Reforma agrară din 1921. Problema coloniştilor (Documente)

Scurtă introducere

După primul război mondial, în România Mare s-a realizat cea mai amplă reformă agrară din Europa acelor vremuri.  

România fiind o ţară preponderent agrară, cu o ţărănime numeroasă şi săracă, nu a reuşit să împroprietărească cu terenuri agricole toţi ţăranii care erau îndreptăţiţi conform legii agrare. 

Datorită poziţiei geografice, în judeţul Argeş nu au existat suficiente terenuri agricole, mai ales în zonele de deal şi munte, ceea ce a determinat autorităţile statului să intervină pentru întocmirea de liste cu ţăranii plugari fără pământ care erau încurajaţi să devină  "colonişti" în zonele mai slab populate din ţară, în special în Dobrogea şi Cadrilater. 

Ţăranii săraci care se hotărau să devină "colonişti" erau îmbarcaţi în vagoanele CFR împreună cu bruma lor de avere (atelaje şi animale) şi transportaţi către localităţile care aveau un deficit de forţă de muncă în agricultură. 

Am redat mai jos câteva documente care scot în evidenţă unele aspecte referitoare la această problemă a ţăranilor săraci din Argeş nevoiţi să devină colonişti în regiunea Dobrogei, mai precis în judeţul Constanţa. 

1.

Cererea unor locuitori din comuna Săpata de Sus, judeţul Argeş pentru împroprietărire în judeţul Constanţa.[1]

Intrarea n. 164, 13 aprilie 1924

Domnule Consilier,

Subsemnaţii locuitori din comuna Săpata de Sus, jud. Argeş, cu dreptul de a fi împroprietăriţi, nefiind pământ expropriat în comuna noastră, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a dispune să fim trecuţi pe Tabloul de împroprietărire în colonizare în jud. Constanţa, obligându-ne categoric să plecăm chiar de acum pentru a ne lua loturile în primire deoarece nimic nu ne leagă de comuna noastră, fiind cu totul lipsiţi de proprietăţi.

Cu stimă,

1.               Mihalache Ion zis Ion Bucur

2.               Radu Ion, categ. 7-a, 266

3.               Marin Matei, categ. 4-a, n. 71

4.               Ion Marin Sandu, <categ.> 5-a, 141

5.               Stancu Ion, <categ.> 7-a, 284

din comuna Săpata de Sus, jud. Argeş.

Domnului Consilier Agricol al judeţului Argeş.

D-lui agr. reg. Costeşti va întocmi imediat tabloul numai de locuitorii ca<re> în mod cert merg la colonizare, au inventarul agricol complet şi întrunesc celelalte condiţiuni – cu condiţiunea ca să se îmbarce la staţia Piteşti începând de la 20 aprilie 1924 când li se va fixa. Tabloul ni se trimite imediat. SS indescifrabil.

1) Se exclude de comisia de revizuire pe motivul căci a fost dezertor în timpul războiului aşa căci nu poate fi trecut pe tabloul de colonizare. SS indescifrabil.

2.

Ordin prin care Casa Centrală a Cooperaţiei şi Împroprietăririi Sătenilor solicită din partea Consilieratului Agricol Argeş, un tabel cu 300 de locuitori din judeţul Argeş care doresc să fie colonizaţi în judeţul Constanţa.[2]

România

Ministerul Agriculturii şi Domeniilor

Casa Centrală a Cooperaţiei şi Împroprietăririi Sătenilor

Direcţia Funciară

23992, 20 sep. 1923

Domnule Consilier,

Ca urmare a ordinului nostru no. 23590/923 vă rugăm să binevoiţi a ne transmite de urgenţă un tablou de 300 locuitori îndrituiţi la pământ ce doresc să se colonizeze în judeţul Constanţa şi cărora li se va da în primire pământul chiar din toamna acestui an.

Alegerea acestor locuitori o veţi face preferând pe cei mai destoinici din întreg judeţul cari s-au ocupat întotdeauna cu munca câmpului şi cari posedă inventar agricol.

Aceşti 300 colonişti vor fi grupaţi pe comune şi e de dorit ca din fiecare să pornească cel puţin un număr de 20.

