Reforma agrară din 1921 în oraşul Piteşti

În documentele din perioada modernă, terenul aflat în sudul orașului Pitești a purtat denumirea de moșie, câmp sau izlaz al orașului, iar în perioada medievală a purtat denumirea de ocină. Acest teren era folosit în devălmășie de orășeni pentru pășunatul vitelor, înființarea de grădini și livezi, pentru strângerea de lemne și alte activități. Locuitorii din satele de lângă oraș se foloseau de terenul disponibil în această moșie fiind obligați în schimb să plătească taxe sau să presteze munci în folosul orașului.

O interesantă neînțelegere s-a iscat cu ocazia aplicării Legii rurale din 1864. Locuitorii din satele Geamăna Mare, Geamăna Mică, Prundu și din cătunele Turcești, Neculcești și Lacul Smeura, așezați pe moșia orașului, erau obligați să presteze clacă de 12 zile pe an cu brațele sau cu vitele, pentru înfrumusețarea și curățarea orașului, sau alte activități pe care le impunea magistratul orașului. Conform legii rurale din 1864, clăcașii cu învoire specială aveau drept la teren de casă și grădină în suprafață de 498 stânjeni pătrați, cu plata unei despăgubiri de 1 galben de fiecare clăcaș. Locuitorii din satele și cătunele mărginașe au încercat pe căi legale să dovedească că ei sunt moșneni, iar nu clăcași, adică au drept de proprietate asupra moșiei orașului pe care o lucrau, însă nicio instanță de judecată nu le-a dat dreptate. Din această cauză, locuitorii din satele mărginașe orașului au fost împroprietăriți ca foști clăcași pe moșia orașului cu întârziere care a durat mai mulți ani[1].

Pentru că moșia orașului a fost adesea supusă uzurpărilor din partea unor boieri mai hrăpăreți, ba mai mult, unii orășeni s-au „auto-împroprietărit” pe moșia orașului, lăsând așa-zisa lor proprietate moștenire sau chiar încheind acte de vânzare-cumpărare, magistratul orașului încheie un contract cu inginerul hotarnic Teodor Paladi care realizează, în anul 1845, prima hotărnicie a moșiei orașului din epoca modernă, pentru a se constata oficial care sunt limitele proprietății moșiei orașului. S-a păstrat manuscrisul acestei hotărnicii și două copii transcrise, nepăstrându-se din păcate și partea desenată, adică planul acestei moșii[2].

În anul 1894, locotenent colonelul C.I. Spiroiu realizează cea de a doua hotărnicie a moșiei orașului, care a fost tipărită în tipografia lui Gheorghe Popescu din Pitești. Din fericire, atât partea scrisă cât și partea desenată s-au păstrat până în prezent. Moșia avea o suprafață măsurată totală de circa 891 hectare[3].

Cea de a treia hotărnicie a moșiei orașului, care va fi și ultima, se realizează de către inginerul G.M. Duma în preajma războiului mondial, în anii 1913-1914, în vremea primarilor Al. Dumitrescu și Al. Fostiropol. Această carte de hotărnicie se păstrează ca o raritate bibliografică, doar în Biblioteca Academiei Române, însă planul original al moșiei nu s-a identificat decât într-o copie destul de rudimentară. Moșia avea în 1913 o suprafață măsurată de circa 552 hectare, adică cu peste 300 hectare mai puțin decât la măsurătoarea realizată anterior (1894)[4].

În anul 1917, pe moșia „Câmpul orașului Pitești” erau înființate 36 de locuri de cultură de către locuitori din satele: Hințești, Papucești și Turcești, care cultivau: grâu, orz, ovăz și mei, pe o suprafață totală de circa 50 de hectare[5].

