Reforma Agrară din 1921 în comunele Căteasca şi Gruiu din judeţul Argeş (II)

Harta comunelor Căteasca şi Gruiu  (1927)

IV.1. Împroprietărirea. Comuna Căteasca

Comitetele locale de împroprietărire din Vechiul regat erau formate din: preot, învăţător diriginte, patru săteni delegaţi şi aveau sarcina de a întocmi tabelele provizorii de împroprietărire. Categoriile celor îndreptăţiţi la împroprietărire erau stabilite în următoarea ordine: I. mobilizaţii din timpul primului război mondial 1916-1919; II. mobilizaţii din campania războiul balcanic din 1913; III. văduvele de război pentru copii; IV. agricultorii lipsiţi de pământ; V. agricultorii cu proprietăţi mai mici de 5 ha; VI. orfanii de război. Cu alte cuvinte, legile din 1921 au considerat suficiente loturile de 5 hectare pentru împroprietărirea ţăranilor din Vechiul Regat[79]. Erau excluşi de la împroprietărire ţăranii-soldaţi care în 1916 nu au urmat armata retrasă pe frontul din Moldova[80].


Calcularea suprafeţei de pământ necesară împroprietăririi în comuna Căteasca s-a făcut iniţial pe baza lotului de 5 ha, la categoria I-III, fiind admise 121 de persoane cu 511,59 ha şi la categoria IV-VI, erau 60 de persoane cu 252,85 ha, însă suprafaţa agricolă care a fost expropriată şi era disponibilă era de doar 167,12 ha.


În moşia Tompa, fostă proprietate a Mariei I.N. Angelescu şi Constantin Zamfirescu, şi în moşia Căteasca, fostă proprietate a Ioanei C. Zamfirescu, în baza Î.D.L. 3697/1918 şi a legii agrare au fost împroprietăriţi definitiv prin procesul-verbal din iunie 1932, 49 de locuitori pe 69 de loturi în suprafaţă de 141,7993 hectare la care se adăugau rezervele de interes obştesc în suprafaţă de 26,8402 ha, drumuri de exploatare de 4,0405 ha, adică un total de 172,7800 ha[81]. Restul majoritar de 132 locuitori au fost excluşi de la împroprietărire ţinându-se cont şi de diferite motive: dezertarea din armată pentru Neculae Gheorghe, Niculae A. Toma, Alex. M. Drăghici sau Dumitru Voinel care a fost scos de pe tabelul de împroprietărire deoarece „nu posedă inventar, nu e muncitor în plugărie, ocupaţiunea sa este numai slugărnicia şi a fost declarat de Comitetul local că este un om ce nu poate fi în stare să-şi constituească o gospodărie”, Stan Ionescu, de meserie mecanic care deţinea o garnitură de treierat şi poseda pământul care „s-ar cuveni unui meseriaş” [82]etc.


În comuna Căteasca suprafaţa lotului de completare nu a fost de 5 ha, ci de 4 ha deoarece a existat un număr foarte mare de locuitori îndreptăţiţi la împroprietărire în raport cu suprafaţa de teren arabil disponibil. Comitetul local de împroprietărire şi o parte din locuitori au cerut „a dispune să se micşoreze lotul de la 4 ha la 2,50 ha, în care mod se pot bucura, după calculele făcute, toţi demobilizaţii cu drept de împroprietărire, văduvele cât şi orfanii”, însă fără concretizarea doleanţelor locuitorilor. Aveau întâietate la împroprietărire invalizii de război şi apoi cei din categoria I din contingente în ordinea vârstei, de la cei bătrâni la tineri, până la completarea suprafeţei disponibile. Cei îndreptăţi la împroprietărire îşi alegeau amplasamentul terenurilor în ordinea priorităţii, prin tragere la sorţi.


În porţiunea de teren expropriată din moşia Căteasca a Ioanei C. Zamfirescu de 28,10 ha s-au împroprietărit locuitorii din satul Căteasca, aceştia fiind mai aproape de moşie şi au contribuit de-a lungul timpului la cultivarea ei.


Pe moşia Tompa a Mariei I.N. Angelescu de 45,50 de hectare expropriate s-au împroprietărit locuitorii din satul Coşeri, o partea din aceştia primind câte 2.500 m.p. fiecare, în trupul din lunca Argeşului pentru constituirea de grădini de zarzavat.