Dacă acest număr nu se va completa cu locuitorii din o comună veţi căuta să-l împliniţi cu cei din comune învecinate.

Director General, SS indescifrabil

Director, SS indescifrabil

D-sale Domnului Consilier Agricol al Judeţului Argeş

3.

Ordin prin care Casa Centrală a Cooperaţiei şi Împroprietăririi Sătenilor face cunoscut Consileratului Agricol Argeş condiţiile şi modul de transport al locuitorilor din judeţul Argeş acceptaţi pentru colonizare în judeţul Constanţa.[3]

România

Casa Centrală a Cooperaţiei şi Împroprietăririi Sătenilor

Direcţia Funciară

5202, 29 feb. 1924

Domnule Consilier,

De la 15 martie a.c. urmând să înceapă transporturile de colonişti în judeţul Constanţa vă rugăm să luaţi de urgenţă măsuri atât prin organele de sub conducerea Dvs. cât şi solicitând ajutorul Prefecturii ca să se pună în vedere tuturor locuitorilor admişi la colonizare următoarele:

a)     Toţi locuitorii colonişti să se pregătească şi să fie gata de plecare atunci când li se va anunţa data de îmbarcare la gările stabilite; transportul va fi gratuit punându-se la dispoziţie vagoanele necesare, în proporţie de aproximativ 2 vagoane pentru 3 familii.

Datele îmbarcării pentru fiecare comună vi le vom aduce la cunoştinţă de îndată ce ni se vor comunica de către Ministerul Comunicaţiilor unde am intervenit în acest scop.

b) Sub niciun motiv nu se va permite îmbarcarea acelora care nu se vor prezenta cu inventar agricol complet (car, plug, vite trăgătoare) şi întreaga gospodărie.

c) Acesta va fi singurul transport gratuit de care vor putea beneficia coloniştii. Acei care nu vor fi gata de plecare la datele ce se vor anunţa vor pierde dreptul de a beneficia de gratuitate pe C.F.R.

Totodată, vă rugăm să ne comunicaţi gările de îmbarcare pentru comunele pentru care nu ni le-aţi comunicat până acum.

Lucrarea necesitând urgenţă şi exactitudine vă rugăm să supravegheaţi îndeaproape executarea ei întocmai.    

Director, SS indescifrabil

Şeful Serviciului, SS indescifrabil

4.

Adresă prin care Consilieratul Agricol Constanţa înaintează Consilieratului Agricol Argeş un tabel statistic al coloniştilor din judeţul Argeş repartizaţi în comunele din judeţul Constanţa.[4]

Consilieratul Agricol Constanţa

Eşirea no. 1411

Anul 1924 luna martie ziua 8

Domnule Consilier,

La adresa Dvs. nr. 722 cu onoare vă înaintăm anexat aici un tablou de coloniştii din judeţul Argeş, comunele unde sunt repartizaţi de noi, precum şi gările de debarcare.

Consilier Agricol,  SS indescifrabil

Şeful Cancelariei, SS indescifrabil

D-sale Domnului Consilier agricol al judeţului Argeş

Tablou

de coloniştii din judeţul Argeş cu comunele unde sunt repartizaţi şi gările de debarcare

					Gara de debarcare
1.	Tutana	79	Locuitori repartizaţi	Tuzla	Constanţa
2.	Curtea de Argeş	6	„”	Mangalia	Constanţa
3.	Oeşti	56	„”	Alacap	Murfatlar
4.	Cerbureni	14	„”	Gherengic	Constanţa
5.	Verneşti	15	„”	Tatlageac	Constanţa
6.	Valea Danului	45	„”	Tatlageac	Constanţa
7.	Muşeteşti	10	„”	Cicrâcei	Constanţa
8.	Valea Mărului	3	„”	Gherengic	Constanţa
9.	Săpunari, Borleşti, Bascovele	85	„”	Tatlageac	Constanţa
10.	Drăganu	20	„”	Mangalia	Constanţa
11.	Suseni	12	„”	Chiostel	Medgidia
12.	Mârghia	6	„”	Gherengic	Constanţa
13.	Cuca	52	„”	Mangalia	Constanţa
14.	Măcăi	26	„”	Mangalia	Constanţa
15.	Scheiu	8	„”	Mangalia	Constanţa
16.	Deduleşti	18	„”	Alacap	Murfatlar
17.	Milcoiu	55	„”	Alacap	Murfatlar
18.	Corbi	65	„”	Engemahale	Agem.
19.	Ciuteşti	13	„”	Alacap	Murfatlar
20.	Fedeleşoiu	14	„”	Mangalia	Constanţa
21.	Borşoiu	68	„”	Pazarlia	Ester
22.	Stoiceni	39	„”	Tatlageac	Constanţa
23.	Galicea	28	„”	Tatlageac	Constanţa
24.	Cremenari	86	„”	Caracicula	Constanţa
25.	Olanu	25	„”	Alacap	Murfatlar
26.	Stoileşti	56	„”	Pazarlia	Ester
27.	Urşi	63	„”	Cicrâcei	Constanţa
28.	Bălceşti	32	„”	Pazarlia	Ester
29.	Trepteni	20	„”	Alacap	Murfatlar

