(I) Evreii din Pitesti (1940-1944)

“Pentru traumatizaţii ghetoului, nu există diferenţă între poliţistul statului naţionalist şi miliţianul orânduirii socialiste”^[1].

I. INTRODUCERE

Excluderea etnicilor evrei din societatea românească s-a realizat cu precădere începând din 14 septembrie 1940 (proclamarea Satului Naţional Legionar), prin aplicarea măsurilor legislative rasiste de către instituţii create special cu acest scop, cum au fost: Direcţia Românizării, Colonizării şi Inventarului, Centrul Naţional de Românizare (CNR) înfiinţat în mai 1941, pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri care s-a ocupat de organizarea şi administrarea temporară a bunurilor imobiliare expropriate de la proprietarii evrei; Oficiul Central de Românizare (OCR) cu sediul în Bucureşti, strada Calomfirescu, nr. 8, aflat în subordinea Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale care a avut ca principal scop excluderea personalului evreiesc din întreprinderi, prin interzicerea dreptului de muncă, în conformitate cu prevederile decretul-lege nr. 3.825 din 15 noiembrie 1940.

Românizarea economiei prin preluare bunurilor industriale şi comerciale, în general a capitalului evreiesc de către „etnici români” şi românizarea personalului din întreprinderi, au fost cele două direcţii prin care s-a realizat treptat, în etape succesive, fără măsuri revoluţionare, eliminarea populaţiei evreieşti din toate domeniile de activitate, astfel încât să fie preîntâmpinată o eventuală destabilizare a situaţiei economice naţionale[2].

În mod practic, în perioada celui de-al doilea război mondial antisemitismul a devenit politică de stat. În acest context, evreii din Piteşti au fost atent supravegheaţi de organele poliţieneşti[3] care au întocmit chiar şi un „istoric al problemei evreieşti din Piteşti” în care s-a consemnat că în afara oraşului a existat un cimitir[4] evreiesc încă de la 1804, ceea ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că a existat o comunitate evreiască omogenă ale cărei rădăcini se întind spre secolul al XVIII-lea. Spre mijlocul secolului al XIX-lea comunitatea îşi construieşte o sinagogă, o baie şi o şcoală primară (1849) în centrul oraşului, pe strada Egalităţii. Au fost dărâmate în 1922, pentru a se construi clădirile existente în prezent, o sinagogă şi o şcoală, la punerea pietrei de temelie fiind prezent ministrul dr. Constantin Angelescu din partea Ministerului Cutelor şi Artelor. Pentru ridicarea acestor construcţii comunitatea a fost sprijinită de reprezentantul de seamă al PNL din Argeş, avocatul Honoriu Bănescu. Inclusiv bancherul Mauriciu Blank, originar din Piteşti s-a implicat în viaţa urbei şi a lăsat un legat[5] de 400.000 lei în administrarea Primăriei Piteşti cu scopul întrajutorării săracilor din oraş.

În anul 1859 în Piteşti erau înregistrate 30 familii de evrei, în anul 1919, 210 familii cu 980 suflete, iar în timpul celui de-al doilea război mondial figurau 140 familii cu circa 400 suflete. În trecut populaţia evreiască a fost mult mai numeroasă aşa cum rezultă dintr-o statistică din 1881 din care reiese că din totalul populaţiei oraşului de 11.058 persoane, 1501 erau evrei, adică peste 10% din totalul populaţiei[6].

Comunitatea Evreilor din Piteşti a avut un statut „de persoană morală şi juridică” încă din anul 1932 fiind recunoscută de către Ministerul Instrucţiunii, Cultelor şi Artelor. Preşedinte comunităţii era la acea dată A.L. Lobel, vicepreşedinte Matei Iosifescu, casier M. Feldstein şi membri: Iancu Abramovici, M. Roth preşedintele Societăţii „Sacra”, David Talmaciu, Herşcu Beraru, Iacob Frischtak şi Iosif Mencer[7]. La începutul celui de-al doilea război mondial, comunitatea a fost administrată de un comitet din care făceau parte preşedintele Avram Wechsler, scris şi Vexler (n. 1903, Piteşti) căsătorit cu Sura Hinda (n. 1905, Boiani); vicepreşedinte şi secretar era avocatul Moise Abramovici (n. 14.08.1903, Piteşti).