Tot în porţiunea din moşia Tompa a lui Constantin Zamfirescu de 93,52 ha, s-au împroprietărit cu precădere locuitorii din satul Popeşti, dar şi cei din satele Căteasca şi Coşeri care nu au intrat în celelalte porţiuni[83].


În baza ordinului 36.876 din 1927 al Casei Centrale de Împroprietărire, s-a ordonat predarea de locuri de casă (pomosturi) pentru 21 de locuitori din comuna Căteasca în vatra satului Coşeri, pe o suprafaţă de 3 ha şi 1464 m.p., în care, totodată, primeau loturi şcoala primară şi căminul cultural. Punerea în posesie definitivă a fost făcută în martie 1932, iar preţul era de 4 lei pentru fiecare m.p. sau 40.000 lei hectarul, ceea ce reprezenta o sumă destul de mare[84].


De asemenea, în moşia Tompa proprietatea lui C. Zamfirescu, s-au împroprietărit în anul 1923, biserica din satul Popeşti prin preotul M. Vintilescu cu un lot de 4 ha[85], Oficiul Naţional de Educaţie Fizică a primit suprafaţa de teren pentru sport şi tir de 1,1938 ha, învecinată la sud cu albia râului Neajlov[86], iar 0,50 ha teren s-a rezervat pentru Serviciul Tehnic pentru Cantoane cu următoarele vecinătăţi: „la răsărit cu lotul locuitorului Gheorghe I. Roşu, la apus cu proprietatea locuitorului Gh.N. Sima, la miază-noapte cu şoseaua vicinală Prundu-Răteşti şi la miază-zi cu lotul locuitorului Ion Niţă Stancu”[87].

 

În numele Majestăţii Sale Regelui Ferdinand I. Titlu definitiv de proprietate. Noi Ministru Secretar de Stat la Departamentul Agriculturii şi Domeniilor, în virtutea Legii pentru Reforma Agrară promulgată la 17 iulie 1921 declarăm: d. Dumitru Onilă din comuna Căteasca, judeţul Argeş a fost împroprietărit cu drepturile şi obligaţiunile ce decurg din sus citata Lege pe lotul no. 17 de 4 ha din moşia Tompa, fostă proprietate a d. C. Zamfirescu situată în comuna Căteasca, judeţul Argeş. Preţul lotului în sumă de lei 4.888, fiind complect achitat, s-a eliberat prezentul titlu definitiv de proprietate. Bucureşti, anul 1923, luna septembrie, ziua 16. Format A2 (~42x59cm)

IV.2. Împroprietărirea. Comuna Gruiu   

În procesul-verbal provizoriu din 1920, în comuna Gruiu care cuprindea satele Gruiu, Siliştea şi Cireşu erau trecuţi 434 locuitori cu drept de împroprietărire (304, la categoria I-III şi 130, la categoria IV-VI), iar în procesul-verbal din iunie 1922 erau trecuţi doar 342 locuitori.


În fruntea celor împroprietăriţi erau trecuţi învăţătorii din satele: Gruiu – Şerbănescu Dumitru (i s-a anulat dreptul de împroprietărire după ce s-a constatat că deţinea peste 5 ha teren agricol), Siliştea – Ion St. Burcea (împroprietărit cu 2 ha), Cireşu – Constantin Marin (împroprietărit cu 5 ha) şi patru invalizi de război: Ionescu Grigore din Gruiu (24 ani, fără copii) cu 5 ha, Gheorghe Dumitru Stan din Cireşu (36 ani, 5 copii) cu 4,50 ha, Popa Anghel din Cireşu (37 ani, 2 copii) cu 5 ha, iar Chiran Marin din Gruiu, de 26 de ani, nu a fost împroprietărit deoarece a murit la scurt timp şi nu avea urmaşi[88].


În situaţiile provizorii cu ţăranii îndreptăţiţi la împroprietărire în satele Gruiu şi Cacaleţii de Jos, la categoria I-III, erau înscrişi 109 locuitori cu un necesar de 438 ha, la categoria IV-VI, erau 50 de locuitori cu 238 ha, adică un necesar de 676 ha, socotite în baza lotului de completare de 5 ha. Suprafaţa de pământ expropriată şi disponibilă pentru împroprietărire era de 257,60 ha în moşia Gruiu-Furdueşti a Alexandrinei Vioreanu şi 34,30 ha în moşia lui Ioan Velcescu, adică un total de 291,90 ha[89].