p. conf., SS indescifrabil

5.

Ordin prin care Casa Centrală a Cooperaţiei şi Împroprietăririi Sătenilor, Direcţia Generală, face cunoscut şi solicită Consilieratului Agricol Argeş rezolvarea problemelor legate de sosirea unor colonişti în judeţul Constanţa, fără inventar agricol sau fără anunţarea organelor agricole ale judeţului.[5]

România

Ministerul Agriculturii şi Domeniilor

Casa Centrală a Cooperaţiei şi Împroprietăririi Sătenilor

Direcţiunea Generală

Bucureşti, 18 aprilie 1924, n. 34

Domnule Consilier,

Deoarece la Direcţiunea Generală s-au primit reclamaţiuni din partea Consilieratului agricol şi Prefecturei Constanţa, că sosesc acolo colonişti fără inventar şi fără să fi fost anunţaţi de către organele agricole ale judeţului de unde s-au îmbarcat şi pentru a se preîntâmpina unele perturbări şi la judeţul Dvs., am onoarea a vă ruga să binevoiţi a lua următoarele măsuri:

1.                                    Se va face o adresă către d-nii şefi ai staţiilor C.F.R. de unde coloniştii din jud. Dvs. se îmbarcă şi prin care veţi cere ca sub niciun motiv să nu se mai dea vagoane coloniştilor decât în prezenţa delegatului Dvs. şi pe baza unei adrese din partea Dvs. sau a delegatului Dvs. însărcinat cu îmbarcarea.

2.                                    Se va cere agronomilor regionali să înainteze o situaţie de coloniştii ce s-au îmbarcat până azi atât de către delegatul Consilieratului agricol cât şi de staţiile CFR direct.   Aceste situaţii se vor centraliza la Consilierat într-un tablou şi se va ţine la zi cu orice noi comunicări făcute de către regiuni.

3.                                    Se va atrage din nou atenţia agronomilor regionali că îmbarcarea coloniştilor nu se va face decât cu inventarul prevăzut în tablourile întocmite la primărie, iar data plecării vagoanelor se va comunica D-lui Consilier respectiv din Dobrogea.

Inspector, SS indescifrabil

D-sale Domnului Consilier Agricol al Judeţului Argeş, Piteşti.

---

[1] Arhivele Naţionale - Argeş, fond Serviciul (Consilieratul) Agricol Argeş, d. 5/1923-1924, f. 35.

[2] Ibidem, d. 6/1923-1924, f. 4.

[3] Ibidem, f. 10.

[4] Ibidem, f. 17-17v.

[5] Ibidem, f. 23.

