Despre Anica Engel și donația ei pentru orașul Pitești (1852)

Anica Engel donează orașului Pitești în anul 1852 un teren (dumbravă) de cinci pogoane din proprietatea pe care o avea în devălmășie cu serdarul Ștefan Jianu pe malul stâng al Râului Argeș, „la capul podului de peste apa Argeşului”, pentru a se înființa o grădină publică, prima de acest fel din oraş, în care piteștenii să-și petreacă timpul liber[1]. Prin acest gest mărinimos, donatoarea dorea să-și creeze un „nume memorabil ca româncă”, ca primă fondatoare.

Magistratul orașului acceptă donația și se obligă să înființeze o șosea de acces și alei pentru promenada orășenilor, în prima Grădină Publică a orașului. Grădina Publică ia ființă, însă la scurt timp, podul peste râu este desființat, fiind construit altul în amonte, astfel încât accesul doritorilor de promenadă devine imposibil. Mai mult, Grădina Publică este inundată de apele revărsate ale râului Argeș, întrucât cursul râului nu era sistematizat, mai ales în apropierea orașului. Grădina Publică de peste râu fiind depărtată de centrul orașului este lăsată în neîngrijire și devine „ceair de cai”, spre nemulțumirea donatoarei, care cheamă municipalitatea în instanță pentru anularea donației.

Prin sentința din anul 1860, redată integral mai jos, se constată valabilitatea actului de donație și se acordă administrației urbane dreptul de a vinde la licitație publică terenul de peste râu, iar banii să fie folosiți pentru a cumpăra de îndată un teren mai bine situat pentru înființarea altei Grădini Publice. În respect față de bunăvoința arătată de donatoare, instanța obligă municipalitatea ca viitoarea Grădină Publică a orașului să poarte numele acesteia.

Grădina Publică din centrul orașului, de care ne putem bucura și în prezent, ia ființă spre sfârșitul anului 1869, fiind botezată Carol I, în cinstea principelui străin care conducea destinul tânărului stat român. În 1871, când Anica Engel mai era încă în viață, aceasta renunță oficial la dreptul prescris prin hotărârea nr. 67/1860 a Tribunalului Argeș prin care grădina publică trebuia să-i poarte numele ca primă fondatoare „deoarece i s-au dat un alt nume <Carol I>, pe care îl primește și domnia sa <Anica Engel>”[2].  

Despre Anica Engel nu se mai cunosc multe informații în prezent, însă în prima jumătate a secolului al XIX-lea ea era o persoană bine-cunoscută în lumea boierească. Anica Engel era fiica stolnicului Nicolae Gigurtu sau Gigârtu, fiind cunoscută pentru frumusețea ei, potențată de o zestre formată din numeroși robi țigani, dar și de proprietăți funciare în județele Argeș și Olt. 

 

Anica Engel. Tablou mural. Biserica Sf. Vineri - Pitești

În documentele epocii este menționată cu titulatura polcovniceasa Anica Engel sau chiar  Enghel, în funcție de cum a fost făcută transcrierea din scrierea chirilică. Din cauza unei transcrieri greșite a unui document scris cu litere chirilice unii autori au menționat că este născută cu numele de fată Ungurelu sau chiar Ungureanu[3].

În fapt, primul soț al Anicăi Gigurtu a fost un boier din neamul Beldiman, care își luase numele Ungurelu de la una din moșiile sale mai importante. Au avut împreună câțiva copii, însă nici unul nu a supraviețuit primei copilării. După câțiva ani de căsătorie, boierul Ungurelu se stinge din viață lăsându-i o moștenire impresionantă formată din numeroase moșii.  

În anul 1821 se recăsătorește cu ofițerul rus (cu origini germane) Iuliu Engel, mort în jurul anului 1850 la Pitești[4]. Ajunsă din nou văduvă și fără urmași direcți, nu se mai recăsătorește, căci își dedică vița pentru ajutorarea nepoatelor mai puțin înstărite și pentru unele acte filantropice. 

