Despre începuturile Teatrului de Stat din Piteşti

După naţionalizarea cinematografului particular „Aquila” din Piteşti, fostă proprietate a lui Constantin Mircea, din anul 1947 este transformat în Teatrul Muncitoresc Piteşti, în subordinea Consiliului Sindical Judeţean Argeş.

Bineînţeles că noua locaţie nu corespundea cerinţelor unui teatru, astfel încât s-a făcut apel la sindicaliştii argeşeni care şi-au cedat salariul pe o zi şi au prestat muncă voluntară, în total de 38.000 ore (ceea ce ar reprezenta munca voluntară zilnică de 8 ore a 100 de oameni în circa 48 de zile!), într-un entuziasm unanim, aşa cum s-a consemnat în mod propagandist în documentele din arhiva Partidului Muncitoresc Român: „Şantierul teatrului a fost cuprins de flacăra întrecerilor socialiste. În brigăzi munceau cot la cot muncitori, funcţionari şi elevi, toţi cuprinşi de unul şi acelaşi gând: înfăptuirea unui locaş cultural”[1].   La 6 martie 1948, Teatrul Muncitoresc din Piteşti îşi ridică pentru prima dată cortina cu piesa Insula Păcii de Evgheni Petrov în regia lui Victor Handoca[2]. Deşi la teatru s-au jucat la început un număr total de 157 spectacole vizionate de 60.000 de spectatori (o cifră uluitoare!), totuşi nu se încasau bani suficienţi pentru susţinerea în continuare a activităţii şi plata salariilor!

Prin legea din 2 noiembrie 1948, clădirea Teatrului Muncitoresc din Piteşti este atribuită Romfilm-ului şi urmează să fie folosită simultan ca teatru şi cinematograf, în urma acordului din martie 1949 semnat între Ministerul Artelor şi  Teatrul de Stat din Piteşti[3], condus de Victor Handoca, pe de o parte şi  Societatea Romfilm şi Cinematograful Muncitoresc din Piteşti condus de I. Zoican, pe de altă parte (foto).

Iată cum se prezenta activitate teatrală şi cinematogra­fică în Piteştiul postbelic al dic­taturii clasei muncitoare, aşa cum reiese din remarca credibilă a directorului teatrului, Nicolae Georgescu[4]: „Din cauza relei gospodăriri a cine­matografului s-a ajuns la distrugerea mobilierului şi degra­darea sălii. În timpul când rula filmul, spectatorii consumau seminţe sau aruncau în sală restul de fructe şi hârtii care rămâneau pe loc, deoarece nu mai exista timp de curăţenie nici de aerisire între spectacolul cinematografului şi cel al teatrului. Două ierni consecutive societatea cinematografică nu a făcut un pic de foc în sală, argumentând că pentru spectatorii cinematografului nu este nevoie pentru că ei nu se dezbracă”[5]. În conflictul dintre cinematograf şi teatru, ambele  folosite abil ca instrumente de propagandă a ideilor Partidului Unic, iese câştigător cinematograful, care reuşeşte  precum un  „duşman de clasă care a stat cu mâinile în buzunar”(sic!) să atragă mai mulţi spectatori decât teatrul: „Teatrul prin convenţie nu are sală decât de la ora 8,30 când poate începe spectacolul. Ce fac muncitorii care majoritatea ies la ora 4 din serviciu? Dacă se duc acasă, obosiţi se culcă. Dacă rămân în oraş până la spectacol, se încurcă la un pahar de vin şi uită de spectacol. S-au dat câte 100 bilete prin fabrici şi nu au venit 30 din ei. La cinematograf însă situaţia e alta. Prin faptul că rulează de la ora 3 în continuu, muncitorul poate veni oricând nefiind condiţionat de o anumită oră”[6].

