mă mulțumesc însă a răspunde, că dacă acele persoane se găsesc iscălite în testament, cauza este că testamentul s-au făcut aici, înaintea plecării în Italia, că s-au păstrat de răpos. până la moarte și că prin urmare n-au putut să rămâie mie decât după moartea sa, iar pretenția de a fi vizat de notar la Milan, după mine este o absurditate, când după toate legile, când moare o femeie și rămâne bărbatul său, nimeni nu se poate amesteca în afacerile sale.

Mai este încă ceva și ceva foarte important, d. epitrop printr-o clauză scăpată negreșit din eroare, dateră[18] diata de mincinoasă vorbindu-ne de linia 4, art. 40, cap. III de la partea IV, zic din eroare, căci d-lui negreșit nu cunoaște art. 117 de la cap. II, care zice că cine defaimă[19] o carte trebuie să și dovedească și nu cunoaște că în țară la noi există o condică penală și că de ar fi adevăr că actul cu care mă slujesc ar fi mincinos sau plastograf[20] ar urma ca d-lui să ia responsabilitatea asupra-i [...] intenteze un proces criminal ceia ce ar fi contra propriilor d-sale cuvinte unde zice că d-lui nu cunoaște slova răposatei și pentru care cer a se exprima categoric, este mincinos și să se îndatoreze a-l dovedi de mincinos precum zice art. 17 de la cap. II, partea III, sau nu recunoaște actul de este bun sau rău și să fiu dator a-l dovedi eu conform legii.

Onor meu adversar mai pretinde anularea actului ce mai înfățișez și pe temeiul art. 21 de la partea VI, cap. II, care zice când se tăgăduiește cartea și n-are martori, de nu va ieși dovadă de aiurea nu se ține în seamă; la care răspund, că nu numai d-lui n-a avut curajul să ia responsabilitatea asupră-și și să răspundă categoric dacă o tăgăduiește sau nu, dar și chiar de s-ar tăgădui, subsemnatul posed și martori și dovadă de aiurea spre a constata validitatea actului, și prin urmare argumentația d-lui nu-și are locul.

Combătând dar aceste sofisme ale onor. meu adversar propriu că răpos. mea consoartă pe câtă vreme când au murit avea vârsta de 24 ani, pe cum sunt gata să vă constat, avea și facultatea de a lăsa un testament; că pe cât nu se face nicio dovadă care să constate că a fost smintită, actul ce a făcut este valabil și fiul trebuie să respecte cu religiozitate ultima voință a mumei sale, care l-a purtat în pântec, l-a făcut a fi și l-a nutrit cu laptele său.

Și că diata ce înfățișez fiind olografă, adică scrisă și iscălită cu mâna răpos. cum sunt gata să vă constat cu acte comparative, care sunt totdeodată acte publice conform linii II de la art. 5, cap. II, partea III și art. 21 de la paragraful cărțile același cap și parte unde zice că când se tăgăduiește carte și n-are martori să se dea dovadă de aiurea (deși la trebuință voi reproduce martori), voi da zic acte comparative prevăzute atât de legea civilă, cât și de legea penală prin art. 257, fața 206.

Pentru aceste considerente și în baza alin. III de la art. 26, paragraful moștenirii cu diată de la cap. III, partea IV din condica civilă, singurul caracteristic cu chestiunea [...] cer întărirea prin sentință a testamentului [...] cuprinde într-însul cu dobândă de la intentarea procesului și până la despăgubire, precum și cheltuielile judecății.

La această pledoarie, d. Cicropide a replicat că clientele său neștiind dacă testamentul înfățișat de d. Dimancea este adevărat sau nu, îi este peste putință a-l declara plast[21] sau fraudulos, tot ce cere în conformitate cu legea este ca d. Dimancea să constate că acel testament este adevărat al răpos. soții sale ceea ce îi este peste putință, căci nu este investit cu formalitatea pretinsă de lege, nefiind încredințat cu trei martori, care cu ochii lor să fi văzut și cu urechile lor să fi auzit voința testatoarei când a făcut acel act; că în testament fiind iscăliți numai doi martori, din care unul a încetat din viață, cel în ființă rămâind singur, nu i se poate primi încredințarea, că în acest caz d. Dimancea nu se poate servi cu martori de aiurea, căci aceia nefiind nici la facerea testamentului, nici la moartea d-nii Mari Dimancea, se înțelege că nu pot avea știință veritabilă și că modul propus de d. Dimancea de a se dovedi olografic testamentul prin acte comparative, nu este legal, că codul nostru civil nu prevede o asemenea dispoziție.

D. N. Dimancea a întâmpinat la aceasta că adversarii săi urmează a se pronunța categoric, ori testamentul nu este adevărat, adică fraudulos și atunci urmează a se judeca criminalicește, pentru constatarea lui sau este bun și atunci spre convineția onor Tribunal este gata a da orice dovezi i s-ar pretinde spre acest sfârșit. D. Dimancea a înfățișat pentru constatarea olografii testamentului mai multe piese comparative, dintre care trei scrisori ale răpos. sale soții adresate d-sale cu data din 14, 18 și 21 martie 1860, alte două către d. Costache Nicolau, fostul d-ei arendaș și două chitanțe de bani ale răpos. pentru datorie către d. Chris. Simionescu și pentru care judecându-se le-a și răfuit[22] fiind vizate de d. Președinte al Curții Apel Civile, secsia I din București cu ocazia înfățișării lor la acea Curte. Adăogând d. Dimancea că comparându-se aceste piese cu testamentul se va vedea că nu este nicio deosebire nici la scris, nici la iscălitură și prin urmare este dovedit că acel testament este olograf al soții sale și prin urmare este de prisos a i se mai pretinde alte dovezi când [...] pretinde că fiind olograf un act nu [...] trebuință de nicio încredințare și ca să se observe bine că cinci din piesele înfățișate ca comparație au devenit acte publice prin vizarea acelor două chitanțe de Curte și prin vizarea celorlalte trei scrisori ale sale de fostul supleant și procurore la facerea catagrafii pe când d-lui lipsea din oraș.