În anul 1930 s-a întocmit de către Direcţia Cadastrului din cadrul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, planul loturilor cedate locuitorilor din comuna Gruiu (în care intrau satele Gruiu, Siliştea şi Cireşu) de pe moşia Gruiu-Furdueşti, fostă proprietate a Alexandrinei Vioreanu şi moşia Romanoaica a lui Ioan Velcescu , iar în iunie 1933 au fost puşi în posesie definitivă 118 locuitori cu 121 loturi în suprafaţă de 285 ha şi 3584 m.p. la care se adaugă rezervele de interes obştesc în suprafaţă de 45 ha şi 1500 m.p. pentru împroprietărirea şcolilor şi bisericilor din comună[90]. De asemenea, în moşia Gruiu-Furdueşti, au fost puşi în posesie definitivă în anul 1936, patru locuitori din comuna Furdueşti pe suprafaţa de 11,40 ha[91].


Iniţial se stabilise ca locuitorii din satul Cireşu să fie împroprietăriţi pe moşia Tompa „pe care au muncit atât în trecut, la arendaşi şi proprietari, cât şi în prezent în obşte”. Aveau întâietate la împroprietărire invalizii de război, iar „stabilirea locuitorilor cu drept la împroprietărire pe loc se va face în ordinea vârstei, după contingente, cu cei mai în vârstă mobilizaţi”. Mobilizaţii din războiul dintre 1916-1919, au dorit micşorarea loturilor de completare de până 3 ha „pentru a putea şi noi a ne bucura de această împroprietărire”, iar locuitorii din satul Siliştea „să fie trecuţi la alte comune, că ei nu au muncit întotdeauna pe această moşie [Gruiu-Furdueşti]”[92], însă nu s-a dat curs acestor solicitări.


În anul 1925, s-au împroprietărit bisericile parohiale din satele Siliştea şi Cireşu, comuna Gruiu, cu suprafaţa de 5 ha fiecare, în moşia Romanoaica, fostă proprietate a lui Ioan Velcescu, prin preotul paroh Ilie Gh. Stoian din Siliştea şi Marin Petculescu din Gruiu. Lotul bisericii din Siliştea era format din trei trupuri distincte din care două se învecinau cu loturile şcolilor din Siliştea şi Cireşu. Tot în acelaşi an, în moşia Romanoaica au fost împroprietărite şcolile din satele Siliştea şi Cireşu cu suprafaţa de 5 ha fiecare.


Biserica din satul Cacaleţii de Jos (Gruiu), prin preotul paroh Marin Petculescu şi şcoala primară mixtă din acelaşi sat au fost împroprietărite în anul 1925 pe moşia Gruiu-Furdueşti a Alexandrinei Vioreanu cu suprafaţa de 5 ha fiecare[93].


În anul 1930, în comuna Gruiu s-a rezervat pentru Oficiul Naţional de Educaţie Fizică un lot în suprafaţă de 3,50 ha din moşia Gruiu-Furdueşti a Alexandrinei Vioreanu având următoarele vecinătăţi: „la răsărit cu lotul şcolii şi bisericii satului Gruiu, la apus cu apa Neajlovului, la miază-noapte cu islazul comunal din 1907 şi la miază-zi cu lotul locuitorului Marin Iordănescu din Gruiu”. În comuna Cireşu în anul 1933 s-a predat suprafaţa de 1,65 ha pentru lotul Oficiului Naţional de Educaţie Fizică[94].


Ca urmare a reformei agrare din 1921, locuitorii din comuna Gruiu solicitau în anul 1926 să li se acorde locuri de casă. Iniţial, s-a ales de către organele agricole ca nouă vatră a satului, suprafaţa de teren situată pe şoseaua Gruiu-Furdueşti, fostă proprietate a Alexandrinei Vioreanu, deşi agronomul regional al Regiunii a III-a Dâmbovnic, Eugeniu Manoliu, constata că „terenul ales de organele agricole pentru a fi vatră de sat, în lipsă de altul mai propriu, e situat în partea de sud a satului Gruiu, fiind teren în parte mlăştinos, fiind lipsit de izvoare şi puţuri fără de care nu se poate înţelege a rămâne un sat”. Locuitorii doreau amplasarea vetrei satului în partea de nord-vest a satului Gruiu pe partea dreaptă a şoselei Gruiu-Căteasca, în islazul comunal constituit în baza legii din 1907 din proprietatea Alexandrinei Vioreanu, pe o suprafaţă de 8 hectare.