În anul 1954, Teatrul Regional de Stat Piteşti din strada Şerban Vodă, nr. 74 avea 4 zile de spectacol în localul comun cu cinematografia şi prezenta un program destul de amplu: teatru de păpuşi, de marionete, spectacole la grădina de vară şi o echipă de estradă, având la acea dată un număr impresionat de 77 de angajaţi, din care circa 30 erau încadraţi ca actori, după cum rezultă din lista care urmează:

Numele actorului	Locul şi data naşterii	Originea socială a părinţilor	Instituţia unde a lucrat înainte de 1954
Georgescu Nicolae – Director-actor	Stroeşti, 13.03.1910	Agricultori	Teatrul Modern
Georgescu Ecaterina	Buzău, 03.11.1902	Mic burghez	Teatrul Municipal
Renee Annie	Tecuci, 21.07.1896	Agricultori	Teatrul Popular Bucureşti
Leahu Gheorghe	Mărăşeşti, 19.06.1923	Muncitori	Teatrul Naţional Craiova
Constantinescu Panait	Bucureşti, 10.02.1876	Muncitori	Teatrul Comunal Piteşti
Laurian Iacob	Huşi, 19.12.1921	Mic burghez	Teatrul Bacău
Lascu Iupceanu	Bucureşti, 10.02.1915	Mic burghez	Teatrul Savoi
Crampita Teodor	Bucureşti, 23.03.1925	Muncitori	Teatrul Timişoara
Şerbănescu Cristian	Bucureşti, 04.07.1908	Funcţionari	Teatrul Mic Bucureşti
Negreanu I. Geta	Iaşi, 13.12.1926	Mic burghez	Teatrul Reşiţa
Mocanu Păun	Viişoara, 07.02.1924	Funcţionari	Teatrul Naţional Bucureşti
Mihalache Elefterie	Bucureşti, 26.02.1926	Funcţionari	Teatrul Maria Filotti
Lascu Gheorghe	Casoba, Ilfov, 04.07.1901	Pensionari	Bucureşti Ciprian
Petre Costel	Bordeni, Ploieşti, 30.07.1931	Muncitori	Întreprinderea 1 Mai Ploieşti
Iulian M. Bradu	Craiova, 05.04.1896	Muncitori	Teatrul Arad
Ciogolea Emil	Piteşti, 19.11.1919	Muncitori	Teatrul Ploieşti
Nădejde Constantin	Iaşi, 21.09.1911	Funcţionari	Teatrul Craiova
Ivan Dumitru	Ungheni, Argeş, 29.01.1927	Muncitori	Teatrul Piteşti
Micluţia Olimpia	Birtin, 13.03.1924	Funcţionari	Teatrul Brăila
Cojocaru Ecaterina	Bucureşti, 08.09.1922	Mic burghez	Teatrul Petroşani
Deloreanu Ion – Director scenă	Sibiu, 18.08.1921	Muncitori	Teatrul Brăila
Ciumber Răulescu Elena	Arsache, 15.06.1919	Ţărani săraci	Teatrul Turda
Ciomartan Ioana	Piteşti, 24.05.1915	Muncitori	Teatrul Brăila
Dumitriu Nicolina	Galaţi, 08.11.1925	Muncitori	Teatrul Constanţa
Dumitrescu Luigi	Bucureşti, 24.01.1920	Muncitori	Teatrul Brăila
Cristea Ana	Bacău, 15.09.1927	Muncitori	Institut Bucureşti
Alexandrescu Marin	Bucureşti, 15.07.1930	Muncitori	Institut Bucureşti
Dumitrescu Banceanu	Bucureşti, 13.04.1908	Muncitori	Teatrul Ploieşti
Podoleanu Paul	Vasieni, Lăpuşna, 04.03.1911	Mic burghez	Teatrul Municipal
Stănescu Gheorghe	Craiova, 20.06.1915	Funcţionari	Teatrul Naţional Craiova
Zincovski Grigore – Pictor scenograf	Bălţi, 25.01.1912	Mic burghez	Teatrul Tineretului
Petripop Petre Popescu – Regizor scenă	Bucureşti, 13.05.1910	Mic burghez	Teatrul Bacău
Constantinescu Elena – Pianistă	Caracal, 13.05.1899	Funcţionari	Casnică

Epurarea elementelor necorespunzătoare din mediul actoricesc era o prioritate pentru politrucii partidului, aşa cum se specifică în raportul de activitate al Secţiei de Propagandă şi Agitaţie Argeş din 1951, întocmit de tovarăşa Gheorghe Elena, astfel: „Pentru a întări compoziţia colectivului de artişti, propunem înlăturarea elementelor necorespunzătoare, elemente care au făcut greutăţi în această perioadă în buna desfăşurare a programului, propuneri ce vor fi trimise ulterior Comitetului pentru Artă. Totodată, insistăm a nu se trimite elemente în munca de reabilitare, cum a fost cazul Silvia Pancu, trimisă ca bună artistă, dar după câtva timp să o trimitem la un centru de reeducare, să fie scoasă din câmpul muncii”[7].