(IX) Evreii din Pitesti (1940-1944)

CONCLUZII

I. INTRODUCERE
II. Evreii din Piteşti în perioada Statului Naţional Legionar (14 septembrie 1940 – 14 februarie 1941)
III. Românizarea economiei. Naţionalizarea imobilelor evreieşti
IV. Firme comerciale deţinute de evreii din Piteşti
V. Firme deţinute de „etnici români” sau alţi minoritari care aveau angajaţi evrei
VI. Liberi profesionişti şi foşti comercianţi evrei din Piteşti
VII. Românizarea forţei de muncă. Interzicerea dreptului de muncă pentru evrei
VIII. Munca forţată şi alte măsuri represive
IX. Rezistenţa evreiască
X. Evrei cu domiciliu obligatoriu în Piteşti refugiaţi din Ploieşti şi judeţul Prahova

 La începutul celui de-al doilea război mondial în Piteşti locuiau circa 400 de evrei care aveau o stare materială bună fiind comercianţi şi liberi profesionişti uniţi în jurul Comunităţii Evreieşti care avea statut de persoană juridică recunoscută încă din anul 1932. De-a lungul străzii centrale a oraşului numită Şerban Vodă se aflau cele mai multe magazine deţinute de patronii evrei din Piteşti, 15 din cele 29 existente pe această stradă, comerţul fiind o îndeletnicire predilectă. Alţi evrei din oraş aveau brevete de activitate (giuvaergii, tehnicieni dentari, perieri, tinichigii etc.) sau practicau profesiuni liberale (avocaţi, doctori, ingineri, contabili, fotografi etc.).

Din perioada statului naţional legionar (septembrie 1940 – februarie 1941) nu s-au păstrat prea multe urme documentare ale acţiunilor legionare faţă de populaţia evreiască din oraş. Autorităţile locale conduse de legionari (Prefectura Argeş condusă de dr. Mihail Georgescu, Primăria şi Poliţia Piteşti) au ordonat şi realizat percheziţii domiciliare în timpul nopţii la unii evrei mai înstăriţi din oraş de unde au confiscat unele bunuri, aşa cum a fost cazul comerciantului Mişu Michelstein care deţinea un magazin en-gros în zona centrală a oraşului, în Piaţa Episcopiei. De asemenea, din alte surse documentare unilaterale, reiese că în zilele rebeliunii din ianuarie 1941, înlăturarea legionarilor din fruntea instituţiilor locale s-a făcut în linişte şi fără violenţe, după cum susţinea comandantul Legiunii de Jandarmi Argeş, lt.col. Modest Isopescu.

După impunerea dictaturii militare a generalului Ion Antonescu politicile antisemite s-au aplicat în continuare în direcţii care au vizat în principal excluderea evreilor din societatea românească prin românizarea economiei şi românizarea personalului din întreprinderi:

1. Pentru coordonarea şi supravegherea cât mai strictă, toate asociaţiile şi organizaţiile evreieşti au fost desfiinţate, inclusiv Comunitatea Evreiască din Piteşti care a trecut în subordinea Oficiului Judeţean Argeş al Centralei Evreilor din România.

2. Au fost expropriate, fără despăgubire, toate bunurile deţinute de evrei în zonele rurale, iar aceştia au fost mutaţi forţat cu domiciliu obligatoriu în oraşul Piteşti, în total 12 persoane. Au fost naţionalizate toate imobilele, cu excepţia sinagogii, care au trecut în administrarea temporară a Centrului Naţional de Românizare (CNR) Bucureşti. O parte din foştii proprietari evrei au devenit chiriaşi toleraţi pe sume mari de bani în câteva camere din propriile case, iar celelalte camere rămase libere erau închiriate contracost unor instituţii locale sau persoane particulare care plăteau chirie direct CNR. Şcoala evreiască aflată lângă sinagogă a fost închiriată Poliţiei Piteşti care la acea dată nu avea un local propriu.

3. Toţi comercianţii au fost obligaţi mai întâi să-şi „dubleze” angajaţii evrei specializaţi cu „etnici români” pentru o perioadă scurtă de timp, după care urma concedierea. Evreii erau obligaţi să solicite inspectorului special de românizare din judeţul Argeş, profesorul Mihail Ilovici reprezentant al Oficiului Central de Românizare (OCR) Bucureşti, aprobarea dreptului de a munci. Rezoluţiile profesorului Ilovici erau adesea de concediere şi de punerea evreilor la dispoziţia autorităţilor locale în vederea prestării muncilor obligatorii. Totuşi, OCR avea drept de decizie definitivă, numea în locul evreilor concediaţi „români etnici”, în special din rândul refugiaţilor din Ardeal, Basarabia şi Cadrilater sau stabilea în mod arbitrar retribuţia pe care trebuia să o primească angajatul. S-a creat un haos birocratic pentru că de cele mai multe ori OCR făcea numirile cu întârziere, personalul desemnat nu se prezenta la locul de muncă sau postul vacant era între timp ocupat de o altă persoană aleasă liber de angajator.