În final, în toamna anului 1929, s-a hotărât ca amplasamentul să fie pe şoseaua Gruiu-Furdueşti când s-a făcut parcelarea cadastrală pentru 51 de locuri de casă, cu suprafaţa totală de 10 ha, din care peste 1 ha erau drumurile de comunicaţie. La împroprietărirea cu pomosturi au fost vizaţi, cu precădere, „locuitorii rămaşi bine împroprietăriţi şi care nu au locuri de casă stând câte 2-3 familii în aceeaşi curte pe un loc strâmt”.


Suprafaţa medie a loturilor de casă nu depăşea 1.400-2.000 m.p. pentru care ţăranii trebuiau să plătească în funcţie de „preţul de vânzare din ultimul timp a terenurilor similare, precum şi [de] situaţia materială a locuitorilor cărora li s-au atribuit aceste locuri de casă. De comun acord cu autorităţile comunale şi delegaţii sătenilor [s-a] stabilit ca locuitorii care vor primi locurile de casă să plătească fiecare metru pătrat cu suma de lei 2,50, 2 şi 1,50, după poziţia şi calitatea fiecărui loc”. Din cei 51 de locuitori, opt nu au putut achita nici măcar preţul minim de 1 leu/m.p. şi de aceea s-a aprobat reducerea la 0,50 lei m.p., iar punerea în posesie definitivă a locuitorilor împroprietăriţi s-a făcut în septembrie 1933[95].


Nu toţi locuitorii s-au bucurat, în condiţiile date, de împroprietărire cu loturi de teren agricol, aşa cum constata la 9 martie 1924, agronomul regional al Regiunii a III-a Agricolă Dâmbovnic, care a întocmit un tabel cuprinzând 97 de locuitori din comuna Gruiu (satele Gruiu, Siliştea şi Cireşu) care doreau împroprietărirea în regiunile de colonizare. Odată cu acesta, s-a constatat că o parte din aceşti săteni, lipsiţi cu desăvârşire de pământ, au refuzat împroprietărirea în regiunile de colonizare. Într-un tabel întocmit de Consilieratul Agricol Argeş erau trecuţi ca fiind „îmbarcaţi” pentru colonizare în judeţul Constanţa aproximativ 24 de familii cu bruma de avere pe care o deţineau, iar primarul comunei Gruiu, Alexe Anghel, trebuia să aducă la îndeplinire formalităţile necesare, astfel: „Vă rugăm a lua măsuri ca locuitorii menţionaţi să fie neapărat în ziua de 12 iunie [1924] prezenţi în staţia Piteşti cu inventarul agricol complet: vite trăgătoare, plug, car şi toată gospodăria, fără de care îmbarcarea în tren nu se va admite. Calea ferată le pune la dispoziţie în staţia Piteşti vagoanele necesare pentru transportul gratuit până la staţia de destinaţie în proporţie de două familii la un vagon. Odată cu plecarea coloniştilor vă rugăm a întocmi un tablou semnat de dvs. şi purtând sigiliul primăriei în care se vor trece: numele şi prenumele fiecărui colonist făcând parte din grupul respectiv, numele membrilor familiei care se îmbarcă, numărul şi felul vitelor, al uneltelor şi obiectelor din gospodărie. Totodată, veţi îngriji ca fiecare colonist să-şi procure din vreme bilet de identitate care se vor prezenta şefului de gară, îmbarcarea neputându-se face fără îndeplinirea acestei formalităţi. Tabloul îl veţi încredinţa unuia din colonişti din grupul respectiv care va fi considerat ca şi conducător al grupului. Pe lângă acestea fiecare colonist trebuie să aibă biletul de sănătatea vitelor”[96].

V.1. Înfiinţarea păşunilor comunale. Comuna Căteasca

Chestiunea păşunilor comunale a fost reglementată prin legea învoielilor agricole din decembrie 1907 (ianuarie 1908), care stabilea înfiinţarea islazurilor aflate în proprietatea comunelor, precum şi modul de exploatare al acestora. Islazuri comunale au existat şi până la legiferarea din 1907, însă erau de mai mică întindere, fiind stăpânite de moşierii care aveau un şeptel foarte redus, raportat la totalul gospodăriilor ţărăneşti. Deşi legea prevedea înfiinţarea lor, nu toţi moşierii au vândut teren pentru înfiinţarea islazurilor comunale[97].