În ceea ce privește etatea răpos. sale soții, a înfățișat două condici ale actelor civile de la Biserica Greci din acest oraș din anii 1836 și 1839 deslușind d. Dimancea că în aceste condici sunt trecuți numai frații răpos. sale soții, anume Grigore și Alecu, încetați și aceștia din viață, căci pe soția sa n-a găsit-o trecută.

Dar cu toate acestea, toată lumea știe că soția sa a fost născută între acești doi frați, adică în intervalul de la 1836 până la 1839 și pentru aceasta a înfățișat un act din 4 decembrie curent subscris de d-lor protopopul Nicolae Constantinescu, preotul Pandele Duhovnicu, A. Pănciulescu, N. Viișoreanu, Ilie Trifonescu, Const. Negulescu și Nicolae Bescelei; Adăugând d. Dimancea că etatea soții sale se poate constata și din faptul că dânsa s-a căsătorit cu primul său soț T. Borănescu în anul 1853, cu care are și un copil în etate de ani șapte și prin urmare rezultă că chiar de ar fi fost atunci în etate de ani 14, etatea cea mai crudă pentru fată când se mărită, totuși la an 1864 când a încetat din viață avea vârsta de ani 22, cu toate că adevărul este că era de 24 ani.

În ceia ce privește lipsa de dată din testament și a categorii adusă de adversarii săi că răpos. sa soție să poată să nu fi fost cu mințile întregi când a testat, d. Dimancea a întâmpinat că soția sa pătimind de ftisie[23] sau boala de piept, din care a pătimit multă vreme și din care murit, boală de care, pe cât este sigur cineva că nu mai scapă, pe atât este de încurajatoare, a socotit că acea dată o va pune când va fi în cele din urmă momente (căci testamentul era făcut când a plecat de aici în Italia), ceia ce n-a mai putut face fiind căzută cu desăvârșire bolnavă.

Adăogând în privința alienații mintale, că deși adversarii săi nu aduc nicio probă legală despre aceasta, dar totuși să se observe că este constatat de medici și toată lumea știe că bolnavii de pept până la încetarea din viață au facultățile lor în cea mai bună [...] d. Dimancea pentru a constata [...] a murit soția sa un act legal al Parohiei prepositurale[24] a bisericii din San Carlo, orașul Milan, Regatul Italiei, din care s-a văzut că Mari Dimancea a murit la 8 martie 1861.

Iar pentru că a pătimit de piept a înfățișat două dovezi a doi medici din Milano și Veneția.

D. Cicropide ascultând toate acestea a declarat că în privința dovedirii ființei testamentului, stăruiește în propunerile făcute, iar pentru etate lasă la aprecierea tribunalului dovezile înfățișate de d. Dimancea, cât pentru smintirea minții, a adăogat că cu toate că în contra răpos. nu este pronunțată nicio sentință de interdicție, dar pentru că testamentul nu are dată, nu poate preciza când testatoarea a fost în lipsă de facultăți.

Observându-se după aceasta și dosarul cu nr. 86 an 1853 s-a văzut că în acel an epitropul casei răpos. Const. Leca a cerut legalizarea foii de zestre ce dă nevârsnicii Maria care trece în căsătorie cu d. T. Borănescu.

Întrebându-se după aceasta d. Dimancea dacă poate dovedi și prin alte acte etatea răpos. soții sale a răspuns că într-un testament al răpos. Const. Leca, pe care îl are adversarii săi arătându-se etatea tuturor fiilor lui Leca, să se ceară de la epitrop și se va vedea adevărul; la care d. epitrop a întâmpinat că d-lui nu este obligat a face dovezi d-lui Dimancea.

După ce d. procurore și-a făcut conclusiunile sale, Tribunalul a pronunciat următoarea sentință.

Sentința Tribunalului

În numele Mării Sale Domnitorul Principatelor Unite

Tribunalul deliberând în conformitate cu legea și judecând în prima instanță.

Considerând că cererea d. Nicolae Dimancea făcută în contra minorului fiu al răpos. Marița născută Leca, reprezentată prin epitropul său d. Niță Popescu, are de obiect legitimitatea testamentului lăsat d-lui Dimancea de numita Marița, fosta sa soție.

Considerând că prin acest testament răpos. Maria Dimancea regulează cum după moartea-i urmează a se împărți averea sa, atât în privința fiului său minor, cât și a altor persoane.

Considerând că chestia care ne preocupă este [...] cu condiția de a nu le înstrăina și a una mie galbeni lăsată d. Nic. Dimancea, soțul testatoarei.

Considerând în drept, că după art. 33, facia 75 din condica civilă răpos. Mari Dimancea este liberă a dispoza prin testamentul său de jumătatea averii sale deoarece a avut numai un fiu lăsând acea jumătate de avere la cine va voi.

Considerând că prin testamentul în chestiune nu s-atinge dreptul de moștenire al minorului său fiu pe jumătate avere a mumii sale, căci osebit că se lăsa acestuia mai mult decât cea dăruită la alte persoane, dar nici chiar partea pârâtă n-a combătut testamentul pe acest tărâm.

Considerând că contestațiile aduse de adversarii d-lui Dimancea testamentului se rezumă în următoarele puncte.

1.      Că nu ar fi adevărat pentru că nu are asupra-i formalitatea pretinsă de lege, adică să fie iscălit într-însul trei martori care să fi fost faciă la facerea lui și la declararea voinței testatoarei;

2.      Că răpos. Mari Dimancea murind în Milano se vede iscăliți în testament doi martori din Pitești care n-au fost cu dânsa în Italia;

3.      Că Doamna Mari Dimancea n-ar fi având când a făcut testamentul etatea cerută de lege;

4.      Că nu poate ști dacă numita n-ar fi fost atunci la facerea testamentului cu mințile întregi, căci testamentul se vede fără dată.