În conformitate cu legiuirile[8] din decembrie 1941 – ianuarie 1942, s-au înfiinţat Oficii Judeţene ale Centralei Evreilor din România care erau „singurele autorizate să reprezinte interesele evreilor în justiţie şi în afara autorităţilor”. În mod practic, pentru o coordonare şi o supraveghere mai strictă de la centru, Comunitatea Evreilor din Piteşti şi oricare alte organizaţii evreieşti din Argeş erau desfiinţate prin trecerea lor în subordinea nou înfiinţatului Oficiu Judeţean Argeş al Centralei Evreilor (OJCE) din România[9], cu sediul provizoriu în strada Craiovei, nr. 5 avându-l ca preşedinte pe Emil Leibovici (n. 1911, Piteşti), iar ca membri pe avocatul Iosif Elias (n. 1908, Bucureşti), M. Braunstein ş.a. La data de 1 iunie 1942, funcţia de preşedinte al comunităţii a fost preluată de Daniel Aladjem (n. 1910, Tg. Jiu) căsătorit cu Davidela (n. 1913, Piteşti). Toate şedinţele Comunităţii Evreilor din Piteşti erau asistate de reprezentanţi ai poliţiei locale care consemnau discuţiile şi hotărârile OJCE. Rabinul comunităţii a fost din 1942 Moise Davidovici (n. 13.13.1895, Apşa de Mijloc) căsătorit cu Rachela (n. 1902, Moisei) cu care aveau împreună cinci copii: Lili (n. 1920, Sighet), Speranţa (n. 1922, Sighet), Anny (n. 1924, Sighet), Solomon (n. 1926, Sighet) şi David (n. 1929, Mânăstirea Caşin), cu toţii domiciliat în strada Sf. Vineri, nr. 26.

II. Evreii din Piteşti în perioada Statului Naţional Legionar

(14 septembrie 1940 – 14 februarie 1941)

Despre manifestările legionarilor faţă de minoritatea evreiască din Piteşti se cunosc foarte puţine lucruri. Prea mult timp acest subiect a fost tabu pentru puţinii istorici dedicaţi cunoaşterii istoriei urbei, cu toate că nici documentele păstrate în arhiva locală nu sunt prea bogate în material informativ referitor la violenţele legionare faţă de evrei, dacă acestea au existat într-adevăr.

În baza adresei nr. 38 din 4 octombrie 1940 a prefectului legionar Mihail Georgescu către Poliţia Piteşti, comisarul A. Gradin împreună cu reprezentanţi din „serviciul de ordine legionar” (Gh. Băltescu, M. Bădescu, T. Lupu şi Antimir Alexe) au făcut câteva percheziţii la domiciliul comerciantului Mişu Michelstein din Bulevardul Elisabeta, nr. 58 de unde s-au ridicat un geamantan, un coş de nuiele cu corespondenţă, poliţe şi registre comerciale. Au sigilat safe-ul luând cele trei chei. S-au mai făcut percheziţii la magazinul acestuia din Piaţa Episcopiei nr. 3 de unde s-a ridicat un pachet cu arhiva Comunităţii Evreieşti din Piteşti şi s-au sechestrat cheile de la un seif care a fost sigilat, precum şi la domiciliul lui Ioan Nicolescu contabilului firmei de unde s-au ridicat mai multe documente. Dintr-o altă adresă înaintată de prefect către Preşedinţia Consiliului de Miniştri din 22 octombrie 1940 reiese mai clar că aceste percheziţii domiciliare la cele patru imobile din Piteşti ale evreicei Netty Michelstein (soţia lui Mişu Michelstein) s-au făcut în mod abuziv, în tipul nopţii de 4 spre 5 octombrie 1940, fiind invocat motivul că „susnumita a frustrat fiscul comiţând vaste nereguli” pentru care s-au dat amenzi şi s-a întocmit un dosar penal. Inclusiv căpitanul în rezervă N. Ioanid din Regimentul 4 Argeş era incriminat că a venit în localitate cu scopul de a-i ajuta pe aceşti evrei „dându-se drept trimis cu misiunea specială a d-lui general Antonescu şi prietenul d-lui general Antonescu datorită cărei calităţi a promis aranjarea situaţiei”[10].

