sâmbătă, 25 februarie 2023

Societăți comerciale și falimente din orașul Pitești (1895-1916)

 


În fondul documentar-istoric al Tribunalului Argeș, aflat la Arhivele Naționale – Serviciul Județean Argeș, se află un registru pentru înscrierea societăților comerciale pentru care s-a declarat falimentul de către judecătorul sindic[1]. Acest registru special acoperă un interval de peste două decenii de la sfârșitul perioadei moderne (1895-1916), când comerțul a înregistrat unele progrese față de perioada anterioară.

Registrul cuprinde un număr de 156 de înregistrări de societăți comerciale din întreg județul Argeș, pentru care s-a dispus falimentul. Cele mai multe societăți comerciale, peste 110, își aveau sediul în orașul Pitești, aspect care denotă o concentrare comercială mai importantă în orașul de reședință a județului. Peste 30% din firmele piteștene pentru care s-a dispus falimentul aveau capital evreiesc, un alt aspect care reflectă contribuția și ponderea minorității evreiești în activitatea comercială urbană.

Circa ¼ din totalul societăților falimentare se aflau în mediul rural și în Curtea de Argeș (cu 6 societăți comerciale falimentare), cel de-al doilea oraș din județul Argeș, mult mai mic și mai puțin dezvoltat.

Registrul conține informații referitoare la numele și prenumele patronului, etnia acestuia, felul comerțului practicat, localitatea în care își desfășura activitatea și anul în care s-a declarat falimentul. Informațiile sunt relevante pentru cunoașterea aspectelor comerciale din orașul Pitești și se pot folosi în mod comparativ cu cele publicate în Buletinul Camerei de Comerț și Industrie Pitești apărut începând din anul 1894 sau în Monitorul Oficial.    

Judecătorii sindici de la Tribunalul Argeș au fost în perioada 1895-1916 următorii: G. Urianu (1895-1899), I. Condeescu (din 1899), E. Cămărăşescu (din 1913) și V. Şerbănescu (din 1914) ş.a.

Lista redată în continuare, conține o serie de date repetitive sau inconsistente (redate ca atare, după cum sunt consemnate în registrul manuscris) referitoare la comercianții Constantinescu Ştefan, Feldstain/Felştein Pascal, Florescu N./Nicolae, Goldstein/Goldștein Adolf, Iacob Moritz, Nicolescu/Niculescu N., Vasilescu Iancu etc.  

 

Lista nominală a comercianților din orașul Pitești pentru care s-a dispus falimentul

 

Nr. crt.

Numele comerciantului

Felul comerţului

Etnia

Anul falimentului

1.                   

Abramovici S.

 

Evreu

1900

2.                   

Adler Elias

Comersant

Evreu 

1914

3.                   

Angheloff Ştefan

Fierărie şi cuţitărie

-

1908

4.                   

Angheloff Vasile

Fierărie şi cuţitărie

-

1907

5.                   

Argeşenescu N.C.

Coloniale ş.a.

Român

1900

6.                   

Aslan Al.

Cofetărie

-

1910

7.                   

Bachide Eleonora

Mărunţişuri

Român

1907

8.                   

Bărbulescu Costică

Braşovenie

Român

1899

9.                   

Buiadjeff Krum

Fierărie şi cuţitărie

-

1904

10.                

Cătuşanu Marin

Croitor

Român

1907

11.                

Cerchez Hristea

Manufactură

-

1907

12.                

Constantinescu Al.

Coloniale

Român

1902/1905

13.                

Constantinescu I.T. Horia-Niculae

Comersant

Român

1915

14.                

Constantinescu S. Steliana

Comersant

Român

1914

15.                

Constantinescu Ştefan

Făină şi coloniale

Român

1900

16.                

Constantinescu Ştefan

Coloniale

Român

1900

17.                

Crăciunescu I.M.

Manufactură

Român

1912?

18.                

Dinescu Ion

Comersant

Român

1915

19.                

Dobrescu N. şi Tuţoiu G. Ion

Comersant

Român

1915

20.                

Dumitrescu C. Ion

Comersant

Român

1914

21.                

Dumitrescu Haralambie

Comersant

Român

1915

22.                

Dumitrescu Manole

Manufactură

Român

1908

23.                

Dumitrescu Marin

Băuturi spirtoase

Român

1899

24.                

Einingher I.

Haine

Evreu

1912

25.                

Emin Haht

Coloniale

Turc

1909

26.                

Erghian Chirchor

Coloniale

Armean

1909

27.                

Feldman I.S.

Manufactură

Evreu

1908

28.                

Feldstain Pascal

Sticlărie şi marchidănie

Evreu

1899

29.                

Feldstein Rasela

Comersant

Evreu

1913

30.                

Felştein Pascal

Tinichigiu şi sticlărie

Evreu

1908

31.                

Filip M.