Considerând că legea noastră civilă în privința facerii testamentelor pretinde mai multe formalități de la aceia ce le fac, dispozând că numai acele testamente ce nu vor fi scrise și iscălite de însuși persoanele ce testează să fie investite cu formalitatea de la art. 7, facia 95 din condică.

Considerând că testamentul în chestiune este scris și iscălit de răpos. Mari Dimancea.

Considerând că despre aceasta Tribunalul s-a convins îndestul din comparația pieselor înfățișate de d. Dimancea, urmând astfel Trib. pe temeiul art. 5, facia 94 din condica civilă.

Considerând că din condica actelor civile [...] cu autoritate bisericească și din dosarul format pentru legalizarea foii de zestre din anul 1853 se constată într-un mod legal că răpos. Mari Dimancea la încetare-i din viață a avut o etate peste ani 20.

Considerând că după art. 27 din condica civilă cei ce au împlinit vârsta de 20 ani sunt liberi a-și face testament, cu atât mai mult răposata, care fiind căsătorită nu mai era în categoria minorilor absoluți.

Considerând că adversarii d-lui N. Dimancea n-au putut constata, nici că răpos. Maria Dimancea când a făcut testamentul se afla în stare de smintire a minții, nici cel puțin că în timpul căsniciei sale cu d. Dimancea ar fi căzut vreodată în asemenea categorie.

Considerând că în această privință Tribunalul nu are în vedere niciun act sau sentință prin care să se fi pus sub interdicție d-ei Mari Dimancea ca (fiind) în lipsă de facultăți sau risipitoare.

Considerând că lipsa de dată în testament nu este un argument de nimicirea lui, pe câtă vreme nu se înfățișează un altul cu dată și mai cu seamă că răposata după dovezile înfățișate pătimind de boala pieptului a putut să-și exprime voința sa printr-un testament, cu rezervă de a pune data când va fi aproape de sfârșit.

Considerând în fine că reclamantul a dovedit legitimitatea testamentului conform [...]

Tribunalul în baza acestor considerente și în unire cu concluziile d-lui procurore.

HOTĂRĂȘTE

Că testamentul înfățișat de d. N. Dimancea să-și aibă urmarea sa întocmai.

Ca minorele fiu al răpos. Mari Dimancea, născută Leca, reprezentat prin epitropul său să dea din averea ce i-a rămas de moștenire galbeni una mie d-lui N. Dimancea, cu dobânda lor, d-astăzi înainte, conform art. [...] facia [...] din condica civilă.

Ca municipalitatea orașului Pitești să ia în posesie acele locuri din vale cu embatic, cu condiție d-a nu le vinde.

Pe lângă aceasta va mai plăti minorele și 150 lei cheltuieli de judecată ca taxă.     

Partea nemulțumită pe această sentință are dreptul de apel la Onor Curte Apelativă Civilă, secsia I, în soroc de două luni, socotit de la primirea copiei după dânsa.

 

Membrii: M.I. Vladimirescu, D. Racoviță

Suplininte: N.T. Grigorescu

1862 decembrie 5

Nr. 783/1862

Grefier, Ștefănescu

 

SJAN Argeș, Primăria Pitești, Proprietăți, dosar 4/1862-1879, f. 43-51.

                                                                                  

2.             1864 ianuarie 14, București. Sentința nr. 8 a Curții de Apel București,  Secția I Civilă în procesul dintre Nicolae Dimancea contra lui Niță Popescu, epitrop al casei răposatei Maria Dimancea născută Leca din Pitești.

 

Principatele Unite Române

Curtea Apelativă din București

Civilă, Secția I

 

Nr. 8.

La Tribunalul de Argeș deschizându-se acțiune de către domnul Nicolae Dimancea, fostul consorte al răposatei Maria născută Leca, contra d-lui d-lui Niță Popescu, epitropul minorului fiu al acelei răposate, cu pretenție ca potrivit dipozițiunei din testamentul acelei răpos. soția sa, să i se dea legatul din testamentul de una mie galbeni și în care proces s-a implicat mai în urmă și municipalitatea orașului Pitești ca legătură, s-a pronunțat sentința cu nr. 99 de la 5 decembrie 1862 pe care nu au rămas mulțumit prezisul epitrop și a făcut apel la această Curte cu petiția ce a dat la 18 martie anul 1863 înregistrată la nr. 821.

Curtea, primind apelul vorbit și urmând formularul de procedură a făcut chemare ambelor părți litigante, adică apelantul epitrop și pârâtul în apel N. Dimancea și la ziua determinată de 9 august a venit numai apelantul în persoană având lângă sine și procurator cu procură în regulă pe d. C. Bosianu, iar pârâtul în apel Nicolae Dimancea nu s-a arătat, în lipsa căruia, pe baza art. 251 din legea organică s-a făcut înfățișarea și mai nainte de toate s-a dat citire apelatei sentințe, prin care Tribunalul arătând procesul acolo intentat de către prezisul Dimancea și în care proces mai în urmă s-au fost implicată zice ca legatură[25] cu niște locuri și municipalitatea orașului Pitești; după ce expune toate cele preurmate, încheie așa concluziune Tribunal. Sub considerentele acolo descrise și privind constatată pretenția reclamantului în conformitate cu art. 1, cap. II, partea Vi din Codul civil, adică că a dovedit legitimitatea testamentului ce ține, hotărăște ca acel testament să-și aibă urmarea sa întocmai și că minorele fiu al răpos. Maria Leca, prin al său reprezentant, epitropul să dea din averea ce i-a rămas de la muma sa galbeni una mie d. N. Dimancea cu dobânda lor, de la data acelei sentințe până la desfacere, iar municipalitatea orașului Pitești potrivit tot acelui testament să ia în posesie locurile din vale cu embatichiu[26] cu condițiune de a nu se vinde plătind încă partea pârâtă și lei 150 cheltuieli de instanță.