  

Exproprierea

Moșia Câmpul orașului Pitești. Din proprietatea funciară a oraşului Piteşti s-a expropriat o suprafaţă de 450 hectare (după măsurătorile cadastrale finale, suprafața a fost stabilită definitiv la 440 ha și 6.420 mp), în interesul locuitorilor din comunele limitrofe oraşului, care aveau deja acele terenuri în folosinţă prin arendare. Primăria oraşului, reprezentată de avocatul I. Ghinescu, a insistat ca proprietăţile aflate în raza oraşului să nu fie supuse exproprierii, deși în Decretul Lege nr. 3.637/1918 această excepţie nu era prevăzută. Avocatul oraşului nu a putut să dovedească până unde se întind proprietăţile agricole ale oraşului, întrucât afirma că nu există niciun act, lege specială pentru fixarea razei oraşului sau hotărnicie (omițând cu știință sau în neștiință hotărniciile făcute de ofiţerul C.I. Spiroiu în 1894 și de inginerul G.M. Duma în 1913-1914). Fără alte precizări, avocatul susţinea că este în interesul dezvoltării oraşului să nu se exproprieze această moșie[6].

Prin exproprierea moşiei „Câmpul oraşului Piteşti”, autoritățile agricole și judecătorești au urmărit, pe de o parte, să constituie izlazuri pentru locuitorii din comunele limitrofe orașului Hinţeşti şi Prundu (comună înglobată mai târziu în oraș) și izlazuri pentru satele care în anul 1921 aparțineau din punct de vedere administrativ-teritorial de oraș: Papucești (astăzi Cartierul Trivale), Turcești (o prelungire a Cartierului Războieni) și Neculcești (astăzi Cartierul Tudor Vladimirescu). Pe de altă parte, autoritățile au făcute câteva rezerve de utilitate publică: loturi demonstrative, loturi pentru cantonieri, loturi pentru înzestrarea şcolilor normale de băieţi şi fete din oraș, rezerve pentru împroprietărirea invalizilor, orfanilor și văduvelor de război (IOVR).

Moșia Engheloaia. Prin decizia nr. 10 din noiembrie 1922 a Comisiei judeţene de expropriere Muscel s-a expropriat în totalitate moşia oraşului numită Engheloaia, adică un teren de 8,3994  hectare, cu următoarele vecinătăţi: nord şi nord-est cu proprietatea Fr.M. Lehrer, la est şi sud-est cu proprietatea fostă Olga A. Petrescu, la sud şi vest cu braţul principal al Râului Argeş. Această moşie, fiind de mână moartă, s-a expropriat în întregime pe seama Casei Centrale a Cooperaţiei şi Împroprietăririi pentru împroprietărirea locuitorilor din comuna Valea Mare din Muscel. Oraşul Piteşti stăpânea această moșie în baza daniei făcută de Anica Enghel care a donat orașului un zăvoi aflat la confluența râurilor Argeș și Doamnei. Încă din vechime, magistratul oraşului Piteşti s-a judecat cu moşnenii din Isvorani care în timp au acaparat din această proprietate, după cum reiese inclusiv din  hotărnicia ce s-a făcut proprietăţii lui Ioan C. Brătianu şi altor moşneni din Isvorani / Valea Mare (dosar nr. 41/1858 deschis la Tribunalul Muşcel)[7].

Moșia Dobrogostea. Această moșie aflată la 10 km distanță de orașul Pitești era stăpânită în indiviziune de Prefectura județului Argeș și Primăria orașului Pitești, fiind în posesia acestora din anul 1882, ca urmare a donației făcută de filantropul piteștean cu origini grecești, Ion Nicolopol, prin testamentul său din anul 1874. Moșia era în mare parte împădurită în anul 1896 când a fost măsurată și avea o suprafață totală de 673 hectare. Cu ocazia aplicării legii de reformă agrară, s-a constatat că o parte din moșie se afla în administrarea Ministerului Domeniilor Statului, iar altă parte în administrarea Ministerului Instrucțiunii Publice pentru Școala de Agricultură de la Dobrogostea. Prin procesul verbal din 29 ianuarie 1919 încheiat de Gh. Carapancea, judecătorul Ocolului rural Pitești, s-au expropriat două porțiuni din această moșie în suprafață totală de 52,40 hectare. După măsurătorile cadastrale finale, suprafața agricolă totală expropriată în folosul locuitorilor din comuna Dobrogostea a fost de 57 de hectare[8].