Ea a fost doamnă de onoare a domnițelor Bibescu și Știrbei și se pare că a călătorit mult în Europa, de unde este posibil să fi îmbrățișat ideea înnoitoare privind înființarea unei Grădini Publice la Pitești.

Este prezentată alături de soţul ei, generalul Engel, în eseul Pseudokynegeticos al lui Alexandru Odobescu[5], menționată în amintirile colonelului Lăcusteanu[6] și portretizată în detalii intime în memoriile nepoatei sale Olga Gigurtu[7], în care este descrisă ca fiind o „femeie sfântă ce nu făcuse decât bine în viața ei”[8].

La 24 august 1884 (ferpar în „Românul”, 28.08.1884, p. 771) se stinge din viață la o vârstă înaintată (82 ani) fiind înmormântată în satul Ohaba din județul Gorj, în cripta familiei Săvoiu, „sus pe dealul Borăscului” unde astăzi se află Mânăstirea Dealu Mare[9].

 

1.       

Principatele Unite România şi Moldova

Judecătoria judeţului Argeş

Nr. 67

Dosar 57/1858

 

Dumneaei Anica Enghel din oraşul Piteşti prin petiţia din 3 martie anul curent, înregistrată la nr. 1.762 a cerut în judecată pe Onorb. Consiliu Municipal din acest oraş, sub cuvânt că în anul 1852 pentru ca să-şi păstreze un nume memorabil ca româncă şi ca să facă o petrecere publică orăşenilor piteşteni, a dăruit în folosul oraşului 5.6 pogoane loc din dumbrava dumisale de la capul podului de peste Apa Argeşului, şi că Consiliul Municipal ne mai urmând scopului pentru care s-a făcut această donaţie, întrebuinţează locul sus numit pentru ceair de cai şi altele asemenea, cerere drept aceea făcând că pe câtă vreme nu se respectă legătura cu care s-a făcut donaţia, să se desfiinţeze tranzacţia urmată, rămânând locul în libera dumneaei posesie ca şi mai înainte.

După sorocirile făcute s-a înfăţişat astăzi reclamanta prin procurator dumnealui Ioan Borănescu rânduit cu procura legalizată de Poliţia locală la nr. 922 anul curent, iar Consiliul Municipal prin doi din membrii săi dl. Nicolae Coculescu şi dl. Gheorghe Papadopol.

Intrând judecata în cercetarea pricinii, Consiliul Municipal a declarat pe de o parte că el nu se abate nicicum din legatul actului de donaţie, dar că podul care slujea de trecere la acel loc de grădină desfiinţându-se, şi Apa Argeşului făcând la fiecare plinire însemnate stricăciuni şi vătămare lucrărilor începute de Consiliu şi chiar locului pe care urma să se înfiinţeze Grădina, Consiliul s-a găsit nevoit a supune toate aceste împrejurări la cunoştinţa d-lui Ministru respectiv, care prin ordinul cu nr. 1.586 anul 1859 încuviinţează ca să se vândă acest loc sau să se facă schimb cu altul, ca tot să se înfiinţeze Grădina, spre sfârşitul căreia s-a făcut donaţia de care se vorbeşte mai sus, iar pe de alta au dat de s-au văzut următoarele acte.

1852. Înscris subiscălit de Dumneaei Anica Enghel şi cuprinzător că pentru trebuinţa sau lipsa ce are oraşul Piteşti de o Grădină Publică, şi pentru osebita consideraţie ce are către orăşenii piteşteni, dăruieşte oraşului 5 pogoane loc (pogoane mari) din dumbrava de peste Apa Argeşului ce cade din jos de podul cel mare, în lăţime din malul Argeşului spre răsărit până în drumuleţul ce merge la luncă pe marginea dumbrăvii, iar în lungime din linia celor din frunte copaci despre pod în jos prin deşistea dumbrăvii până unde se va împlini numărul de 5 pogoane, cu drept ca pe locul cel sterp din faţa dumbrăvii să fie slobod oraşul oricând va vrea şi va putea să îmbunătăţească drumul ce merge la locul de Grădină, cu şosea, alei şi celelalte, pentru înlesnirea plimbării şi potrivirea locului, ce din pricina nisipului este în neorânduială. Adeverit fiind acest act şi de Tribunalul Muşcel în anul 1853 la nr. 8.