După ce s-a dat citire apelatei sentințe a Tribunalului se fac următoarele propuneri de către d. Bosianu procuratorul apelantului.

Fiindcă d. Dimancea spre a proba că testamentul este olograf a adus ca acte de comparațiune niște simple acte private care ele însuși era trebuință a fi dovedite.

Fiindcă martorii care au declarat că Maria Dimancea ar fi murit în etate mai mare de ani 20 nu s-au adus în Tribunal spre a jura întâi și apoi a mărturisi conform cu art. 33, cap. I, partea VI (din) condica civilă.

Fiindcă testamentul n-are dată și nu s-au adus nicio dovadă că moarta în momentul confecțiunei testamentului avea etatea de 20 ani cerută de art. 27 moșteniri spre a putea face cineva testamentul.

Așadar, fiindcă reclamantul Dimancea nu a dovedit nici că testamentul este olograf, nici că testaticea[27] era majoră și capabilă de a face testamentul, nici epoca confecțiunii testamentului.

Pentru aceste cuvinte și în virtutea legilor citate, precum și în virtutea articolelor de lege următoare art. 1, art. 33, cap. II, partea VI și art. 27, cap. III, partea IV, rugăm pe onorab. Curtea a declara testamentul fără validitate legală, a respinge pretențiunea adversarului meu Dimancea și a reforma sentința Tribunalului, îndatorând pe d. Dimancea la plata taxei și cheltuieli de judecată.

D. procuror al Curții acesteia concluind a admis concluziunile d-lui Bosianu întocmai cerând reformarea sentinței.

În urma acestei înfățișări, cu toate că după apelul epitropului Niță Popescu s-a văzut că eroarea era a se chema în judecată adversarul casei d-lui Nae Dimancea ceea ce a și urmat Curtea, dar pentru că după observația dată apelatei sentințe a Trib. se văzu că în cursul cercetării acolo s-a fost implicată și municipalitatea orașului Pitești cu titlul de legatară după testament și pentru că urma ca Curtea să se pronunțe asupra întregului act în discuțiune, despre care urmează judecata, s-a încuviințat a se cita și acea municipalitate a orașului Pitești cu două legiuite citații ceea ce dar s-a și urmat finindu-se termene spre asemenea sfârșit.

Însă mai nainte de a sosi ziua de înfățișare se primi un răspuns al municipalității din Pitești cu nr. 1147 de la 20 octombrie 1863 prin care arată că neavând mijloace a numi vreun procurator, deoarece fondurile nu o permite a face asemenea cheltuieli și către acesta fiind sigură municipalitatea că dacă va avea drept i se va da și fără a trimite aici vreun procurator a lăsat ca Curtea să reguleze cele cuvenite.

La 13 ghenarie[28] curent fiind determinată ziua de înfățișare au venit părțile litigante însă, apelantul epitrop prin al său procurator d. C. Bosianu iar pârâtul N. Dimancea în persoană asistat de către d. V. Boerescu procurator declarat în pretoriu; În prezența cărora făcându-se înfățișarea procesului s-a dat citire de la început tuturor celor preurmate cu ocazia intrării în proces și a altor membri s-au făcut pledoarii întinse de către părți și s-au luat concluziuni de către d. procuror, dar pentru că nu au fost timpul a se ridija[29] procesul verbal în acea zi, a rămas ca pe de o parte să se ridijeze procesul verbal de către grefier, iar pe de alta a doua zi, la 14 curent să vie a asculta rezultatul, astfel dar procesul verbal este cel următor.

D. Bosianu care a luat mai întâi cuvântul ca parte apelantă zise că precum a mai arătat la precedenta înfățișare trei sunt puncturile principale și prin urmare argumentele legale care vin a face să fie lovit de nulitate testamentul ce ține adversarul d. N. Dimancea; Întâiul motiv că este olograf, nu este constatare legală, când acel mijloc de comparațiune cu alte acte care ele singure au trebuința de dovedire nu este destul; al doilea, lipsa de dotă din testament ceea ce este în contra dispozițiilor art. 26 de la moșteniri cu dieți și al treilea, că prin lipsă de dată face a nu se ști când a fost confesionat testamentul, dacă adică a putut fi într-o epocă a etății testatoarei când dânsa putea a testa, adică dacă avea etatea de 20 ani, astfel dar d. Bosianu asupra acestor trei argumente a făcut pledoarie întinsă, a dezvoltat teoriile sale în drept și a susținut cele următoare.

Asupra mijlocului întâi de apărare, că actele de comparațiune spre dovedirea scrierii și iscălituri din testament ca să i se poată titlu de olograf nu pot să fie de acele acte necontestabile, deoarece toate acelea câte se prezintă de adversa spre mijloc de probațiune, nu pot avea caracter de autentice, că chiar acele acte de sinele au trebuință de probațiune și astfel un necunoscut nu se poate constata printr-un alt necunoscut, că acele înscrisuri zise ale răposatei Maria Leca care ar fi fost prezentate acestei Curți cu ocazia unui proces ce a fost avut cu un arendaș, nu pot lua caracter de autentice, căci ele dacă u fost prezentate autorității, nu au fost spre a se proba veracitatea lor și pentru ceea ce cuprinde ele și când acea răposată a zis că sânt ale sale, aceasta ca și oricând ar zice neștine[30] că înscrisul este al meu, nu va să zică ca slova și iscălitura sunt ale mele, că sunt multe pe care le scriem și le subscriem, și sunt iarăși foarte multe pe care le subscriem numai fără a le scrie noi și atunci când declarăm înaintea autorității că sânt ale noastre acelea numai subscrise nu se pot zice că sânt recunoscute ca în totul scrise de noi, astfel dar modul comparațiunii de olografie lipsește în cazul de față, căci numai sânt actele de acelea ce legea le numește de autentice.

