Proprietăţile Goleştilor din comuna Căteasca, judeţul Argeş

În documentele de arhivă s-a consemnat că în anul 1832, biv vel vornicul Iordache Golescu scotea la mezat moşia sa părintească numită Răteşti sau Tufeanca şi o parte din moşia Căteasca sau Popeşti, aflate până 1831 în judeţul Vlaşca: „Fiindcă o moşie a mea de moştenire, anume Răteşti, ce-i zic şi Tufeanca din sud Vlaşca cu opt roate de moară ce sunt pe apa Argeşului voiesc să o vânz la mezat, de aceea mă rog Cinstitei Logofeţii ca să dea porunca unde se cuvine a se striga la mezat”; „Pe lângă moşia Răteştii ce am pus-o la mezat spre vânzare, mai având altă moşie alăturea cu aceasta, anume Căteştii, ce-i zice şi Popeştii ce se întinde şi în judeţul Vlăşcii şi în Muşcel, voiesc să mai vânz şi dintr-această moşie Căteştii, partea ce cade în Vlaşca, adică în lungul din matca Argeşului de acum până în hotarul ce-i despre Cacaleţi pe unde am stăpânit până acum, şi în lat din hotarul Răteştilor ce-i zice şi Tufeanca până în hotarul Popeştilor oricâţi stânj[eni] se vor alege într-aceste hotare. De aceea mă rog cinstitei logofeţii să se dea poruncă unde se cuvine şi pentru această moşie a se vinde la mezat”.

Părţile de moşie au fost cumpărate de biv vel logofătul Manolache Arghiropol, dar acesta ulterior nu a fost mulţumit cu amplasamentul moşiilor care erau scurtate şi pentru că Iordache Golescu nu i-a înmânat cartea de hotărnicie: „Care carte, ca un mai temeinic sinet, dumnealui vornic urma să mi-o fi dat, şi pe aceea, dumnealui mi-au poprit-o cu cuvânt că nu o găseşte şi nu este de crezut că urmează acea carte să fi fost la un loc cu celelalte sineturi şi cum pe acelea le-au avut, aşa urma să fi avut şi acea carte”.

În anul următor, 1833, cei doi au ajuns la un consens, aşa cum documentele au consemnat: „Prin mezat cumpărând două trupuri de moşie în sud Argeş ce să numeşte Tufeanca i Răteşti şi Căteşti sau Popeşti de la dumnealui biv vel vornic Iordache Golescu pe care în anul trecut prin hotărnicie alegându-o şi cu mulţumirea tuturor vecinilor împietrindu-o s-au făcut şi alăturata carte de hotărnicie, […] de către orânduiţi boieri hotarnici, care carte în dos au iscălit-o atât dumnealui vornic Golescu, vânzător cât şi eu cumpărător că ne-am mulţămit şi noi pe urmarea ei. Dar acum pentru mai bun temei într-o glăsuire cu d[umnealui] vornic cu cinste rugăm Cinstita Mare Logofeţie să binevoiască a slobozi poruncă ca să adevereze alăturata carte şi de judecătorie spre deplină formalitate”[1].

După moartea vornicului Iordache Golescu (1768-1848), moşia Căteasca a revenit descendenţilor acestuia: Dumitru numit şi Tache (1807-) fără urmaşi, Radu (1814-), Alexandru zis Arăpilă (1819-1881) şi o fată Elena căsătorită cu Grigore Bengescu (1824-1881)[2].


Elena Bengescu (-1896, înmormântată la Goleşti[3]), fiica lui Iordache Golescu îi lasă prin testamentul olograf din 10 iulie 1895, suma de 40.000 lei, nurorii sale Zoe (Juca) Rosetti, doamna de onoare a reginei Elisabeta a României, căsătorită cu Achille Bengescu: „Neştiind cât bunul Dumnezeu mă va ţine în viaţă, am luat următoarea dispoziţiune. Din averea ce voi lăsa la moartea mea şi care se compune din tot ce se va găsi în posesiunea mea, la care se va adăuga şi ceea ce am înaintat şi împrumutat copiilor mei în viaţă fiind, a patra parte din acea avere, de care după lege pot dispune în favoarea oricărei persoane, o las până la concurenţa de 40.000 lei, norei mele, doamna Zoe Bengescu, născută Rosetti.

După estimaţiunea făcută de mine, acel legat va putea fi achitat în întregul său, în caz când din diferite împrejurimi averea mea ar scădea se înţelege ca şi legatul ce fac scumpii mele nurori va scădea în proporţie, deoarece nu poate trece peste a patra parte.

Doresc ca acest legat <pe> care-l fac din a patra parte a averii mele să se achite în numerar, ceea ce se va putea executa, căci am speranţa că Atotputernicul mă va ţine încă în viaţă până la vânzarea părţii mele de moşie rămasă mie moştenire de la fratele meu George şi atunci întreaga mea avere va fi mobiliară. Rog pe dl. Jacques Negruzzi[4] a primi să fie executorul meu testamentar căruia îi dau posesiunea întregii mele averi”[5].