Am putea crede că mediul actoricesc din acea perioadă e lipsit de forme ale delaţiunii specifice luptei politice comuniste pentru putere, însă documentele de arhivă scot în evidenţă  aspecte dezgustătoare din lumea actorilor, aşa cum reiese din „referinţele” făcute simultan, la 5 octombrie 1954, de trei colegi de breaslă, cu ocazia mutării disciplinare la Piteşti, a actorului Gheorghe Leahu[8], fost actor la Teatrul de Stat din Craiova.

Actriţa Dody Caian[9] de la Teatrul C.F.R. spunea despre acesta că este: „Un om lipsit de caracter, este în stare să treacă peste orice pentru situaţia şi binele lui. Bun profesionist, din păcate atât de ahtiat de glorie că nu se dă înlături de la nicio mârşăvie ca să o capete – oportunist, demagog şi lichea – afemeiat, răutăcios şi răzbunător, nu o dată a profitat de situaţia în care se găsea pentru a-şi răzbuna uri personale”[10].  Din aceeaşi „referinţă” aflăm că la verificarea membrilor de partid din 1950 a fost acuzat ca „spărgător de unitate sindicală” la Teatrul Poporului şi în Teatrul Muncitoresc „I.C. Frimu” şi apoi mutat disciplinar la Teatrul Naţional Craiova: „Tot în acest timp a fost acuzat de activitate legionară şi de colaborare la Consiliul de Patronaj pe vremea lui Antonescu”. A mai fost preşedinte al Sindicatului Artiştilor din Regiunea Dolj şi secretarul organizaţiei de partid din cadrul teatrului craiovean. 

Marin Ionda, director de scenă la Teatrul CFR Giuleşti (în prezent Teatrul Odeon) declara în „referinţa” sa, redată aici integral: „Pe tov. Gh. Leahu îl cunosc din anul 1946, când eram director al Teatrului Muncitoresc „I.C. Frimu”, iar el era actor al Teatrului Poporului unde, în calitate de director de scenă, am lucrat cu el. Este un element foarte bine pregătit profesional, e muncitor şi inteligent. În anul 1949, când eram director al Teatrului Naţional din Craiova, Gh. Leahu a fost repartizat ca actor acolo, lucrând mai mult cu el, am putut să-l cunosc mai bine. Este un om mânat de dorinţa de a se ridica tot mai sus, urmărind ca, prin valorificarea calităţilor sale indiscutabile, să i se încredinţeze posturi de conducere, fie pe cale profesională, fie politice, fie sindicale. Spre atingerea acestor ţeluri, el nu are totdeauna scrupule şi nu ţine totdeauna seama nici de valoarea şi calităţile  altora, nici de munca lor. O muncă bine dusă de alţii, el nu o susţine şi în genere el nu susţine pe alţii decât dacă are de câştigat el însuşi ceva.  Cu cei mai mici se poartă cu destulă indiferenţă, pe cei mai mari decât el îi măguleşte căutând să le câştige încrederea. Cât e mic nu supără pe nimeni, iar când are sarcini de răspundere, nu mai ţine seama decât de interesele sale personale. Aceste deficienţe fac ca munca şi calităţile sale profesionale să-i fie adumbrite. Cei care îl cunosc se feresc de el şi nu vor să-l supere ştiind că ar putea fi loviţi. Din această pricină, colectivul în mijlocul căruia se află nu-şi poate duce munca aşa cum trebuie. Din informaţiile date de cei care l-au cunoscut la Iaşi, ştiu că, student fiind, a dus o acţiune care a nemulţumit pe mulţi din colegii săi de învăţătură. Am auzit că amănunte referitoare la epoca în care se afla la Iaşi poate să dea profesorul Mircea Matcaboji, de la Teatrul Naţional din Cluj, cu care a fost coleg la Iaşi. Personal m-am convins că are sentimente antisemite, în anul 1946, când lucrând cu el o piesă în care avea să interpreteze rolul unui evreu a luat faţă de acest personagiu o poziţie cu totul neconformă cu textul piesei şi în contrazicere cu indicaţiile date de mine. Acum doi sau trei ani, urmând să fie trimis într-o delegaţie la Moscova, ştiu că a fost oprit în ultimul moment să mai plece. Cauza acestei măsuri nu o cunosc”[11].