II. Asupra celui de al doilea mijloc despre lipsa datei din testament, legea la art. 26, aliniatul 3 de la moșteniri prevede cum să fie un testament între celelalte și despre data lui. Adică, cu alte cuvinte, că data unui testament face parte din totalitatea lui și că astfel când aceasta lipsește face ca acest testament să se presupue să se lase loc la îndoință și prin urmare să nu se știe când au fost confecționat, căci deosebit de multe cazuri unde existența datei într-un testament se cere imperios, căci legea dictează.

Dar în cazul de față vorbind, cum se poate crede că răposata Maria născută Leca a testat în etatea ce legea permite, adică de 20 ani și astfel este de observat acest punct esențial, căci lipsa datei de la testamentul în chestie îl face pe lângă altele a nu se ști când a fost făcut.

III. Asupra celui de al treilea punct, mijlocul de apărare, care are înclinare ca cel de al doilea, d. Bosianu mai face explicare că părții adverse nu poate servi modul de dovedire ce se vede arătat în sentința Tribunalului, că adică răposata sa consoartă ar fi fost în etatea de 20 ani, chiar când s-a făcut unirea de căsătorie între dumnealor, căci ca să fie probat aceasta nu trebuie alt decât ceea ce formele ce se păstrează, adică actele de botez, astfel dar după cum s-a văzut, răposata nu s-a găsit trecută în condicile metrice[31], precum s-a găsit trecuți frații săi și iată dar că oricare probațiune nu ar putea avea loc ca să vie a face o constatare că răposata Maria Leca în momentul când să zice că a testat a fost în etatea de 20 ani permisă de lege a testa; Astfel dar d. Bosianu sub aceste trei puncte mai principale și argumente legale zice că nu poate recunoaște testamentul ce se prezintă de către adversar și prin urmare cere apărarea minorului de pretenția ce i se face.

D. N. Dimancea luând cuvântul, mai întâi singur face oarecare dezvoltări în chestie susținând că, care mod mai probător despre olografia testamentului poate fi altul decât comparațiunea că cum se poate respinge acele scrisori ale răposatei soții sale, (pe) care le-a primit din străinătate unde se afla sau nu pot fi bănuite, când mai ales după data ce poartă ele au fost primite aici pe când d-lui nu se găsea în țară, și iarăși dacă toate chiar ar fi respinse, cum se poate respinge acelea care deja au fost prezentate chiar acestei curți în oarecare proces, care s-a recunoscut de ale sale de răposată și care în urma desfacerii cu arendașul le-au primit ca despre ceea ce pune la îndoială etatea răposatei, zice d. Dimancea că în urma sentinței Tribunal a găsit testamentul răposatului părinte al soției sale, în care arată pe toți fiii săi de câți ani sânt, adică de când sânt născuți fiecare, între care și răposata consoarta sa, pe care testament în copie îl prezintă domnul Dimancea a se vedea de Curte și că astfel se poate încredința că după o asemenea deslușire ce se face acolo, dacă în momentul când s-a făcut căsătoria, răposata avea în etate mai mare de 20 ani, cu cât mai ales în urmă când a făcut testamentul.

După aceasta d. Dimancea dând rând d-lui Boerescu apărătorul său, d-lui făcu o întinsă dezvoltare în chestiune din puncturile de vedere de drept și de fapt susținând că modul de probațiune al olografiei testamentului prin comparațiune este legal și nu poate fi respins precum voește partea adversă, căci probațiunea cu acte autentice nu este autentică precum susține d. Bosianu după înțelesul juridic, nu pot fi actele publice emanate adică de la o autoritate, căci dacă legiuitorul ar fi înțeles astfel, atunci la cazul de comparațiune puțină ar fi rămas acelora ce ar fi voit sî dovedească olografia, din contră legiuitorul n-a putut să-și ducă cu intențiunea până acolo a cere prin zicerea de acte autentice, acte publice, căci aceasta chiar de ar avea loc, dar numai la bărbați care fiind în funcție având oarecare misiuni de scriere s-ar aduce scrieri de ale lor spre mijloc de comparațiune, dar la femei nu poate să fie tot astfel. Astfel dar d. Boerescu susțiind că prin zicerea de acte autentice se înțelege acte emanate de la acea persoană, neapărat că și în chestia de față actele emanate de la răposata testatoare pe care le prezintă al său client pot servi de comparațiune, mai ales acestea care trecând prin vederea chiar acestei Curți și s-a vizat asupra înfățișării au luat caracter autentic și nu se poate zice precum d. Bosianu susține că necunoscutul nu se poate dovedi prin necunoscut.

Despre cel de al doilea mijloc de apărare al părții adverse pentru neexistența datei pe testament d. Boerescu susține că nu poate vedea după înțelesul legii dacă lipsa datei dintr-un testament l-ar face anulabil, când acesta nu este lipsă din totalitatea testamentului și mai special în acest caz unde este a se ști dacă testatoarea în momentul confecțiunii testamentului său a avut etatea cerută de lege de 20 ani. Astfel, dar asupra acestui punct d. Boerescu susține că pe câtă vreme deși actul de botez lipsește, dar din testamentul părintelui acelei răposate Maria Leca se vede că în epoca când s-a făcut căsătoria cu d. Dimancea a fost în etate de 20 ani, cu cât mai ales în momentul confecționării testamentului, și ca ce propuneri s-ar putea aduce testamentului că a fost făcut mai nainte de 20 ani ai vârstei Mariei Leca, când nu se știa dacă dânsa o să devie consoartă a lui N. Dimancea, căci dacă în testament se zice curat „soțului meu” și astfel fiind nu se poate atribui că a completat de mai nainte în paguba stării ei acea răposată și când mai ales averea răposatei nu este amenințată de a se scădea mai mult de jumătate ca să se poată atribui chiar o testare contra legii.