Croitor şi depozitor de stofe

-

1907

32.                

Florescu N.

Manufactură

Român

1909

33.                

Florescu Nicolae

Manufactură

Român

1912

34.                

Fraţii Delanoff

Manufactură

-

1901

35.                

Fraţii Marenco

 

 

1911

36.                

Fraţii P. Simionescu

Comersant

Român

1914

37.                

Friedman Iacob

Manufactură

Evreu

1897

38.                

Galabovschi S. Dumitru

Antreprenor de păduri şi fabricant de cărămidă

-

1900

39.                

Goldstein Adolf

Comersant

Evreu

1914

40.                

Goldştein Adolf

Manufactură

Evreu

1911

41.                

Grosu Teodor şi Stănescu M.

Agentură şi comision

Români

1912

42.                

Grumberg Moritz

Manufactură

Evreu

1908

43.                

Grun Gustav

Haine

-

1902

44.                

Hacidurian Nazar

Coloniale

Armean

1912

45.                

Haimovici Leon

Fierărie

Evreu

1906

46.                

Haner David

Manufactură

Evreu

1910

47.                

Hofăr Iohan

Croitor

-

1912

48.                

Hristea Theodor

Manufactură

Român

1900

49.                

Iacob Moritz

Manufactură

Evreu

1898

50.                

Iacob Moritz

Manufactură

Evreu

1900

51.                

Iacovici B.

Încălţăminte

Evreu

1897

52.                

Iarchi M. Lică

Comersant

-

1909

53.                

Idilovici M.

Coloniale

-

1909

54.                

Iliescu Nae

Coloniale

Român

1897

55.                

Ionescu Gheorghe

Coloniale

Român

1911

56.                

Iscovici I.

Coloniale

Evreu

1904

57.                

Isdrailovici Volf

Mobilă

Evreu

1899

58.                

Juster M.

Manufactură

Evreu

1899

59.                

Lempel Simon A.

Hăinărie

-

1911

60.                

Lobel L.

Morar

Evreu

1906

61.                

Madler Leon

Hăinărie

-

1910

62.                

Maerescu Leon 

Coloniale

-

1908

63.                

Marcovici Ana

Manufactură şi modă

-

1903

64.                

Mateescu I.

Cizmar

Român

1899

65.                

Mărculescu C. Ştefan

Băuturi spirtoase

Român

1899

66.                

Mărculescu M.

Comersant

Evreu

1911

67.                

Micu I. Stan

Mărunţişuri şi băuturi spirtoase

Român

1900

68.                

Mihăilescu M.

Manufactură şi mărunţişuri

Român

1897

69.                

Milis Heinrich

Comersant

Evreu

1915

70.                

Nachtigal Netti

Comersant

Evreu

1914

71.                

Necşiulescu G. Gheorghe

Coloniale

Român

1897

72.                

Nencovici C.J.

Manufactură

-

1900

73.                

Nicolescu G.

Librar

Român

1898

74.                

Nicolescu Ilie

Coloniale

Român

1895

75.                

Nicolescu N.

Manufactură

Român

1911

76.                

Niculescu N.

Manufactură

Român

1907

77.                

Nistorescu Nae

Băuturi spirtoase

Român

1896

78.                

Niţescu C. Ioan

Comersant

Român

1913

79.                

Nuremberg S.I.

Croitor

Evreu

1909

80.                

Pateopol Atanasie

Brutărie

-

1913

81.                

Patraulea P.A. (defunct)

Băuturi spirtoase

Român

1900

82.                

Paul G. Nae

Cofetar

Român

1900

83.                

Petrescu I.S.

Coloniale

Român

1913

84.                

Popescu Emanoil

Comersant

Român

1913

85.                

Prager L.

Încălţăminte

-

1900

86.                

Prezman S.Z.

Croitor

-

1912

87.                

Raistad Avram

Bijuterii

Evreu

1898

88.                

Răducanu Constantin

Lumânări de ceară ş.a.

Român

1898

89.                

Rădulescu Haralambie

Tipograf

Român

1897

90.                

Rădulescu Nicolae 

Mărunţişuri

Român

1896

91.                

Rădulescu R. Ion

Comersant

Român

1916

92.                

Reiter Scharlota

Manufactură

-

1908

93.                

Rosental Natan

Manufactură

Evreu

1898

94.                

Rosenţvig Avram

Manufactură şi mărunţişuri

Evreu

1898

95.                

Schifer Majer

Hăinărie

Evreu

1898

96.                

Schreer Nicu

Mobilă

Evreu

1900

97.                

Schvartz Roza

Haine

Evreu

1913

98.                

Simion Miloş

Brutar

-

1908

99.                

Simionescu D. Ion

Coloniale şi băuturi spirtoase

Român

1900

100.            

Simionescu Nicolae

Braşovenie

Român

1898

101.            

Simon Bernand

Manufactură

-

1911

102.            