 

Înființarea izlazurilor orașului

Autorităţile agricole[9] au repartizat oraşului Piteşti trei parcele destinate ca izlaz pentru satele orașului: Papucești, Turcești și Neculcești. Terenul în suprafaţă totală de 166,84 ha a fost luat în primire de delegatul Primăriei Piteşti, inginerul Sebastian Arganini, şef al Serviciului tehnic al oraşului[10]. Cele trei trupuri de izlaz aparținând orașului erau următoarele:

1. Izlazul din jurul Cimitirului Sf. Gheorghe, pe o lungime, începând de la Rezervorul de apă şi mergând spre apus până la hotarul moşnenilor smeureni (care servea complementar drept câmp de exerciţii militare pentru Garnizoana Piteşti), în vecinătatea satului Papuceşti, în suprafaţă de 85,89 ha;

2. Izlazul din jurul satului Turceşti (în marginea dinspre apus a oraşului), în suprafaţă de 55,60 ha;

3. Izlazul satului Neculceşti, situat spre comuna Prundu, în dreptul Depoului CFR, în suprafaţă de 25,35 ha[11]. 

Într-un document din anul 1940, Marin Constantinescu, ajutor de primar al orașului, Nicolae Ionescu, secretarul orașului şi Eugen B. Ivanov, arhitect-şef al Serviciului tehnic orășenesc, formând Comisia de constatare şi verificare a imobilelor orașului, constată că izlazul orașului era format din patru trupuri rămase în urma exproprierii moşiei oraşului Piteşti, în perioada 1919-1921, care avea o suprafaţă totală de 164 ha și 5.129 mp. Aceste izlazuri erau următoarele:

-          Trupul nr. 1 care se învecina la est cu Strada Războieni, la est cu proprietatea Ministerului Sănătăţii şi Şoseaua Smeurei, la nord cu proprietatea locuitorilor din oraşul Piteşti şi la sud cu proprietatea Ghiţă Cutcudache şi proprietatea locuitorilor din Turceşti;

-          Trupul nr. 2 care se învecina la est cu proprietatea Ştefan Roşu şi alţii, la vest cu izlazul comunei Hinţeşti, la nord cu proprietatea locuitorilor din cătunul Turceşti şi la sud cu izlazul comunei Hinţeşti;

-          Trupul nr. 3  care se învecina la est cu proprietatea Ministerului Educaţiei Naţionale (Şcoala Normală de învăţătoare) şi izlazul comunei Prundu, la vest cu Şoseaua Craiovei, la nord cu firul apei Geamăna Mică şi la sud cu izlazul comunei Geamăna;

-          Trupul nr. 4 care se învecina la est cu Şoseaua Craiovei, la vest cu proprietatea locuitorilor din comuna Geamăna, la nord cu proprietatea M. Jerăgai şi alţii şi la sud cu izlazul comunei Geamăna[12].

În anul 1930, Primăria a cerut o ofertă pentru achiziționarea și  montarea de borne de hotar (300 bucăți) pentru izlazul orașului, în valoare de 30.000 lei, de la fabrica de plăci de mozaic și beton a lui Ștefan Casarsa din Pitești. Din cauza lipsei semnelor de hotar existau numeroase procese și reclamații de încălcare de posesie, de nerespectare a lucrărilor de parcelare executate de Direcția Cadastrului[13].  

Înființarea izlazurilor comunelor limitrofe orașului

În afară de izlazurile satelor: Papucești, Turcești și Neculcești, s-au mai înființat izlazuri și pentru comunele din jurul orașului: Geamăna, Hințești și Prundu. Țăranii din aceste comune erau organizați în obști de arendare a terenurilor agricole din moșia orașului: Obștea de arendare „Sporul Vitelor” și Obștea „Unirea”, ambele din comuna Prundu, și Obștea de arendare „România Mare” din comuna Hințești.