După toate acestea, dar d. Boerescu concluind susținu testamentul de legal ca olograf și ceru confirmarea sentinței Tribunalului.

D. Bosianu având replica, pe lângă celelalte susținute, adăugă că-i este de mirat cum a putut dobândi adversarii copie după acel testament al răposatului părinte al Marii Leca, când acesta nu putea sta aiurea la persoane ce nu le privea, cu toate acestea, chiar dacă i s-ar permite adversarului a se servi cu cuprinderea lui în privința etății fiilor acelui răposat, între care și răposata Maria Leca, dar aceasta nu poate fi un argument legal, căci vârsta nu poate fi lăsată în capriciul părintelui a o arăta, deoarece se poate lesne ori de vreo împrejurare să împuțineze anii unui copil sau să-i înmulțească din ceea ce este adevărata etate și atunci arătarea părintelui nu poate să facă pe fiu a pierde un drept al său (arătând de exemplu d. Bosianu mai multe cazuri), precum asemenea nu se poate ca prin arătarea părintelui să se constate vârsta unui fiu care ar aduce un drept fiului fără să-l aibă. Din contră, tocmai spre evitare de orice îndoință s-a făcut acele acte civile și dacă nenorocirea face a nu se găsi pentru răposata Maria Leca încredințare din condicile mitrice când au fost născută și botezată, deoarece pentru frații săi se găsește, apoi aceasta nu putea să vie în povara cuiva, așadar ceru d. Bosianu reformarea sentinței Tribunalului.

D. procuror al Curții luând concluziuni făcu o dezvoltare asupra chestiunii și arătând că în unele teorii poate să fie de acord cu o parte și în altele cu cealaltă parte, dar că despre cele mai esențiale puncte ce conține chestiunea urmează a-și exprima a sa opinie. Astfel, dar cât despre comparațiunea zice că acele acte produse de pârâtul în apel, deși nu pot până la oarecare punct a fi autentice, dar tot nu pot fi respinse ca neemanate de la aceeași persoană, cu cât mai ales acelea care au fost prezentate Curții și s-a recunoscut de către Maria Leca și prin urmare probațiunea prin comparație despre olografia testamentului despre sine zise d. procuror o privește constatată. Iar despre lipsa datei, zise d. procuror că nu se poate crede că ar fi un ce accesoriu la un testament, din contră, crede că face parte din totalul testamentului, căci îi dovedește epoca când a fost confecționat, precum este în cazul de față unde este de neapărat a se ști când s-a făcut testamentul de răposata Maria Leca, dacă adică a fost în momentul când se afla în etatea cerută de lege de 20 ani sau mai nainte, deoarece nefiind act civil doveditor etății, nu existența datei în acel testament lasă loc îndoinței. Astfel, dar d. procuror a conchis că dacă asupra acestui punct al dovedirii etății în care a fost testatoarea nu se va face o altă probațiune legală, Curtea să facă a se pronunța o hotărâre dreaptă.

Sentința Curții,

În numele Mării Sale Domnitorului Principatelor Unite Române Alexandru Ioan I

Asupra cererii în apel a d-lui Niță Popescu din orașul Pitești, epitropul casei răposatei Maria născută Leca tinzând a se infirma sentința cu nr. 99 a Tribunalului Argeș din anul 1862 ca nefondată.

Curtea,

Dând citire apelatei sentințe, din care s-a văzut că specia procesului este de a se ști dacă un testament olograf, fără dată, poate fi sau nu valid când data s-ar putea constata prin deosebite împrejurări sau alte acte.

Dând citire actelor conținute în dosarul procesului și celor produse de părți la înfățișare.

Ascultând pe avocații părților în propunerile și meziile[32] lor de întâmpinare.

Ascultând pe d. procuror în concluziunile sale, văzând că motivele sub care s-a cerut nulitatea testamentului și reformarea sentinței Tribunalului sânt:

I. Că testamentul în litigiu, neavând dată, îi lipsește unitatea de contest cerută de art. 26, aliniatul 3 de la moștenire cu diată și prin urmare este nul.

II. Că lipsa datei ridică incertitudine asupra etății testatoarei și prin urmare lovește de nulitate testamentul prin faptul incapacității de a testa al moartei și

III. Că prin singurele acte de comparațiune a unor scripturi private nu se poate induce olografia unui testament ce se prezintă ca astfel.

Asupra celui dintâi motiv al apelului, considerând în drept că nulitatea unui testament fondată pe aliniatul 3 al art. 26 sus citat pentru lipsă de dată, este o nulitate relativă, iar nu absolută, putându-se admite prin acte deosebite constatarea epocii testării și validarea testamentului din punctul de vedere al datei.

Că importanța datei în testament este relativ la cunoașterea etății testatoarei lui, a stării facultăților sale mintale și la cazul de existență a unui al doilea sau al treilea testament.

Că această importanță devine secundară și se poate acoperi când din alte acte sau circumstanțe se poate constata etatea testamentului, luciditatea spiritului sau posterioritatea sau anterioritatea testamentului.

Considerând în fapt că testatorul în litigiu se vede din cuprinderea (că) s-a format în timpul celei de a doua căsătorie a moartei Maria Leca cu pârâtul în apel N. Dimancea și din actele produse în apel, precum și din cele menționate în expozitivul sentinței primei instanțe, se constată că epoca testării este în urma formării căsătoriei, adică după anul 1858 august, neputând să presupune că moarta ar fi voit a testa în favoarea unui necunoscut care mai târziu avea să-i fie bărbat, încă după timpul văduviei sale sau pe când trăia cel dintâi soț al său.             