4. Au fost anulate toate brevetele de meserii şi s-a interzis practicarea meseriilor liberale decât prin ordine de rechiziţie venite din partea autorităţilor administrative şi militare. Evreii au fost obligaţi să presteze muncă forţată pentru folosul obştesc sub coordonarea şi supravegherea Cercului de Recrutare Argeş şi a Prefecturii Argeş, însă cei mai înstăriţi sau influenţi şi-au putut cumpăra libertatea.

5. Pentru a susţine efortul de război dus de ţară evreii au fost constrânşi prin intermediul OJCE Argeş să contribuie cu sume mari de bani pentru „Împrumutul Reîntregirii”. Numai în anii 1941 şi 1942 s-au strâns peste 7.000.000 lei, în condiţiile în care o casă nou construită în satul model Antoneşti (comuna Corbeni, Argeş) care fusese devastat de inundaţiile din vara anului 1941, era evaluată la un preţ de cost care pornea de la 250.000 lei. De asemenea, au contribuit cu 100 de paturi pentru spitalele cu răniţi de război şi cu articole de îmbrăcăminte pentru opera de asistenţă socială etc.

6. La finele anului 1941, după declararea oraşului Ploieşti şi a judeţului Prahova zone strategice petrolifere, evreii au fost obligaţi să părăsească urgent zona. Circa 90 de evrei originari din Ploieşti şi-au stabilit domiciliu obligatoriu în oraşul Piteşti, după ce trecuseră mai întâi prin lagărul intermediar de la Teiş – Târgovişte. În anul următor, peste 50 de evrei din rândul celor autohtoni şi dintre cei de la Ploieşti au fost deportaţi în Transnistria sub pretextul unor acuzaţiile generale de sabotaj economic la legea de românizare sau pentru desfăşurarea unor activităţi comuniste. În rândul celor deportaţi s-au aflat şi membri din cadrul comitetului OJCE Argeş: avocaţii Iosif Bercovici şi Iosif Elias, precum şi Mauriciu Braunstein.

7. Alte măsuri represive specifice perioadei războiului îndreptate contra evreilor au fost: interzicerea dreptului de liberă circulaţie decât cu acordul autorităţilor de la nivel ministerial, confiscarea tuturor aparatelor radio, raţionalizarea şi îngrădirea accesului la alimentele de primă necesitate, interdicţia de a angaja personal creştin sau de a intra în contact cu ţăranii veniţi la oraş etc.

În aceste condiţii precare de existenţă şi nesiguranţă, conducerea OJCE Argeş evreii a avut dorinţa şi sprijinul Centralei Evreilor din România condusă de Wilhelm Filderman, de a înfiinţa în 1942 o clasă de învăţământ primar în clădirea sinagogii din oraş, a întemeiat şi susţinut o cantină socială, a sprijinit cu bani pe acei evrei mai săraci, în timp ce unii evrei au încercat să-şi câştige existenţa practicând comerţul ambulant pe străzile oraşului, deşi această practică era interzisă. Se poate afirma că birocraţia şi corupţia administraţiei statului au fost factorii atenuanţi care au înlesnit uneori derogări temporare şi izolate de la aplicarea legislaţiei antisemite.

Summary

At the beginning of World War II about 400 Jews were living in Pitesti who were wealthy, being traders and professionals united around the Hebrew Community, which had had recognized legal status since 1932. Along the central street of the city, Serban Voda, 15 of the existing 29 on that street, most of the shops were owned by Jews, trade being their favored occupation. Other Jews had trade licences (jewelry, dental technicians, brush makers, roofers etc.) or were liberal professionals (lawyers, doctors, engineers, accountants, photographers and so on).