În anul 1930, au fost predate definitiv următoarele suprafeţe provenite din moşia oraşului: 92 ha pentru izlazul comunei Hinţeşti, comună reprezentată de primar Ilie Ştefan Dinu şi notar Dumitru Oprescu; 3 ha pentru Biserica parohială Hinţeşti, reprezentată de preot paroh Ilie I. Florescu, cu menţiunea că din acest lot, o suprafaţă de 2 hectare s-a dat prin procesul verbal din 2 iulie 1941, moștenitorilor caporalului Vasile Dinescu din Prundu, mort în Rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941[14].

În anexa fotografică de la finalul articolului (Planul moșiei orașului Pitești) sunt figurate și izlazurile comunelor limitrofe: Geamăna (două trupuri de 6,10 ha și 25 ha) și Prundu (28 ha) care au fost constituite pe fosta moșie a orașului[15]. 

 

Constituirea rezervelor de interes public

Şcoala Normală de Fete din Piteşti a primit în posesie o suprafață de 10 hectare de teren agricol în anul 1921, iar în anul 1923 această suprafață a fost suplimentată cu alte 5 hectare. Terenul se învecina cu: Cimitirul Sf. Gheorghe, Rezervorul de apă al oraşului, Șoseaua Smeura, Lotul Garnizoanei Piteşti și Izlazul oraşului Piteşti.

N. Bacria Tutănescu, agronomul Regiunii IV Agricole Piteşti afirma că: „Terenul din Trivalea, prin situaţia lui în punctul cel mai sănătos şi înfrumuseţat, lângă Parcul Trivalea al oraşului Piteşti, este un teren de însemnătate şi valoare în prezent şi mai cu seamă în viitor ca staţiune climaterică”[16]. În anul 1924, se încheie un act de cesiune prin care Primăria oraşului Piteşti, reprezentată de  M.V. Popescu, preşedintele Comisiei Interimare cedează Şcolii Normale de Fete din Piteşti, reprezentată de directoarea A. Stroescu, un teren în suprafaţă de 5.025 mp (15x335 metri) din marginea Cimitirului Sf. Gheorghe, pentru construirea unui drum de acces la terenul școlii (15 ha), pe care urma să se construiască noul local al acestei şcoli[17].   

Ca urmare a reducerii bugetului învăţământului secundar, Şcoala Normală de Fete din Piteşti este desfiinţată în toamna anului 1930. Lotul de 15 ha este „afectat” Camerei de Agricultură Argeş, reprezentată de N. Ulani.

În anul 1934, din lotul de 15 ha, o suprafaţă de 5 ha a fost atribuită Schitului Trivalea. În anul 1936, suprafața de 10 ha rămasă a fost redată pe alt amplasament Şcolii Normale de Fete din Piteşti, reînfiinţată, pentru a fi folosită „pentru câmp de experienţă şi practică agricolă”. Directoare ale Şcolii Normale de Fete între 1921-1922 au fost: Nelly Strugurescu și Aurelia Stroescu.

În anul 1940, cu ocazia întocmirii cărții funciare a orașului Pitești, Şcoala Normală de Învăţătoare, condusă de directoarea S. Stavarache, își avea sediul în strada Cimitirul Armenesc sau Alexandru Odobescu, unde se afla localul şcolii, având următoarele vecinătăţi:  la răsărit cu proprietăţile mai multor particulari, la apus cu Cimitirul Armenesc şi izlazul comunal, la nord cu proprietatea mai multor locuitori şi la sud cu izlazul comunei Prundu[18].