Asupra celui de al doilea motiv, considerând că din actele produse de pârâtul în apel s-a constatat că moarta a fost născută în anul 1838 aprilie, că maritajul său de al doilea s-a urmat în anul 1858 august și prin urmare, chiar de nu s-ar admite că epoca testării ar fi fost în anul 1861, când s-a urmat moartea, tot rămâne constatat că testatoarea avea împlinită etatea de 20 ani cerută de lege, când chiar s-ar presupune că a testat a doua zi după cununia sa cu pârâtul.

Asupra celui de al treilea motiv al apelului, considerând în drept că art. 21 de la cărți, admițând în caz de tăgadă a actelor probațiunea ce ar putea veni de aiurea conține implicit și proba rezultată din comparațiunea actelor streine ce ar putea induce recunoașterea autografiei unui act sau olografia unui testament.

Că legea nu specifică forma și natura actelor de comparațiune, dacă adică trebuie a fi acte autentice sau publice și prin urmare nu exclude probațiunea ce s-ar face cu actele private.

Considerând în fapt că actele de comparațiune produse de pârâtul în apel deși au fost constate de partea adversă în autografia lor, dar unele dintr-însele luând un caracter public și judiciar printr-o instanță anterioare procesului de față, cu care ocazie s-a recunoscut a fi fost proprii ale testatoarei Maria Leca.

Considerând că din comparațiunea făcută atât la prima instanță, cât și la Curte între dânsele și testamentul litigios s-a recunoscut autograf și olografia sa, prin asemănarea formei și caracterului general între zisele acte de comparațiune și testamentul în chestie.

Considerând în definitiv că din cele mai sus expuse s-a constatat că testamentul contestat este propriu al răposatei Maria născută Leca, fosta consoartă a pârâtului Nicolae Dimancea și că a fost făcut în timpul pe când testatoarea avea dobândită facultatea de a testa, pentru aceste considerațiuni cererea epitropului Niță Popescu în apel nevăzându-se fondată, conform art. 1 de la dovezi, în virtutea art. 267 din regulament.

Hotărăște Curtea,

Ca sentința nr. 99 din anul 1862 a Tribunalului de Argeșiu, ca bine fondată și legală, să-și aibă întreaga sa urmare, testamentul declarându-se de valid în virtutea art. 26, aliniatul 3 de la moștenire cu diată, 27 de la același capitol și 21 de la cărți.

Taxa apelului rămâne în povara apelantului, iar de cheltuielile de instanță fiind urmată cerere va plăti lei trei sute.

Această sentință este definitivă după dispozițiile art. 76 al legii Curții de Casație, cu recursul prevăzut de art. 44 din aceeași lege.

Anul 1864 ianuarie 14

Nr. 115/63

 

Președinte, C. Apostolescu

Membrii: G. Sion, Al. Borănescu, G.Gr. Cantacuzino, Al. Jora, I. Băbeanu.

Suplieant, Al. Lăzărescu

Grefier, Spirache Saulescu.

 

SJAN Argeș, Primăria Pitești, Proprietăți, dosar 4/1862-1879, f. 56-61.

 

3.             1874 aprilie 4, Pitești. Procesul-verbal de punere în posesie a Primăriei Pitești pe terenurile de pe malul drept al Argeșului.

 

PROCES-VERBAL

 

Noi Theodor Antonescu, portărelu(l) aginte judecătoresc de pe lângă Tribunalul District. Argeșiu.

Astăzi 4 aprilie anul 1874.

În urmarea ord. D-lui Președinte al Tribunalului local nr. 25.013/1873 pe lângă care ne trimite spre executarea decisiunii onor. Curții Apelative din București, secs. I, nr. 8/1864 investită cu formula esecutorie, precum și sentința acestui Tribunal nr. 99/1862, prin care municipalitatea or. Piteșci se îndreptățește să ia în posesie niște locuri din vale (or. Pitești) ce este cu embatichi lăsate acestei onor. Primării de către reposata Mari Dimancea, născută Leca prin testament din 1861.

În urmarea somațiunii nr. 5.955 din 15 decembrie anul 1873 făcută d-nei Anica Popeasca, epitroapa casei Mari Dimancea, ca să lase liberă onor. Primării Piteșci aceste locuri din vale, somațiune care s-au lăsat la domiciliul numitei la 18 decembrie a.t.

În urma cerinței D-lui primar de a se pune în posesiunea acestor locuri.

Însoțindu-se de D. comisar polițienesc de D. Gregorie Dimitrescu, advocatul Primăriei, cât și de D. Fotache Tomescu, consilier adjutor autorizat prin adresa nr. 1.848/1873 de către onor. Primărie a o reprezenta în această afacere.

M-am transportat la acele locuri unde ni s-a arătat de către D. Fotache Tomescu consilierul că sînt ale repos. Mari Dimancea, născută Leca și pe care ne-au cerut pe a D-sale respundere a pune în posesiune pe Primărie, de vreme ce acestea sânt lăsate prin testament Primăriei.

Aci, deși am găsit toate locurile ocupate de către embaticheri, dar de vreme ce ni s-au declarat ca lăsate Primăriei prin testament, am pus în posesiune pe onor. Primărie a comunei urbane Piteșci pe toate aceste locuri, anume cuprinse mai jos și care s-a găsitără ocupate astfel.

 Aceste locuri deși sunt ocupate în parte de mai multe persoane, însă ele sunt un singur trup început de la răsărit, din strada Sf. Vineri și merge la râu (Argeș), mergând până la apus, în lățime  până în drumul podului vechi. Lungimea se începe din palanul Iosef Uclar despre strada Sf. Vineri miazănoapte și merge drept până în Râul Argeș. Hotarul despre răsărit se văzu limitat printr-un semn de hotar, o cruce de piatră, și care desparte locul Marii Dimancea (Lechi) de al Budișteanului.