Not very many documentary traces of the Legionnaires actions towards the Jewish population of the city were kept from the National Legionary State period (September 1940 - February 1941). Local authorities led by Legionnaires (The Prefecture of Arges County led by Dr. Michael Georgescu, the City Hall of Pitesti and the Police) ordered and carried out house searches during the night at homes of some wealthiest Jews in the town, where they confiscated goods from traders like Misu Michelstein, who had a wholesale store in a central area, the Diocese Market street. Also, other unilateral documentary sources show that the rebellion of January 1941 and removal of Legionnaires from the top local institutions was done quietly and without violence, as alleged by commander Lt. Col. Modest Isopescu of the Gendarmerie Legion of Arges.

After the imposition of the military dictatorship of General Ion Antonescu, the anti-Semitic policies were further applied in ways that were mainly aimed at excluding Jews from Romanian society by means of the romanianization of the economic affairs and staff of all businesses:

In order to achieve the strictest possible coordination and supervision, all Hebrew associations and organizations were disbanded, including the Hebrew Community of Pitesti which passed under the jurisdiction of the Jewish Central Office in Romania (OJCE Arges).

All assets of Jews in rural areas were expropriated without compensation, and they were forcibly moved into the city of Pitesti, with a total of 12 persons under house arrest. All buildings were nationalized, except the synagogue, which came under the temporary administration of the National Center for Romanianization (CNR) in Bucharest. Some of the former owners were tolerated as tenants paying large amounts of money for a few rooms in their homes, and the other vacant rooms were rented for a fee to the local institutions or individuals who also paid rent directly to the CNR. The Hebrew School located near the synagogue was rented by the Police of Pitesti, who at the time did not have their own building.

At first, all merchants were forced to "double" the specialized Hebrew employees with "ethnic Romanians" for a short time and then fire the Jews. Jews were forced to request a work permit from the special inspector of romanianization of Arges county, Professor Michael Ilovescu, the representative of the Central Office of Romanianization (OCR) in Bucharest. Ilovescu’s solutions were often to dismiss the Jews and make them available to the local authorities for the provision of forced labor. However, the OCR had the final decision and hired “ethnic Romanians” to replace the dismissed Jews, in particular refugees from Transylvania, Bessarabia and Cadrilater, or arbitrarily set the remuneration that the employee should receive. Bureaucratic chaos was created because of the OCR’s belated appointments, some appointed staff refused the job, or the job was meanwhile occupied by another person freely chosen by the employer.

All trade licences were canceled and the practice of liberal professions was banned except requisition orders coming from administrative and military authorities. Jews were forced into community work under the direction and supervision of the Circle of Recruitment of Arges and the Prefecture of Arges, but the most wealthy or influential could buy their freedom.

To support the country’s war effort, the Jews were forced by the OJCE of Arges to contribute large amounts of money to the "Reunification Debt". In 1941 and 1942 alone, over 7,000,000 lei were raised and a new house built in the model village Antonesti (Corbeni commune, Arges), which was devastated by floods in the summer of 1941, was valued at a price starting at 250,000 lei. They also contributed 100 beds for hospitals with war wounded and garments for social work.

In late 1941, after declaring the city of Ploiesti and Prahova County a strategic oil area, the Jews were forced to leave the area immediately. About 90 Jews, originally from Ploiesti, settled in Pitesti under house arrest having first passed through the intermediate camp of Teis – Targoviste. In the following year, over 50 Jews, some local and some from Ploiesti, were deported under the pretext of a general charge of economic sabotage of the romanianization law or communist activities. Among those deported were also members of the committee of the OJCE of Arges: lawyers Joseph Bercovici and Joseph Elias, as well as Maurice Braunstein.

Other specific repressive war measures directed against the Jews were: banning the freedom of movement without the consent of the authorities at ministerial level, the confiscation of all radios, the rationing and restriction of access to essential foods, the prohibition against employing Christians or having contact with farmers coming to town etc. Under these uncertain and precarious conditions, in 1942 the OJCE of Arges had the desire and support of the Jewish Center in Romania led by Wilhelm Filderman to establish a class of primary education in the synagogue building, as well as founding and supporting a social canteen, supporting the poor financially while other Jews tried to make a living peddling on the streets, although this practice was prohibited. It can be said that the bureaucracy and corruption of the state government were mitigating factors that sometimes facilitated temporary and isolated exemptions from the application of anti-Semitic legislation.