În comuna Căteasca, pe moşiile familiei Zamfirescu nu s-a înfiinţat islaz comunal deşi în cele trei sate ale comunei existau 220 capi de familie, care aveau nevoie de cca. 110 ha de teren pentru păşunatul vitelor. Abia prin legea din 22 septembrie 1920 se decidea crearea de islazuri comunale în fiecare sat şi comună, lăsându-se marilor proprietari păşuni suficiente pentru nevoile lor.


Comisia de ocol pentru expropriere de pe lângă Judecătoria Ocolului Rural Rociu a expropriat provizoriu în 1922, în vederea constituirii de păşuni comunale din proprietatea Ioanei C. Zamfirescu 19,50 ha, Mariei I.N. Angelescu 21,40 ha, C. Zamfirescu, 32,90 ha[98]. Constantin Zamfirescu a contestat procesul-verbal din 9 martie 1921 al Comisiei locale de expropriere pentru înfiinţarea de păşune în folosul locuitorilor din Căteasca „întrucât această întindere de 32,90 ha a fost luată din întinderea cultivabilă a moşiei de 199,45 ha intangibile ce se cuvin proprietarului”. Acesta are câştig de cauza şi astfel, înfiinţarea islazului comunal este tergiversată.


Prin decizia din februarie 1923 a Comisiei Judeţene de Expropriere Argeş s-a expropriat iniţial 14,50 ha teren cultivabil din moşia Tompa a Mariei Angelescu pentru înfiinţarea de islaz pentru satul Popeşti, format din două trupuri:


- trupul cu 12,50 ha avea următoarele vecinătăţi: la răsărit, cu noua vatră de sat Căteasca, la apus, cu lotul şcolii primare şi al bisericii şi la miază-zi şi miază-noapte cu proprietatea lui Constantin Zamfirescu.


- trupul în suprafaţă de 2,00 ha, se găsea în vecinătatea vetrei satului Coşeri.


Suprafeţele expropriate prin legea agrară pentru înfiinţarea de păşune în fiecare sat erau insuficiente, însă prin legea specială din 3 mai 1933, publicată în Monitorul Oficial nr. 100 din 1933, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor Statului prin Casa Autonomă a Pădurilor Statului era obligată să vândă mai multor comune din judeţul Argeş „solul, pădurea şi poienile” pentru constituirea de islazuri comunale. Conform acestei legii, în 1933, Casa Autonomă a Pădurilor Statului vinde comunei Căteasca reprezentată de primarul Nicolae M. Nedelea, suprafaţa de 36 ha din pădurea statului Pătroaia-Deal, pentru suma de 79.200 lei plătiţi în 5 ani. Terenul s-a predat comunei prin proces-verbal de predare-primire în decembrie 1935, în prezenţa primarului Din Zamfirescu.


În 1936, în comuna Căteasca erau 254 de familii cu 1129 locuitori care deţineau 568 vite mari şi 624 oi, însă doar satele Căteasca şi Popeşti aveau înfiinţate izlazuri, iar satul Coşeri, care era mai mic, cu 59 de familii şi 160 vite mari, nu avea izlaz.


De aceea, pentru satul Coşeri, în 1937 s-a vândut din zăvoiul statului Călineşti, trupul Slătineanca, în suprafaţa de 17,77 ha, însă la măsurătoarea cadastrală au ieşit doar 15,28 ha cu următoarele vecinătăţi: la nord, cu islazul comunei Călineşti şi proprietăţile locuitorilor din Călineşti, la sud, cu zăvoiul proprietatea lui Din Zamfirescu şi râul Argeş, la est, cu proprietatea locuitorilor din comunele Oarja şi Priboieni, la vest, cu islazul comunei Călineşti. Islazul era situat la 3 km de vatra satului şi fiind fără drum de acces, locuitorii din Coşeri au solicitat şi s-a perfectat schimbul de teren cu proprietatea fraţilor Zamfirescu (Constantin, Gheorghe C., Maria C. şi Ionel C. Zamfirescu), teren situat tot în apropierea albiei râului Argeş, însă la aproape 200 de metri de vatra satului, în suprafaţă de 17 ha şi 6.250 m.p[99].