S-au făcut şi alte percheziţii la ceilalţi comercianţi din oraş, la depozitul de băuturi spirtoase ţinut de comerciantul Medel Leibovici (n. 1884, Dorohoi) situat în strada Bolintineanu, nr. 3 unde s-a cercetat safe-ul şi actele comerciale „întrucât s-a constatat lipsa timbrelor legale pe bilete la ordin şi facturi”[11].

În darea de seamă „confidenţială” referitoare la activitatea Prefecturii Argeş, prefectul proaspăt numit după rebeliunea legionară, colonelul Traian Cerchez (scris şi Cerkez), susţinea că mişcarea legionară nu a avut o activitate intensă în judeţ în timpul prefectului legionar Mihail Georgescu şi că nu se putea face nicio reconstituire asupra acestei activităţi deoarece:

„În timpul de la 6 septembrie 1940 până la 24 ianuarie 1941 activitatea depusă în legătură cu ordinea publică şi siguranţa statului nu este cunoscută de noi decât numai prin rezultatele ce au dat naştere rebeliunii, deoarece toate aceste date au fost ţinute secret de fosta mişcare legionară şi probabil, distruse în timpul rebeliunii. Mişcarea legionară nu a prins în acest judeţ, sătenii fiind refractari faţă de modificările impuse de legionari şi mai ales neadmiţându-se a se face administraţie cu pistolul. Fosta mişcare legionară a căutat mai mult să-şi formeze cadre, să se răzbune pe cei care în trecut i-au împiedicat activitatea, să scoată pe cei bătrâni sau presupuşi bătrâni de la locurile lor şi să-i înlocuiască cu elemente noi însă nepregătite şi pripite în acţiuni. În general, a fost mai mult o activitate politică decât o activitate de gospodărire a judeţului, de administrare sănătoasă, activitate care a creat un foarte mare număr de nemulţumiri. De la 24 ianuarie 1941, adică în a doua parte a activităţii desfăşurate în acest judeţ s-a căutat a se şterge impresiile lăsate de fostul regim”[12].

Cu siguranţă au fost suficiente măsuri abuzive faţă de evrei, însă după instaurarea noului regim de dictatură militară a generalului Antonescu nu a existat niciun interes de a condamna din acest punct de vedere perioada anterioară având în vedere că regimul succesor a continuat să aplice politicile antisemite. În perioada prefectului Cerchez s-a înfiinţat o Comisie judeţeană pentru inventarierea patrimoniului şi lichidarea materialelor rămase de la fosta mişcare legionară compusă din subprefectul Gh. Tâmpeanu, impiegat Nicolae Creangă, primarul oraşului Piteşti colonel Ioan Alexandru, avocatul Ioan Ghinescu şi directorul liceului I.C. Brătianu, Frantz Cheresteni[13].

S-au întocmit liste cu liderii şi simpatizanţii legionari implicaţi sau neimplicaţi în rebeliunea legionară. În februarie 1941, au fost judecaţi în grabă de tribunalele militare şi condamnaţi sau achitaţi 80 de legionari, majoritatea lor fiind din Piteşti, adică 45 de persoane, restul fiind din zonele rurale ale judeţului şi unul din Curtea de Argeş (avocatul Dumitru Apostol, n. 1905, Şuici, Argeş căsătorit cu Constantina Donescu), după cum reiese din lista de mai jos[14]:

Nr. crt.	Numele şi prenumele	Ocupaţia	Hotărârea instanţei
1.	Agapin  Petre	Comisar	Achitat
2.	Badea Nicolae	Fără	-
3.	Bârsănescu Ioana	-	Achitat
4.	Bârsănescu Ion	-	-
5.	Bădescu Marin	Croitor	-
6.	Băltescu Gheorghe	Funcţionar	-
7.	Becleanu Ion	-	Achitat
8.	Ciot Gheorghe	Şef poliţie Piteşti	1 an închisoare
9.	Comănescu Ioan[15]	Contabil	6 ani închisoare
10.	Dan Nicolae	-	6 luni închisoare
11.	Dragomir Ion	-	5 ani închisoare
12.	Dumitrescu Adrian	-	5 ani închisoare
13.	Dumitrescu Aurel	-	-
14.	Duţescu Vasile	Avocat	-
15.	Erhan Dumitru	Preot	Achitat
16.	Erhan Grigore	Preot	Achitat
17.	Fazacaş Florea	-	3 luni închisoare
18.	Fazacaş Petre	-	10 ani închisoare
19.	Florescu Mihai	-	-
20.	Florescu Victor	-	1 lună închisoare
21.	Gavrilescu Constantin	-	-
22.	Georgescu Mihail	Doctor uman	-
23.	Ghelmeci Ştefan	Învăţător	Achitat
24.	Gornescu Titus	Student	8 luni închisoare
25.	Hodoroagă Ion	Avocat	-
26.	Ionescu Nicolae	-	Achitat
27.	Lăzărescu Aurelia	-	2 luni închisoare
28.	Limberea Virgiliu	-	3 ani închisoare
29.	Luca Ioan	-	-
30.	Marinescu Paul	-	-
31.	Mărgăritescu Constantin	-	Achitat
32.	Mircea Florian	Funcţionar	-
33.	Negreţu Florea	Avocat	-
34.	Nitroiu Tudor	-	-
35.	Pană Petre	Funcţionar	Achitat
36.	Pariza A.	Profesor	-
37.	Păun Sebastian	-	1 lună închisoare
38.	Popescu Mihai	-	-
39.	Proistosescu R.	-	-
40.	Stelu M. Radu	Elev liceu	1 lună închisoare
41.	Stelu Mihail	Profesor	-
42.	Ştefănescu Marin	Funcţionar	5 ani închisoare
43.	Tabacu Dumitru	Mecanic	Achitat
44.	Vişoianu Iosif	Elev liceu	6 luni închisoare
45.	Voinea Constantin	Inginer	-

Din alte surse administrative, respectiv din consemnările trecute la 23 ianuarie 1941 în tabelul cu datele istorice ce urmează a se trece în registrul istoric al Legiunii Jandarmi Argeş pe trimestrul ianuarie 1941, comandantul Legiunii Jandarmi Argeş, lt.col. Modest Isopescu[16] susţinea că în Piteşti nu a existat o rebeliune legionară cu violenţe şi nu menţiona dacă au existat cu această ocazie vreun abuz faţă de populaţia evreiască din oraş:

„În luna ianuarie 1941 a avut loc unele frământări în diferite ramuri de conducere a ţării provocate de mişcarea legionară care a influenţat şi asupra situaţiei din acest judeţ. Singura nădejde a cetăţenilor este domnul general Antonescu Ion, conducătorul statului. În ziua de 21 ianuarie domnul general Topor Ion de la Inspectoratul General al Jandarmeriei (IGJ) a dat ordin telefonic Legiunii făcând cunoscut că prefecţii de judeţe sunt înlocuiţi cu comandanţii de garnizoane şi a ordonat ca comandantul de legiune să se prezinte d-lui prefect pentru ca de comun acord să ia măsuri de ordine şi linişte în judeţ. Dl. col. Cerchez, comandantul garnizoanei anunţând că este bolnav, a fost însărcinat cu luarea în primire a prefecturii, telegrafic, dl. colonel Marinescu, comandantul pregătirii premilitare din judeţul Argeş. Prezentându-se însoţit de comandantul legiunii, dl. dr. Mihail Georgescu, fost prefect legionar, a refuzat să predea prefectura sub pretext că nu are ordin de la comandantul mişcării legionare, Horia Sima şi un decret lege care să-l demită din funcţia de prefect. Raportându-se cazul MAN şi Corpului 1 Armată s-a primit ordin telegrafic ca dl. colonel Marinescu să ia măsuri de ordine şi linişte în judeţ, membrii mişcării fiind agitaţi. Comandantul Legiunii, lt.col. Isopescu a luat măsuri de menţinerea ordinii în întreg judeţul dând ordin organelor în subordine să stea în stare de alarmă până la noi ordine şi instrucţiuni de modul cum să procedeze pentru a nu se da loc la busculade între autorităţile de ordine şi membri mişcării legionare, dar autoritatea să se simtă. Poliţia Curtea de Argeş a fost pusă sub comanda maiorului Noreanu Daniel, ajutorul comandantului de legiune. Conform ordinelor primite, garnizoana a instituit gărzi comandate de ofiţeri la poştă şi telefoane – în acelaşi timp şi mişcarea legionară a instituit gărzile ei, – la poştă şi telefoane. La radio se anunţa că mişcarea legionară este stăpână pe majoritatea garnizoanelor din ţară. În rândurile mişcării legionare producea mare satisfacţie anunţurile ce se comunicau la radio în legătură cu triumful legionar – fraternizarea armatei cu legionarii şi pretinsul marş al d-lui general Dragalina asupra Bucureştilor. De la 21-23 ianuarie 1941 sălile şi birourile prefecturii au fost înţesate de legionari din oraşul Piteşti şi veniţi de la ţară, în total circa 600-700 legionari din care 150-200 au ocupat şi s-au baricadat în localul poliţiei Piteşti pentru a împiedica predarea Prefecturii în mâinile autorităţii militare. În noaptea de 22-23 ianuarie 1941, cu trenul sosit de la Slatina, domnul colonel Zănescu, comandantul Regimentului 3 Olt cu un batalion din Regimentul 3 Dorobanţi şi ostaşii din două baterii din Regimentul 21 Artilerie purtând arme de infanterie. Trupele s-au masat în grădina publică în faţa palatului Prefecturii, la care s-a mai adăugat 600 elevi ai şcolii militare de artilerie din Piteşti. În cabinetul comandantului de legiune, faţă de domnul colonel Marinescu, comandantul pregătire premilitară şi lt.col. Gogulescu, domnul colonel Zănescu a luat contact cu prefectul judeţului dl. Mihail Georgescu (legionar) arătându-i ordinul prin care era numit prefect al judeţului Argeş, l-a somat să predea. Dl. prefect Georgescu a declarat că va preda cerând păsuire până la ora 10 ziua ca să poată evacua prefectura de legionari. Domnul colonel Zănescu i-a acordat termen până la ora 6,30 dimineaţa. Legionarii s-au agitat şi au refuzat să părăsească Prefectura. Pentru a nu se produce vărsare de sânge dl. colonel Zănescu a procedat la parlamentări, între timp au sosit şi ofiţeri din armata germană care au declarat d-lui colonel Zănescu că stau la dispoziţia d-sale dacă va fi nevoie. Din explicaţiile date, legionarii au înţeles că orice împotrivire este zadarnică, au părăsit Prefectura şi s-au încolonat în parcul din faţa prefecturii unde se încolonase şi trupa prevăzută mai sus. Domnul colonel a vorbit mulţimii arătând datoria tuturor faţă de ţară în aceste vremuri grele prin care trecem. Armata, cetăţenii şi din rândurile legionarilor au izbucnit în urale manifestând pentru M.S. Regele, dl. general Antonescu, conducătorul statului, fuhrer-ul Hitler şi ducele Mussolini. Astfel s-a prevenit o vărsare de sânge. Armata în marş s-a îndreptat spre cazărmi, iar legionarii după un marş pe străzile oraşului s-au îndreptat spre casele lor în linişte. Aproape de ora 12 s-a terminat solemnitatea predării Prefecturii în ziua de 23 ianuarie 1941, de la această oră luând conducerea domnul colonel Zănescu, comandantul Regimentului 3 Olt”[17].

Într-o altă notă informativă[18] din 28 ianuarie 1941 către Inspectoratul de Jandarmi Bucureşti semnată tot de către lt.col. Modest Isopescu, se reafirmau aceleaşi lucruri şi se mai puncta că principalii lideri ai mişcării legionare din judeţul Argeş, fostul prefect al judeţului dr. Mihail Georgescu, fostul primar al oraşului, maiorul Roşulescu şi capul mişcării legionare din judeţ Ioan Comănescu s-au dezis de acţiunile legionare şi au jurat supunere generalului Antonescu:

„Starea de spirit a populaţiei în urma rebeliunii criminale din zile de 21-24 ianuarie 1941 este foarte frământată. Majoritatea populaţiei a acestui judeţ eminamente românesc este paşnică şi de ordine. Români şi naţionalişti au îmbrăţişat cu tot entuziasmul şi tot elanul formarea Statului Naţional Legionar. Crezând ca într-un Dumnezeu în domnul general Antonescu, apreciind pe de altă parte sacrificiile supreme făcute de conducătorii mişcării legionare în frunte cu Corneliu Z. Codreanu, au acceptat prin comunele rurale instalarea la locuri de conducere a unor oameni nepregătiţi şi de foarte multe ori nedemni a le deţine. Din gura multor fruntaşi ai satelor care n-au făcut în trecut nici un fel de politică şi din acelora care au fost înrolaţi în diferite partide, am auzit personal scuze pentru greşelile celor care conduceau satele motivând că sunt greşeli inerente oricărui început şi consolându-se că în fruntea judeţelor sunt oameni de ispravă, dar mai mult că în fruntea statului se află gigantica personalitate a domnului general Antonescu, chezăşia unui viitor de aur pentru ţara noastră.

