Istorie locală: O relatare despre evreii din Piteşti în timpul celui de-al doilea război mondial

Sinagoga din Piteşti (2013)

În timpul celui de-al doilea război mondial în Piteşti locuiau 398 evrei aşa cum reiese dintr-o statistică nominală întocmită de Oficiul Judeţean Argeş al Centralei Evreilor din România, păstrată la Arhivele Naţionale Argeş în arhiva Poliţiei Piteşti. În trecut comunitatea evreiască a fost mult mai numeroasă ajungând în 1919 la aproape 1000 de membri, rădăcinile acestei comunităţi coborând înainte de anul 1800. Spre mijlocul secolului al XIX-lea comunitatea îşi construieşte o sinagogă, o baie şi o şcoală primară (1849) în centrul oraşului, pe strada Egalităţii. Aceste clădiri au fost dărâmate în 1922, pentru a se construi clădirile existente în prezent, o sinagogă şi o şcoală, la punerea pietrei de temelie fiind prezent ministrul dr. Constantin Angelescu din partea Ministerului Cutelor şi Artelor. Pentru ridicarea acestor construcţii comunitatea a fost sprijinită de reprezentantul de seamă al PNL din Argeş, avocatul Honoriu Bănescu.

Fosta şcoală evreiască

Evreii din Piteşti nu au scăpat de aplicarea legislaţiei antisemite din timpul dictaturii militare a generalului Antonescu care a însemnat în mare exproprierea caselor pe care le deţineau, interzicerea dreptului de muncă, dar cu obligaţia de a presta munci de interes obştesc, fie deportarea în Transnistria. Comunitatea evreilor a dat în timpul războiului 100 de paturi necesare spitalelor înfiinţate pentru răniţii aduşi de pe fontul de răsărit şi a contribuit cu sume de bani la „Împrumutul Reîntregirii”, pentru susţinerea efortului de război sau au donat articole de îmbrăcăminte pentru „opera de asistenţă socială”. Majoritatea evreilor din oraş aveau o situaţie materială bună, iar în trecut au influenţat mersul administraţiei oraşului fiind înscrişi în partidele politice locale.

În 1941 în oraşul Piteşti erau doar 29 de firme comerciale deţinute de patroni evrei, aflate cu precădere în zona comercială centrală, pe strada Şerban Vodă, actualmente strada Victoriei. Era vorba de mici afaceri de familie cu magazine de haine şi încălţăminte, depozite de băuturi spirtoase, băcănii, parfumerii, librării, un atelier de ceasornicărie şi unul de fotografie etc. care acopereau practic principale ramuri ale comerţului local şi mai puţin ramurile de producţie.

Restul evreilor din oraş erau liber profesionişti: medici (dr. Raistat specializat la Paris), avocaţi (Abamovici Moise), contabili (Elias Mişu, contabil la cofetăria Ion Borănescu), giuvaergii cu brevete (Feldman Iancu) etc.

Am prezentat mai jos cazul comerciantului Zuckermann Francisc (n. 1896, comuna Lompert, jud. Sălaj) căsătorit cu Schwaitz Rosa (n. 1896, Bocşa) cu care avea un copil, Magdalena (n. 1920, Zalău). S-a recăsătorit cu Richilda (n. 1916, Ploieşti) care avea o fată Buiu Florenţa (n. 1936, Bucureşti). Ca instrucţie şcolară acesta avea doar 5 clase primare, însă şi-a început activităţile comerciale de timpuriu, încă din anul 1919. Deţinea magazinul specializat în confecţii de damă şi copii cu emblema „Femina” din Piteşti, strada Şerban Vodă 21, închiriat de la Rada Dobrian. Magazinul său avea 9 angajaţi, dintre care 3 erau evrei: Rosentzweig Saul (n. 1912, Piteşti), funcţionar şi contabil, Adelberg Ernestina (n. 1914, Piteşti), casieră şi vânzătoare şi Weissman Iehuda (n. 1905, Arad), magazioner cu 4 clase de liceu.

Întrucât autorităţile statului nu au dorit să destabilizeze mersul economiei naţionale, comercianţii evrei din oraş au fost toleraţi în continuare, însă au fost obligaţi să-şi concedieze angajaţii evrei, în locul acestora fiind numiţi de către Oficiul Central de Românizare Bucureşti „etnici români”, în special din rândul refugiaţilor din Transilvania de Nord cedată Ungariei. Evreii concediaţi erau astfel lipsiţi de o sursă de venit fără posibilitatea de reangajare, fie erau supuşi muncilor de folos obştesc (măturarea străzilor de zăpadă) sau la detaşamentele de muncă de la gara CFR Costeşti şi la Găeşti aflate sub coordonarea Prefecturii Argeş şi a Cercului de Recrutare Argeş.

Deşi patronul Zuckermann Francisc şi-a concediat toţi angajaţii evrei, i s-a înscenat şi un proces la Tribunalul Argeş sub acuzaţia de sabotaj economic sau „depăşire de preţuri” fiind condamnat la 4 luni de lagăr, însă Curtea de Apel Bucureşti a respins hotărârea iniţială. De fapt acesta şi-a cumpărat graţierea cu bani, pentru că a „plătit în numerar” ca să nu fie internat în lagăr, după cum stă scris într-o situaţie întocmită de Poliţia Piteşti.