Școala de Ofițeri de Artilerie „Regele Carol I”. Prin Înaltul Decret Regal nr. 86 din 18 ianuarie 1938, localul Școlii Normale de Fete din Pitești trece de drept în patrimoniul și folosința Ministerului Apărării Naționale, pentru a fi utilizat și amenajat pentru nevoile militare ca local pentru Școala de Ofițeri de Artilerie „Regele Carol I”. Ministru al Apărării era general de divizie Ion Antonescu, ministru de Interne Armand Călinescu şi preşedinte al Consiliului de Miniştri O. Goga[19]. În anul 1941, cu ocazia întocmirii cărții funciare a orașului Pitești, pe terenul școlii militare, în suprafaţă de 14,50 ha, aflat între Rezervorul de apă și Cimitirul Sf. Gheorghe, se  aflau construcţii în suprafaţă de 7.468 mp: casa maeștrilor mecanic şi bucătar, corpul de gardă, remiza de cărbuni, bordei pentru zarzavaturi, cocină pentru porcii şcolii şi construcţii în curs de executare: 3 grajduri pentru cai, 2 remize pentru material de artilerie, 1 pavilion pentru trupă şi 1 magazie pentru efecte. Pavilioanele A şi B erau descrise astfel: 10 săli de studii, 19 cancelarii, 1 sală de conferinţă, 1 cazinou al ofiţerilor, 1 cameră de frizerie pentru ofiţeri, 1 cameră de frizerie pentru elevi, 1 cameră dormitor pentru trupă, 1 cameră ofiţer de serviciu, 11 camere magazii diferite, 1 cameră popota ofiţerilor, 1 cameră sala de mese a elevilor, 3 camere spălătorie, 1 cameră bucătărie de elevi, 1 cameră cantină, 1 cameră sală de muzică, 3 camere croitorie, 3 camere cizmărie, 1 cameră infirmerie, aflate toate la parter, iar la etaj: 13 dormitoare elevi, 2 spălătoare, 4 magazii, 4 cancelarii, 1 infirmerie trupă, în total 24 camere[20]. 

În perioada războiului, Primăria Pitești reprezentată de lt. cololonel Dan Constantinescu și profesor Ion Steriopol, a vândut școlii militare în 1942 și respectiv 1944, mici suprafețe de teren (1.413 mp), învecinate cu proprietatea şcolii[21].     

Schitul Trivalea, reprezentat de arhimandrit Emilian Popescu, primește în posesie, în anul 1926, un lot pe Şoseaua Piteşti-Craiova. În 1930, ieromonah la acest schit era Hagiu I. Dumitraşcu. În 1934, Schitul Trivalea primește la schimb un lot de 5 ha care aparținuse Școlii normale de fete din Pitești, însă prin Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 11.639 din 18.01.1939, acest lot a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, respectiv pentru înfiinţarea Şcolii de ofiţeri de artilerie „Regele Carol I”, teren pe care s-au ridicat clădirile şi grajdurile acestei școli militare[22]. 

Şcoala Normală de Băieţi din Piteşti, redenumită Şcoala Normală de Învăţători „Al. Odobescu” din Piteşti a primit în posesie un lot de 25 hectare în cartierul Sf. Ilie, lângă Cimitirul Armenesc, trecând peste pârâul Dârzul, având următoarele vecinătăţi: la nord cu proprietatea oraşului, la sud cu izlazul comunei Piteşti, la est cu proprietatea locuitorilor din comuna Prundu şi la vest cu izlazul orașului[23]. Directorii acestei unități de învățământ au fost: preot econom P. Vintilescu (1921), Ion N. Isbăşeanu (1923), Garofoiu (1930) etc.   

Loturile rezervate celor două unități școlare, însemnate ca suprafață agricolă (40 ha), au fost supuse mai multor modificări de suprafață și schimburi de amplasament, fapt ce denotă inconsistența măsurilor luate de autorități. În teorie, autoritățile agricole doreau ca aceste loturi școlare să devină model de practică agricolă, însă în practică, unitățile de învățământ erau în  imposibilitate de a lucra eficient aceste suprafețe mari de teren agricol.