Cu strângerea de inimă se gândeau la Horia Sima cunoscut ca nepregătit şi un spirit negativ, neagreat şi nerespectat chiar de însuşi legionarii cei mai convinşi, lucruri pe care le destăinuiau atunci când între prieteni puteau să spună adevărul trecând peste obligativitatea impusă de disciplina mişcării de a asculta şi urma orbeşte pe comandant care impusese întregii mişcări că la orice ocazie să i se reînnoiască jurământul că nu-l vor trăda niciodată.

Se vorbea, se discuta în şoaptă că domnul general Antonescu ar fi foarte nemulţumit de Horia Sima şi de intimii lui dar nimeni nu avea curaj să o spună tare sau să scrie pe hârtie mai ales în urma celor întâmplate în instituţia noastră.

Neinformaţi toţi bunii români asupra celor ce se întâmplă în Bucureşti şi în alte oraşe decât abia când postul de radio Bod a început să difuzeze acele minciuni sfruntate şi în special despre fraternitatea armatei cu rebelii şi pretinsul marş al domnului general Dragalina asupra Bucureştiului, sufletele lor s-au umplut de indignare şi amărăciune văzând de ce a putut fi capabil comandantul inconştient şi criminal al mişcării legionare.

Legionari de bună credinţă au început să se desolidarizeze cu el şi de acţiunea lui criminală, recunoscând că au fost duşi în eroare, iar astăzi trăiesc zile de groază de frica sancţiunilor, iar alţii că de la început nu au dat crezare ordinelor transmise de Horia Sima.

Reproducem câteva din telegramele şi cererile de desolidarizare a legionarilor adresate domnului prefect al judeţului şi domnului general Antonescu pe care le luăm de la Prefectură.

«Subsemnaţii membri ai mişcării legionare organizaţia judeţului Argeş, conştienţi de greutate clipelor prin care a trecut ţara şi regretând acţiunea destrămătoare şi ucigătoare dusă în afara liniei fixate de căpitan, vă asigură domnule general de întregul devotament şi pun la picioarele tronului şi patriei pe care aţi salvat-o de atâtea ori, întreaga lor credinţă şi puterea de muncă. Trăiască România, trăiască M.S. Regele Mihai I. Să trăiţi domnule general». Semnează: Doctor Georgescu, fost prefect, maior Roşulescu, fost primar, Comănescu, şeful mişcării legionare a judeţului Argeş, Puiu Stavăr farmacist, inginer Dumitrescu şi alţii.

Reproducem a doua frază. «Domnule general sunt alături de politica dreaptă şi înţeleaptă a generalului Antonescu şi voi lucra cu aceiaşi dragoste pentru ţară şi pentru ridicarea ei. Să trăiţi domnule general». Semnează Aurelian Petru, subprefectul judeţului Argeş.

«Sunt înscris în mişcarea legionară din anul 1933, nu am luat parte la răzvrătirile din 21-23 ianuarie 1941. În viitor vă stau la dispoziţie domnule prefect şi voi lucra cu încredere executând întocmai ordinele încrezător în domnul general Antonescu». Semnează Ion N.D. Banu din comuna Vâlsăneşti Argeş.

«Înscris în mişcarea legionară din anul 1938, nu a luat parte la răzvrătirile din zilele de 21-23 ianuarie 1941 şi rămân credincios M.S. Regele şi conducătorului statului domnul general Antonescu». Semnează Gheorghe Dima, fost primar al comunei Prundu Argeş.

«Sunt înscris în mişcarea legionară din anul 1938, am înţeles adevăratul scop al înfiinţării acestei mişcări şi de aceea nu am luat parte la răzvrătirile din zilele de 21-23 ianuarie 1941 şi rămân supus al M.S. Regelui şi domului general Antonescu conducătorul satului şi foarte multe altele». Semnează Radu C. Tudor din comuna Prundu Argeş.

Toată lumea de bine şi toţi bunii români ai acestui judeţ am primit cu un delir de bucurie ştirea ordinei în întreaga ţară prin energica mână a domnului general Antonescu, pentru a treia oară salvatorul patriei şi îşi exprimă nemărginita lor încredere şi supunere, fiind oricând gata a-şi sacrifica viaţa pentru domnul general şi ţară.