La rândul lor, locuitorii din comuna Târgu-Cârcinov au solicitat mărirea islazului comunei lor expropriat din moşia Gussi deoarece acesta era insuficient pentru păşunatul celor peste 1.000 de vite. Aceştia solicitau exproprierea terenurilor lui C. Zamfirescu aflate pe partea stângă a râului Argeş, circa 50 de hectare de zăvoi format din copaci de esenţă moale în apropierea albiei râului şi 10 ha teren agricol. Solicitarea locuitorilor din Târgu-Cârcinov a fost respinsă deoarece zăvoaiele, ca şi pădurile, erau scutite de expropriere, iar suprafaţa de 10 ha făcea parte din cota intangibilă a proprietarului[100].

V.2. Înfiinţarea păşunilor comunale. Comuna Gruiu

În decembrie 1909 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare la Tribunalul Ilfov, transcris la Tribunalul Argeş la nr. 5.715 din 1909, dintre Alexandrina Vioreanu, proprietară din Bucureşti, strada Cantacuzino, nr. 38 şi primarul comunei Gruiu, Stan Ionescu, prin care aceasta vindea suprafaţa de 75 de hectare din moşia proprie pentru constituirea izlazului satului Cacaleţii de Jos, pentru suma de 39.750 lei. Islazul avea următoarele vecinătăţi: „la capătul moşiei despre răsărit se învecineşte cu moşia Căteasca şi se învecineşte la nord cu delimitarea Gruiu a locuitorilor din Cacaleţi, la nord-est cu moşia Căteasca a d-lui C. Zamfirescu, la sud-est cu restul moşiei mele şi la sud-vest cu moşia Gruiu a d-nei Alexandrina Ganciu şi cu delimitarea Gruiu a locuitorilor din Cacaleţi”. Măsurătorile şi hotărnicia islazului au fost întocmite în anul 1909 de inginerul topograf, locotenentul Stavrescu Vladimir din cadrul Institutului Geografic al Armatei[101].


Satele Siliştea şi Cireşu nu avea izlazuri înfiinţate prin legea din 1907, deşi pentru cele aproximativ 145 de familii erau necesare 72,50 ha, iar pentru cele 200 de familii din satul Cireşu, era nevoie de 100 de hectare teren pentru izlaz[102].


Pădurea „Stănislăveasca”, fostă proprietate a statului în suprafaţă de 220 ha, a fost vândută de Casa Autonomă a Pădurilor Statului spre a fi afectată ca izlaz mai multor comune argeşene, în conformitate cu legea specială din mai 1933, după cum urmează: pentru satele Cireşu – 25 ha şi Siliştea – 30 ha, Ştefăneşti-Oarja – 15 ha, Suseni – 15 ha, Ţuţuleşti – 50 ha, Burdeşti – 40 şi Cerşani – 40 ha. Trecerea în folosinţa locuitorilor s-a făcut din anul 1935, cu precizarea că materialul lemnos care urma să fie defrişat pentru folosinţa islazurilor era proprietatea statului[103].

VI. Concluzii

În comuna Căteasca au stăpânit moşii întinse mari familii boiereşti cum a fost cea a vornicului Iordache Golescu care în 1831 deţinea moşia Căteasca sau Popeşti şi moşia Răteşti sau Tufeanca, precum şi urmaşii acestuia, până spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. De asemenea, au deţinut moşii, colonelul Atanase Călinescu şi apoi cunoscutul om politic şi cărturar Ion Ghica (1816–1897).


La exproprierea pentru înfăptuirea reformei agrare din 1921 figurează cunoscuta familie a Zamfireştilor, întrucât în 1904 Constantin Zamfirescu a cumpărat de la Elena Maria Golescu printr-un act încheiat la Bruxelles întreaga moşie denumită Tompa din comuna Căteasca. Împreună cu Ioana Zamfirescu şi Maria Zamfirescu căsătorită cu profesorul I.N. Angelescu, aceştia stăpâneau două trupuri de moşie (Tompa şi Căteasca) cu întinse terenuri agricole, cu conace, livezi, vii, păduri şi zăvoaie în lunca Argeşului în suprafaţă de peste 800 de hectare.


Suprafaţa agricolă deţinută a fost împărţită între cei trei membri ai familiei astfel încât, conform legii, fiecăruia i s-au rezervat între 150 şi 200 de hectare teren cultivabil, iar numai restul suprafeţei s-a expropriat în vederea împroprietăririi locuitorilor din comună, ceea ce a însemnat „foarte puţin”, raportat la întinderea totală a proprietăţilor acestora. Erau excluse de la expropriere terenurile pe care se aflau conacele, livezile, viile, grădinile de zarzavat, pădurile şi zăvoiul din lunca Argeşului, doar terenurile agricole cultivabile făcând obiectul exproprierii în vederea împroprietăririi sătenilor.