În anul 1896, domnişoara Elena Golescu, rentieră cu domiciliul în Nanteuil sur Marne, arondisment Meaux, cu rezidenţa la Cannes, departamentul Alpes Maritimes, vinde verişoarei sale Elena Maria Golescu, fără profesiune, domiciliată în Belgia, oraşul Ixelles les Bruxelles, strada Stassart, nr. 108, partea succesorală din moşia Tompa în suprafaţă de 1707,52 ha şi 60 cetioare din succesiunea unchiului ei George Golescu, decedat la 24 ianuarie 1894 pentru suma de 3.000 lei[6]. De asemenea, Elena Maria Golescu cumpără prin procuratorul acesteia, Paul Auge Emmerez de Charmoy cu domiciliul în Paris, Rue de Lisabon, nr. 24 şi reşedinţa în Bucureşti la Hotel Bulevard, drepturile succesorale de la Ecaterina Golescu, rentieră domiciliată în Darabani, judeţul Dorohoi, procuratoare a copiilor majori Ecaterina, Radu, Niculae şi Vasile Golescu, moştenitori după unchiul lor răposat George Golescu, cu suma de 20.000 lei[7] şi de la Eugenia Golescu, domiciliată la Paris, strada Martirilor, nr. 38 pentru suma de 5.000 lei[8].

După moartea Elenei Bengescu, moşia Tompa din comuna Căteasca a fost scoasă la licitaţie publică în decembrie 1896 şi mai apoi în septembrie 1899. La ultima licitaţie aflăm, că moşia Tompa avea un preţ de cumpărare care pornea de la suma de 434.000 lei şi avea suprafaţa şi aşezarea următoare: „Moşia numită Tompa, cu trupurile ei Guşata, Ruptura de lângă Bucşani şi Vădana, în întindere aproximativă de 3.300 pogoane, din care ca 1.900 pogoane arabile, ca 500 pogoane pădure măruntă, esenţă tufă în partea de la Vest a moşiei, ca 300 pogoane zăvoi în partea de la Est, spre râul Argeş, şi restul prunduri, traversată această moşie în lungul ei de şoseaua Piteşti-Căteasca, având conacul ei compus din o casă de zid în paiantă, învelită cu şiţă, cu 4 încăperi şi sală înainte; un pătul nou pe 60 furci, îngrădit cu nuiele şi desvelit; un alt pătul mai mic, ruinat; un coşar pentru vite şi grădină cu duzi, cum şi alte 6, compuse din 4 camere vechi, învelite cu şiţă; iar întinderea conacului este ca de 7 pogoane.

Tot pe această moşie, în partea de la Vest, se află instalat un local de moară, construit de nuiele, învelit cu fier, şi o casă cu două camere de nuiele, învelite cu coceni şi alături un eleşteu ca de 3 pogoane.

Această moşie se învecineşte la Nord cu proprietatea moştenitorilor Orjani, din cătunul Catanele, despărţită de numiţii prin moşiile împetrite la ambele capete, la Sud cu proprietatea moştenitorilor Popeşti, despărţită de aceştia prin movile stabilite una la Cacaleţi-Cireşu, una la Ion Aldea şi alta la Nuciteanca, peste apa Argeşului, la Apus cu proprietatea moştenitorilor Orjani Cireşaru, din Cacaleţi-Cireşu, şi la răsărit parte cu râul Argeş şi parte cu proprietăţile d-lor Simion Romanov şi Udrea Gheorghiu, în dreptul trupului Guşata, peste râul Argeş, cu proprietatea Topoloveni, a casei I. Topoloveanu sau Cârcinovu, proprietatea d-nei Elisa Urlăţeanu, şi moşia Statului numită Goleştii-Badii, prin movilele despărţitoare.Această proprietate este moştenească şi este situată în comuna Căteasca-Popeşti, cătunul Coşarele, din plasa Găleşeşti, judeţul Argeş”[9].

În 1904, Elena Maria Golescu (Helena Golesco), locuind tot la Bruxelles pe strada Stassart 108 şi domiciliată în Bucureşti, strada Săleuţei 49, vinde printr-un act încheiat la Buxelles, în mod definitiv şi irevocabil, moşia Tompa (în document s-a trecut Zompa) din comuna Căteasca-Popeşti, plasa Cotmeana Găleşeşti, „cu toate ecaretele, instalaţiuni şi accesorii de orice fel ce s-ar găsi pe sus-zisa moşie”, lui Constantin Zamfirescu, agricultor domiciliat în comuna Căteasca-Popeşti, pentru suma de 650.000 lei, plătită în trei tranşe în următorii ani: 1904, 1909 şi 1914[10].


[1] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Tribunalul Argeş, dosar 11/1833.

[2] Octav-George Lecca, Familiile boiereşti române, Editura Minerva, Bucureşti, 1899, p. 70, 258-259.

[3] „Epoca”, seria 2, anul 2, nr. 130 din 12 aprilie 1896, f. 3. şi „Epoca”, seria 2, anul 2, nr. 131 din 13 aprilie 1896, f. 3.

[4] Iacob Negruzzi.

[5] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Tribunalul Argeş, Secţia Notariat, registru nr. 37/1896, p. 391-393; Nr. ordine 135, nr. dosarului 1766 din 24 mai <1896>.

[6] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Tribunalul Argeş, Secţia Notariat, registru nr. 35/1896, f. 73v-76; Act transcris sub nr. 1716 din 6 noiembrie 1896. Actul de vânzare iniţial s-a încheiat la Cannes (4 martie 1896) şi apoi la Bruxelles (31 martie 1896) în faţa notarului Auguste Scheyven.

[7] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Tribunalul Argeş, Secţia Notariat, registru de transcripţiuni nr. 34/1896, p. 559-561; Act transcris sub nr. 1592 din 12 octombrie 1896.

[8] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Tribunalul Argeş, Secţia Notariat, registru de transcripţiuni nr. 35/1896, f. 76-79v; Act transcris sub nr. 1717 din 6 noiembrie 1896.

[9] „Monitorul Oficial”, nr. 167 din 26 octombrie / 7 noiembrie 1899, p. 5718.

[10] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Tribunalul Argeş, Secţia Notariat, registru nr. 16/1904, f. 123v – 125v; Act transcris sub nr. 336 din 22 ianuarie 1904.