1859 martie 20. Ordinul sub nr. 1.586 al d-lui Ministru din Untru[10]  către Consiliul Municipal de aici cuprinzător că de vreme ce nu mai stă mijloc a se întrebuinţa locul dăruit de Dumneaei A. Enghel la destinaţia sa de Grădină Publică din cauza desfiinţării mai cu seamă a podului cel vechi ce a fost peste Apa Argeşului. Apoi spre a se putea îndeplini scopul donatoarei, Consiliul să găsească cât mai nezăbovit un alt loc favorabil pentru Grădină Publică şi/sau să se facă schimb cu cel dăruit de D-na Enghel sau să se cumpere cu preţul ce ar rezulta din vânzarea cu licitaţie a celui dăruit de D-na Enghel.

Dl. Borănescu observă că pe câtă vreme Grădina nu se poate înfiinţa pe chiar locul dăruit, apoi dumnealui în urmare de lege stăruieşte a se desfiinţa donaţia, neîncuviinţându-se nicicum vânzarea ce voieşte a face acelui loc Onorb. Consiliu Municipal.

Membrii Consiliului răspunseră că scopul donatoarei precum se vede n-a fost altul decât a avea oraşul o Grădină Publică şi Dumneaei a păstra un nume memorabil ca prima fondatoare, şi că pe câtă vreme amândouă aceste condiţii se împlinesc şi se păzesc cu exactitate, nu înţeleg pentru care cuvânt ar cere desfiinţarea donaţiei, când mai cu seamă neînfiinţarea Grădinii pe chiar locul dăruit nu provine din rea voinţă a Consiliului ci dintr-o împrejurare cu totul neatârnată de voinţa sa (desfiinţarea podului de peste Apa Argeşului şi însemnatele stricăciuni ce se aduc locului din pliniri de apă), împrejurări justificate şi apărate chiar de lege prin art. 11, alineatul 2, faţa 12 din Condica Civilă.

Hotărârea judecăţii

Scopul pentru care s-a făcut donaţia nefiind altul decât a avea oraşul Piteşti o Grădină Publică pentru petrecere şi păstrarea unui nume memorabil al Dumneaei reclamantă ca primă fondatoare.

Considerând că legatul din acest act de donaţie, înfiinţându-se Grădina Publică ori pe acel loc sau cu preţul prins pe dânsul, se păzeşte pe deplin nedezertând nici Consiliul Municipal, nici Dl. Ministru de Interne de la îndatorirea de a înfiinţa neapărat acea Grădină Publică în memoria numelui Dumneaei reclamantă.

Considerând că nişte asemenea donaţii atunci nu mai ar putea fi supuse la anulare când lucrul dăruit nu se va întrebuinţa la sfârşitul pentru care s-a dat, după cum se desluşeşte la al. 1 de sub art. 6, faţa 65 din Condica Civilă.

Judecătoria, pe aceste baze, în numele Mării Sale Domnitorul Principatelor Unite, hotărăşte că donaţia de care se vorbeşte mai sus urmează a-şi avea valoarea şi pe viitor, iar dacă Onorb. Consiliu Municipal, după cum se vede, din împrejurări cu totul neatârnate de voinţa sa nu va putea înfiinţa acea Grădină Publică pe chiar locul dăruit, să fie slobod a-l vinde cu licitaţie prin Tribunal şi preţul lui să-l întrebuinţeze neapărat la înfiinţarea sus zisei Grădini Publice, neputând nici într-o vreme proceda în vânzarea acelui loc până ce mai întâi nu va găsi un altul pe care să poată înfiinţa îndată Grădina de care se vorbeşte mai sus.