Mai sunt însă şi rătăciţi care însă nu-şi pot înfrâna instinctele de revoluţionar astfel: învăţător Florea Ionescu, Ilie D. Popescu, Vasile Catrinescu, Vasile D. Mateescu, Constantin N. Ciuculeasă, toţi din comuna Măcăi Argeş, preotul Ion Drutu din Dăeşti, lt. de rezervă Botez, Ionescu de la percepţia Jiblea Argeş care au lăudat faptele rebelilor din Bucureşti făcând erou pe copilul de 12 ani care a tras cu mitraliera în armata română. Măsuri luate. Dat ordin postului Dăeşti, Măcăi şi Jiblea să dreseze acte bine documentate contra susnumiţilor pe care le va înainta parchetului prin Legiune împreună cu autorii”.

Deoarece s-au identificat puţine surse informative în arhivele locale referitoare la desfăşurarea rebeliunii legionare în Piteşti nu putem conchide în mod unilateral că evreii din oraş au fost scutiţi de vreo formă de abuz având în vedere că principalele instituţii se aflau în mâinile legionarilor. Având în vedere că şi-a dovedit fidelitatea faţă de generalul Antonescu, lt. col. Modest Isopescu a fost mutat la scurt timp la Centrul 6 Jandarmi de la Târgu Ocna (din 19 martie 1941), iar la comanda Legiunii de Jandarmi Argeş a fost adus maiorul Stroescu Gheorghe de la Legiunea Jandarmi Ilfov[19].

---

[1] Norman Manea, Întoarcerea huliganului, Polirom, 2006, p. 216.

[2] Radu Ioanid, Tuvia Friling, Mihail E. Ionescu, Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România – Raport Final, Editura Polirom, 2005, apud Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, www.inshr-ew.ro, 2012.

[3] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Poliţia Piteşti, dosar 58/1941-1944, f.n., referitor la „problema evreiască” din oraşul Piteşti.

[4] După 1900, cimitirul a fost dezafectat prin relocare în altă zonă. În 1941, pe locul fostului cimitir din strada Trivale se afla Regimentul 6 Artilerie, iar în prezent se află Depozitul Intermediar al Arhivelor Statului Major al Forţelor Terestre (SMFT).

[5] Dispoziție testamentară prin care se lasă cuiva o moștenire, un bun etc.

[6] Elena Ştefănică, Curiozităţi istorice despre Piteşti, în „Restituiri”, Centrul Cultural Piteşti, an X, nr. 7(26)/2012, p. 46.

[7] Statutul Comunităţii Evreilor din Piteşti, Tipografia „Română” Ştefan Voiculescu, Piteşti, 1932, p. 1-14, apud Arhivele Naţionale – Argeş, fond Poliţia Piteşti, dosar 58/1941-1944, broşura ataşată la dosar.

[8] Decret Lege nr. 3415 publicat în „Monitorul Oficial” nr. 3299 din 17 decembrie 1941; Decret Lege nr. 319 publicat în „Monitorul Oficial” nr. 26 din 31 ianuarie 1942.

[9] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Prefectura Argeş, dosar 7/1942, f. 140.

[10] Ibidem, dosar 3/1940, f. 47.

[11] Ibidem, f. 31-33.

[12] Ibidem, dosar 11/1941, f. 14-16.

[13] Ibidem, dosar 228/1941, f. 2.

[14] Ibidem, dosar 211/1941, f. 5-7, 19.

[15] A fost şeful legionarilor din Argeş, apud Arhivele Naţionale – Argeş, fond Legiunea de Jandarmi Argeş, dosar 3/1940, f. 121v.

[16] Modest Isopescu (n. 31 noiembrie 1895, comuna Frătăuţii Vechi, Bucovina - d. 1948, Aiud), colonel român de jandarmi, care a îndeplinit funcția de prefect al judeţului Golta din Transnistria. După război, a fost judecat şi condamnat la moarte de Tribunalul Poporului, fiind considerat criminal de război, însă pedeapsa a fost comutată în muncă silnică pe viață.

[17] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Legiunea Jandarmi Argeş, dosar 9/1941-1942, f. 2-3.

[18] Ibidem, dosar 14/1941, f. 58, 58v.

[19] Ibidem, dosar 3/1940, f. 227.