Locuitorii îndreptăţiţi la împroprietărire erau în număr de 181, însă doar 49 s-au bucurat de loturi de împroprietărire în suprafaţă de completare de până la 4 ha, pe o suprafaţă totală de 141,7993 hectare.


În secolul al XIX-lea, moşia Gruiu-Furdueşti de pe raza fostei comune Cacaleţii de Jos sau Gruiu (după 1908), a fost stăpânită ca „moşie părintească”, până în anul 1892, de către marele om politic Dumitru Brătianu (1817–1892). Alte terenuri întinse au fost deţinute de cunoscute şi vechi familii autohtone: Ghiţă Ganciu şi fiul său Mihail şi respectiv Din Velcea Ploieşteanu căsătorit cu Badea şi descendenţii lor: Ioan Velcescu (1855–1929) şi Dumitru Velcescu (1851–1915). Pentru o scurtă perioadă de timp moşia Gruiu-Furduieşti în suprafaţă de peste 600 de hectare trece în proprietatea lui Dumitru Velcescu, iar în 1901 este adjudecată, prin licitaţie publică, de către Alexandrina Vioreanu din Bucureşti care îşi va cultiva moşia numai prin arendări succesive. În 1909, pe moşia acesteia se înfiinţează izlaz comunal în suprafaţă de 75 de hectare, iar prin reforma agrară din 1921, i-au fost expropriate peste 300 de hectare de teren agricol pentru împroprietărirea locuitorilor şi completarea islazului din satul Gruiu. Proprietăresei i s-au rezervat numai 100 de hectare teren agricol cultivabil deoarece nu deţinea inventar şi investiţii agricole.


Din totalul moşiei de peste 200 de hectare, proprietatea lui Ioan Velcescu (1855-1929), situată în comunele Gruiu şi Răteşti, s-au expropriat puţin peste 38 de hectare teren agricol pentru înfăptuirea reformei agrare.


Bineînţeles că terenul agricol total expropriat şi disponibil pentru împroprietărire a fost insuficient raportat la cei 159 de locuitori cu drept de împroprietărire. Împroprietărirea s-a făcut în baza lotului de completare de 5 ha, fiind puşi în posesie definitivă 118 locuitori din satele Gruiu, Siliştea şi Cireşu, iar o parte din cei care nu s-au bucurat de reforma agrară au decis să se înscrie, cu bruma de avere pe care o deţineau, pe „listele de coloniştii” împroprietăriţi în judeţul Constanţa.


Ca urmare a reformei agrare, pe o parte din terenurile expropriate, s-au creat noi vetre de sat pe care au fost împroprietăriţi cu loc de casă (pomost) 21 de săteni din Coşeri şi 51 de săteni în Gruiu, cu locuri în suprafeţe cuprinse între 1.500 şi chiar 4.000 de m.p., pe care aceştia le-au plătit cu sume între 0,50 bani şi 4 lei/m.p. De asemenea, s-au rezervat şi împroprietărit cu terenuri agricole de până la 5 ha, fiecare biserică şi şcoală din satele Popeşti, Căteasca, Cireşu, Siliştea şi Gruiu. S-au acordat terenuri speciale pentru Oficiile Naţionale de Educaţie Fizică din fiecare sat, pentru constituirea sau mărirea cimitirelor comunale umane şi de animale.


Prin legea agrară, s-au înfiinţat păşuni comunale pe moşiile expropriate de care se foloseau locuitorii din satele Popeşti şi Căteasca, însă aceste izlazuri erau de mică întindere şi deci, insuficiente raportate la numărul familiilor şi vitelor deţinute. Calculul întinderii păşunilor comunale s-a făcut în funcţie de numărul familiilor, fiecăreia revenindu-i câte 0,50 hectare, însă numai satul Gruiu avea înfiinţat izlaz încă din anul 1909 (ca urmare a legii din 1907), în suprafaţă de 75 de hectare pe moşia Alexandrinei Vioreanu. Această situaţie a continuat până în anul 1933 când printr-o lege specială, Casa Autonomă a Pădurilor Statului a vândut mai multe suprafeţe din pădurile statului: Pătroaia-Deal, circa 36 de hectare pentru completarea izlazului din comuna Căteasca, din pădurea statului Stănislăveasca pentru înfiinţarea de izlaz în satele Cireşu (25 ha) şi Siliştea (30) şi din zăvoiul statului Călineşti, trupul Slătineanca, în suprafaţa de peste 15 hectare pentru folosinţa satului Coşeri.