Singer Otilia

Modă 

-

1900

103.            

Stănescu Ion

Comersant

Român

1913

104.            

Stănişor Oprea

Comersant

Român

1909

105.            

Sterman H.

Comersant

-

1909

106.            

Ştefănescu Dumitru

Cofetar

Român

1900

107.            

Toma Ştefănescu

Manufactură

Român

1898

108.            

Ţaciu T. Gheorghe

Băcănie şi băuturi

Român

1908

109.            

Ţânţăreanu M.

Manufactură

Român

1909

110.            

Vasilescu Iancu

Braşovenie

Român

1897

111.            

Vasilescu Iancu

Braşovenie

Român

1900

112.            

Veber Adolff

Sticlărie

Evreu

1900

113.            

Veimberg D.

Mărunţişuri

-

1900

114.            

Veisman Macs

Manufactură

Evreu

1912

115.            

Zingher Adolf

Sticlărie

Evreu

1910

116.            

Zingher Carolina

Modă

Evreu

1911

 

Lista nominală a comercianților din județul Argeș pentru care s-a dispus falimentul[2]

 

Nr. crt.

Numele comerciantului

Felul comerţului

Etnia

Localitatea

Anul falimentului

1.        

Marin N. Preda

Mărunţişuri

Român

Bascovele

1912

2.        

Roşiu Radu Ion

Băuturi spirtoase

Român

Bumbueni

1902

3.        

Popescu Stan Barbu

Băuturi spirtoase

Român

Cerbu

1897

4.        

Rădulescu Gheorghe

Băuturi spirtoase ş.a.

Român

Cerbu

1901

5.        

Frujină C.C.

Mărunţişuri

Român

Ciofrângeni

1912

6.        

Marinescu N.

Manufactură ş.a.

Român

Cocu-Popeşti

1900

7.        

Sadin Musli

Mărunţişuri

Musulman

Costeşti 

1912

8.        

Stănescu Niţă

Cizmărie

Român

Costeşti

1912

9.        

Alexandrescu Ion

Comersant

Român

Curtea de Argeş

1914

10.    

Chiriac V.H.

Încălţăminte

Român

Curtea de Argeş

1911

11.    

Economu Alexandru

Comersant

Român

Curtea de Argeş

1913

12.    

Ionescu Petre

Braşovenie

Român

Curtea de Argeş

1898

13.    

Popa D. Niculae

Cizmărie

Român

Curtea de Argeş

1913

14.    

Săvulescu I. Iancu

Manufactură

Român

Curtea de Argeş 

1900

15.    

David Alexandru

Manufactură

-

Găvana

1903

16.    

Hristadovescu Mihai

Mărunţişuri şi băuturi spirtoase

-

Găvana

1900

17.    

Bercescu Gheorghe

Manufactură

Român

Gliganu

1913

18.    

Zamfir Tănase

Mărunţişuri

Român

Gliganu

1911

19.    

Antonescu G. Marin

Mărunţişuri

Român

Humele

1908

20.    

Gheorghiu N. Alexandru

Comersant

Român

Humele

1913

21.    

Banca populară Ioneşti-Tomşanca

Bancă

-

Ioneşti

1910

22.    

Băbeanu Iancu

Mărunţişuri

Român

Ioneşti-Tomşeanca

1908

23.    

Rădulescu Ilie

Băuturi spirtoase

Român

Lunca Corbului

1902

24.    

Stoenescu N. Grigore

Băuturi spirtoase

Român

Lunca Corbului

1900

25.    

Negreanu P.D.

Comersant

Român

Negraşi

1914

26.    

Duminicescu N. Gheorghe

Manufactură

Român

Olanu

1901

27.    

Costache I. Ştefan

Comersant

Român

Pădureţi

1913

28.    

Duţă C.M.

Mărunţişuri

Român

Pădureţi

1910

29.    

Panaitescu Nae

Mărunţişuri

Român

Slobozia

1907

30.    

Bârleanu V. Marin

Comersant

Român

Stolnici

1914

31.    

Radu Costache

Băuturi spirtoase

Român

Suseni

1900

32.    

Roinea Anghelache

Comersant

Român

Şerboeni

1914

33.    

Ganescu C.

Brutar

Român

Teiu

1913

34.    

Iorgulescu Florea Rada

Comersant

Român

Ungheni

1916

35.    

Toma M. Stan

Comersant

Român

Valea Mărului

1915

 


[1] Serviciul Județean Argeș al Arhivelor Naționale, Tribunalul Argeș, registru

[2] Lista a fost ordonată alfabetic, după localitatea comerciantului.

Aurel Radu, Societăți comerciale și falimente din orașul Pitești (1895-1916), în „Restituiri”, nr. 63/2022, p. 22-24, 32.

Un comentariu:

“Fii drăguţ cu arhiviştii. Ei te pot şterge din istorie“