Aici la capul despre răsărit se văzu o casă și grădină ocupate de D. Costache Stoica, care fu presinte și ne declară că plăteșce embatichiu  câte 30 lei v. pe an și că până acuma și chiar pe anul corent l-au plătit D-nei Anica Popeasca, epitroapa casei Marii Dimancea.

O altă casă ocupată de D. Burcea.

Gheorghe Patraulea cu o magherniță pentru tăiere de vite.

O casă a lui Dumitru Beca.

Acești trei ni s-a declarat că nu a plătit niciun embatichiu.

O altă casă (bordei) ocupată de Safta Taica cu plata de un galben pe an.

Idem Dumitru Ţiganu, un icosar pe an.

Idem Soare Cârstea și State Ion cu bordeie lângă hotar, în fund, tot cu embatichiu.

Frații Vasile, Constantin și Pandele ai lui Radu Măcelaru cu case și locuri.

Un alt loc lângă aceștia cu tăiere de vite ce se stăpânește de Ilie Patraulea (ulița podului vechi)[33].

Mai în deal, alături, o altă casă cu loc și grădină mare se stăpânea de Hagi Eane, iar acum de Constantin Popescu.

Acestea fiind locurile care ni s-a declarat și de persoanele de mai jos ca lăsate Primăriei prin testamentul Marii Dimancea, născută Leca. Am pus în posesiune pe Primărie și totdeodată am arătat persoanelor ce a(u) fost față, cum d-lui Ilie Patraulea și celorlalți că dacă se crede cu vreun drept solid că sînt proprietari să conteste aceasta ca să se judece dupe actele ce zice că au drepturile d-lor de proprietate.

Pentru cele operate am dat copie atât onor Primării, cât și epitroapei Anica Popeasca, asemenea și celor care li s-au luat proprietatea (locurile).

 

Portărel, T. Antonescu; Cons. adj., F. Tomescu; Adv. Primării, Grigori Demetrescu; Comisar, T. Mândreanu.

 

        SJAN Argeş, Primăria Piteşti, Proprietăți, inventar 19, vol. I, 4/1862-1879, f. 23-25.

---

[1] Locul sau biserica unde a avut loc căsătoria nu sunt menționate în documentele identificate.

[2] Având în vedere boala de care a suferit, dar și distanța și mijloacele de transport, aceasta a fost înmormântată cel mai probabil în cimitirul bisericii italiene. 

[3] Anul testamentului a fost stabilit de instanță că ar fi 1861.

[4] Primăria orașului Pitești a intrat în posesia terenurilor cu embatic din Pitești începând din anul 1874 prin sentința nr. 99 din 05.10.1862 a Tribunalului Argeș, confirmată în apel prin sentința nr. 8 din 14.01.1864 a Curții de Apel București, Secția I.

[5] Palan = Gard de scânduri.

[6] Gheorghe Patraulea avea așezată magazia sa „de tăiere de carne” pe termen de cinci ani (1874-1879) pentru care plătea primăriei în 1878 suma de 20 lei noi pentru plata embaticului pentru această perioadă de timp.

[7] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, inventar 19, vol. I, 4/1862-1879, f. 23v-25.

[8] Între actele identificate nu există o transcriere integrală a testamentului olograf al Mariei Leca.

[9] Paul I. Dicu, Avocatul Nicolae Dimancea (1838-1921) din Pitești, militant pentru Unire și Independență, în „Argesis”, X, 2001, p. 553-561. Articol disponibil online: https://biblioteca-digitala.ro/?articol=8201-avocatul-nicolae-dimancea-1838-1921-din-pitesti-militant-pentru-unire-si-independenta--argesis-studii-si-comunicari--x-2001, 2024. 

[10] Aurel Radu, Modernizare și urbanizare în orașul Pitești (1866-1914), Pitești, 2023, p. 359-360.

[11] Sabina Cantacuzino, Din viața familiei Ion C. Brătianu, 1821-1891, Editura Humanitas, București, 2013, p. 48, 49, 109, 90, 271.

[12] Loc lipsă, document deteriorat, la fel și în continuare [...].

[13] Chestiunii.

[14] fren-, v. freno-. (v. -algie) = Dispoziție dureroasă și depresivă, întâlnită în melancolie.

[15] Exoprică = Avere care aparține soției căsătorite în regim dotal, asupra căreia soția își păstrează drepturile de administrare și de folosință.

[16] Exoflisi (grecism) = a achita, a lichida. 

[17] Străgănire = Șicană.

[18] Dateră = au dat.

[19] Defăima = a vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva.

[20] Plastograf = Fals.

[21] Plast = Cu sensul de falsificat.

[22] Răfuit = A limpezi o socoteală bănească, a lichida un cont.

[23] Ftizie = Tuberculoză. 

[24] Prepozitură = Funcție de conducere în anumite congregații religioase.

[25] Legatară = Persoană în favoarea căreia se face un legat.

[26] Embatic = Formă de arendare a unei proprietăți pe termen foarte lung, în intervalul căruia arendașul beneficia de toate drepturile de proprietate.

[27] Testatrice = Testatoare.

[28] Ghenarie = Ianuarie.

[29] Redija = Redacta.

[30] Neștine = Careva, cineva, fiecare, oarecare, oricare.

[31] Metrică sau mitrică = Registru, condică (de stare civilă); certificat de naștere.

[32] Mezi = Numitorul primului raport și numărătorul celui de al doilea raport al unei proporții, considerați împreună.

[33] Gheorghe Patraulea avea așezată magazia sa „de tăiere de carne” pe termen de cinci ani (1874-1879) pentru care plătea primăriei în 1878 suma de 20 lei noi pentru plata embaticului pentru aceasta perioadă de timp. 

  Aurel Radu, Despre Maria Dimancea (1838-1861) și testamentul ei, în „Restituiri”, nr.  72/2024, p. 17-29.