Înfiinţata această Grădină, în respectul bunei voinţe cu care se vede că s-au arătat reclamanta ca prima fondatoare, Onorb. Consiliu va face a purta chiar numele Dumneaei reclamantă.

Partea nemulţumită are drept de apel la Onorb. Curte Apelativă civilă secţia 1 în soroc de două luni, socotit de la primirea copiei după această sentinţă.  

1860 august 2

Judecători: A. Antonescu, I.C. Potoceanu

Grefier Mih. N. Negulescu

 

2.

Principatele Unite Române

Ministerul din Întru

Anul 1863 luna aprilie 25

Secţiunea Municipală

Nr. 10.608

Bucureşti

Domnilor,

 

Atât din actul de donaţie, cât şi din sentinţa Tribunalului districtului respectiv ce se anexează în copii pe lângă raportul Dv. cu nr. 360, văzând subsemnatul împrejurarea locului dăruit de Doamna Anica Enghel acelui oraş pentru Grădină Publică, spre răspuns vă fac cunoscut d-lor membri că de vreme ce zisa sentinţă a rămas definitivă prin ne-darea de apelaţie, apoi liber este acea onor municipalitate a face ceea ce va chibzui întru îndeplinirea scopului donatoarei, însă nu veţi scăpa din vedere d-lor membri că urmează a se vesti şi d-ei ca să asiste la vânzare după dorinţa ce exprimă. Primiţi domnilor membri încredinţarea osebitei mele consideraţiuni.

p. Ministru, N. Lahovari

Şeful secţiunii, Herişescu

Domnilor membri ai municipiului oraşului Piteşti

 

Rezoluţie: Primit aprilie 27 nr. 374. Copie după aceasta să se înainteze d-lui prezident al Tribunalului cu invitaţia a destina zilele de adjudecare care se vor face cunoscute şi d-ei Anica Engel donatoarea. N. Coculescu.

SJAN Argeş, Primăria Piteşti, dosar 34/1858-1876, p. 96-100. 

---

[1] Vestitorul Românesc, XVII, 1852, p. 253, apud Bibliografia analitică a periodicelor românești, vol. 2, partea II, Editura Academiei, București, 1971, p. 677.

[2] Pitești, Mărturii documentare, 1388-1944, vol. I, București, 1988, p. 199-200.

[3] Ion Gr. Rădulescu, Comerţul şi industria în trecutul oraşului Piteşti, Tipografia şi Librăria „Artistica” P. Mitu, Pitești, 1938, p. 42; Arhivele Naţionale, Serviciul judeţean Argeș, Colecția de Documente Istorice, pachet XV/26, f. 1-2.

[4] Un portret al colonelului Engel, pictat în ulei, se păstra în colecția particulară a Constanței Cincu, doamnă de onoare a reginei Maria. 

[5] Alexandru Odobescu,  Pseudo-cynegeticos, Editura Minerva, București, 1971, p. 25.

[6] Grigore Lăcusteanu, Amintirile colonelului Lăcusteanu, Editura Polirom, 2015, p. 71, 239.  

[7] Olga Gigurtu, Amintiri și icoane din trecut, Editura Corint, București, 2015, p. 9-10, 179-184.

[8] Const. Șăineanu, Noui recenzii (1926-1929), Editura Adevărul, București, 1930; Amintiri de Olga Gigurtu, p. 232.

[9] Olga Gigurtu, Op.cit., p. 184.

[10] Denumirea veche a Ministerului de Interne, numit în documentele vechi: Ministerul Trebilor din Lăuntru / Întru / Untru.

Aurel Radu, Despre Anica Engel și donația ei pentru orașul Pitești, în „Restituiri”, nr. 58/2020, p. 24-26.