Reforma agrară din 1921 a fost cea mai radicală din Europa de sud-est de pe urma căreia au beneficiat peste un milion de familii de ţărani care au fost împroprietărite cu circa 6 milioane de hectare din marea proprietate funciară existentă până atunci[104]. Cu toate că au existat unele neajunsuri inerente, datorate anvergurii şi imposibilităţii împroprietăririi tuturor doritorilor, reforma agrară a avut un efect benefic asupra vieţii sătenilor împroprietăriţi, mai ales prin înfiinţarea păşunilor comunale, fără să producă un impact economic major la nivel naţional.

Conclusions

The Commune of Cateasca , of Arges County, is located near the City of Pitesti, on the south bank of Arges River.

In this commune, in the 19th century, important families in the country’s history owned properties, families such as the Golescu family: the village chief Iordache Golescu and his descendents, also the learned politician Ion Ghica. At the time of the expropriation for the agrarian reform of 1921, in Cateasca the rich and well known Zamfirescu family owned extensive lands, about 800 hectares, on which there were mansions, woods and vineyards, agricultural lands and a riverside coppice on the Arges River alluvial plain etc.

In the Gruiu or Cacaletii de Jos commune, up to the end of the 19th century, the owner was the well known politician Dumitru Bratianu, brother of I.C. Bratianu. Extensive territorial properties were owned by the less known families from Gruiu village: Velcescu family, Ganciu family and by Mrs. Alexandrina Vioreanu from Bucharest.

On the basis of the agrarian reform of 1921, a few hundreds of hectares of these lands were expropriated, on which were impropriated only a few of the peasants from the villages Coseri, Popesti, Cateasca, Gruiu, Silistea and Ciresu, and also cattle runs for the peasants’ cow pastures were created on the basis of agrarian law, the village schools and churches were impropriated with allotments of up to five hectares etc.

CUPRINS

IV.1. Împroprietărirea. Comuna Căteasca. 

IV.2. Împroprietărirea. Comuna Gruiu. 

V.1. Înfiinţarea păşunilor comunale. Comuna Căteasca. 

V.2. Înfiinţarea păşunilor comunale. Comuna Gruiu. 

VI. Concluzii 

Conclusions.

Vezi şi Reforma Agrară din 1921 în comunele Căteasca şi Gruiu din judeţul Argeş (I)

---

[79] D. Şandru, Op. cit., p. 132, 146.


[80] D.J.A.N. Argeş, fond Consilieratul (Serviciul) Agricol Argeş, dosar 88/1922-1925.


[81] Ibidem, dosar 1/1932.


[82] Ibidem, dosar 19/1921-1933, f 1-51.


[83] Ibidem, dosar 19/1921-1933, f 1-51.


[84] Ibidem, dosar 23/1926-1927.


[85] Ibidem, dosar 10/1923.


[86] Ibidem, dosar 19/1934.


[87] Ibidem, dosar 37/1930.


[88] Ibidem, dosar 88/1922-1925.


[89] Ibidem, dosar 42/1922.


[90] Ibidem, dosar 40/1933.


[91] Ibidem, dosar 12/1937.


[92] Ibidem, dosar 175/1930-1933.


[93] Ibidem, dosare 13/1925, 14/1925, 16/1925, 47/1930.


[94] Ibidem, dosar 22/1930-1933.


[95] Ibidem, dosar 1/1926-1936.


[96] Ibidem, dosar 10/1924.


[97] D. Şandru, Op. cit., p. 168-169.


[98] D.J.A.N. Argeş, fond Consilieratul (Serviciul) Agricol Argeş, dosar 26/1919-1943.


[99] Ibidem, dosar 101/1930-1938.


[100] Ibidem, dosar 26/1919-1943.


[101] Ibidem, dosar 3/1932.


[102] Ibidem, dosar 175/1930-1933.


[103] Ibidem, dosar 59/1933-1940.


[104] D. Şandru, Op. cit., p. 350.

Aurel Radu, Reforma Agrară din 1921 în comuna Căteasca din judeţul Argeş, 

în „Museum: Studii şi comunicări de istorie şi etnografie”, 

Muzeul Goleşti, nr. IX, 2009, p. 229-270.