Actorul Constantin Neacşu[12] de la Teatrul Armatei (în prezent Teatrul Nottara) din Bucureşti, continua în aceiaşi termeni: „El a creat atunci neînţelegeri între directorul teatrului (din Craiova, Riza Ilie) şi administratorul teatrului, iar el culegea roadele acestor neînţelegeri. Ajunsese profesor la Conservatorul Regional de Teatru, director de scenă – a pus în scenă „Revizorul” împreună cu Gh. Măruţă[13], mai dorea să fie director de teatru, dar n-a apucat, că a fost mutat disciplinar la Piteşti. Visul şi l-a îndeplinit acolo. Acum e director”[14].  Cei de la partid au consemnat pe „referinţa” dată de actorul Constantin Neacşu că: „Se poate conta pe referinţă, cel ce o dă a fost legionar”.

După o perioadă de şedere de aproximativ şase ani pe scena teatrului din Piteşti, actorul Gheorghe Leahu se mută la Teatrul din Timişoara, de unde va ieşi la pensie direct din funcţia de director. În timp ce colegii de breaslă din trecut l-au încondeiat nemijlocit la Partid, actorul Gheorghe Leahu, la rându-i şi-a „turnat” colegii şi subalternii de la teatrul timişorean direct la Securitate[15].  

---

[1] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Comitetul Regional Argeş al PMR, dosar 99/1952, f. 7. 

[2] A regizat 6 piese la teatrul piteştean între 1948 şi 1949, apud www.cimec.ro, 2012.

[3] Teatru de Stat din Piteşti, denumit astfel din 1 februarie 1949 până în martie 1958, când primeşte numele dramaturgului cu origini argeşene, Alexandru Davila, apud Sebastian Tudor, Teatrul "Al. Davila" Piteşti: 60 de ani de existenţă (1948-2008), Editura Paralela 45, 2008, p. 19.

[4] A jucat în 44 de spectacole, majoritatea la teatrul piteştean, în perioada 1949-1966 apud www.cimec.ro, 2012.

[5] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Comitetul Regional Argeş al PMR, dosar 99/1952, f. 9.

[6] Ibidem, dosar 99/1952, f. 10.

[7] Ibidem, dosar 42/1951, f. 11.

[8] A debutat pe scena Teatrului de Stat din Craiova în 1949 şi a jucat în 12 spectacole, iar în perioada 1951-1956 a jucat în 11 spectacole pe scena teatrului piteştean, apud www.cimec.ro, 2012.   

[9] E cunoscută şi sub numele de Dody Caian Rusu.  A debutat pe scena Teatrului de Stat din Craiova în 1949 şi a jucat în 7 spectacole până în anul 1952, apud www.cimec.ro, 2012.   

[10] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Comitetul Regional Argeş al PMR, dosar 99/1952, f. 14.

[11] Ibidem, dosar 99/1952, f. 16.

[12] A jucat în 17 spectacole pe scena teatrului din Craiova în perioada 1948-1952, apud www.cimec.ro, 2012.

[13] George Mărutză, actor şi regizor la teatrul din Craiova în două spectacole din 1951 (Lupul şi oile) şi 1952 (Revizorul), apud www.cimec.ro, 2012.

[14] Arhivele Naţionale – Argeş, fond Comitetul Regional Argeş al PMR, dosar 99/1952, f. 14.

[15] Tiberiu Lovin, Actori timişoreni care au „suflat” la Securitate, în „România Liberă”,  10 septembrie 2008, apud www.romanialibera.ro, 2012.

Aurel Radu, Despre începuturile Teatrului de Stat din Piteşti, în "Oltenia. Studii. Documente. Culegeri", seria III, an XVI, nr. 2, 2012, Editura Alma, Craiova, 2012, f. 170-177.