Garnizoana Piteşti a primit în folosință (uzufruct) în anul 1925 un teren în suprafaţă de 30 ha din izlazul oraşului Piteşti şi cel al comunei Hinţeşti (ambele izlazuri fiind înfiinţate pe moşia oraşului Piteşti), pentru a fi folosit ca poligon de tragere. Acest poligon de tragere era amplasat în zona de apus a satului Turceşti, având o lungime de 750 metri şi o lăţime de 420 metri, fiind examinat la faţa locului de generalul N. Oprescu, care a verificat dacă terenul întruneşte condiţiile impuse pentru un poligon de tragere. În anul 1930, acest teren a fost schimbat cu altul „mai avantajos”, amplasat tot pe moşia oraşului[24]. Comandantul Garnizoanei Piteşti era, în anul 1930, general Dumitru Martian, asistat de colonel Barbu Pârâianu, comandantul Regimentului nr. 4 Argeş şi căpitanul Ion Geantă, şeful Biroului Domeniilor Militare Piteşti. O porţiune din izlazul oraşului (circa 65 ha), aflată lângă Cimitirul Eroilor (Sf. Gheorghe) a fost dată de Eforia de Păşuni Piteşti în folosinţa Ministerului Aerului şi Marinei pentru a fi utilizată ca teren de aterizare pentru avioane[25].

Lotul farmaceutic. Prin decizie ministerială nr. 7.489/1926, pe moșia orașului, s-a aprobat înființarea unui lot demonstrativ de 10 ha pentru cultivarea de plante medicinale, care să fie arendat conform regulamentului din 1925[26], pe o perioadă de 25 de ani, lui Nicolae Iliescu, farmacist din Piteşti, Piaţa Episcopiei. Nicolae Iliescu era maior în rezervă, participant în campania războiului mondial (1916-1918), mobilizat la Ambulanța Diviziei a 3-a la data de 15 august 1916, în baza decretului nr. 2.784/1916 şi demobilizat la 11 iunie 1918, conform decretului nr. 1.010/1918. Exercita comerţul de „farmacie şi drogherie”, având firmă (Nova) înscrisă încă din anul 1908.   

Contractul semnat în mai 1926 între Ministerul Agriculturii şi farmacistul N. Iliescu a fost încheiat la Tribunalul Argeş. Prin contractul de arendare, arendaşul avea stabilit un plan de cultură obligatoriu și foarte rigid: „Din suprafaţa totală arendată, să semene cu plante medicinale cel puţin 2/5 sau 4 hectare şi 2.500 mp pentru producerea seminţelor de plante medicinale, iar pe restul suprafeţei, să semene cereale după un plan de cultură întocmit de D-sa. şi aprobat de Minister, din care ¼ din suprafaţă, adică 1,50 ha, să le semene cu grâu; acest plan de cultură face parte integrantă din contractul de arendare”[27]. Pe lângă planul de cultură anual, arendașul era constrâns să respecte numeroase obligații impuse de autoritățile agricole, bune în teorie, dar care s-au dovedit un eșec în practică. Arendașul trebuia să producă pe acest lot: seminţe de plante medicinale „pentru o suprafaţă de 10 ori mai mare decât cea cultivată”, semințe  care să fie de bună calitate şi din soiuri alese, să-și procure ustensilele agricole necesare, să irige cultura înfiinţând o „roată bulgărească”, să aibă casă de locuit pe lotul său, în satul cel mai apropiat de comuna de care depinde lotul (clădirea de locuit şi „atenansele” arendașului se aflau la periferia oraşului, pe strada Cuza Vodă, nr. 43), să aibă cel puţin un vier de prăsilă pe care să-l pună la dispoziţia locuitorilor din comună, să întreţină un elev practicant la o Şcoală de Agricultură sau doi copii de sătean din comună pentru a învăţa cultura plantelor medicinale, să dea sfaturi săptămânale sătenilor amatori din comună şi să ţină cel puţin 10 conferinţe pe an cu sătenii din regiune pe o rază de 10 km, să dea instrucţiuni scrise oricui le-ar cere, să asigure clădirile şi recoltele. 

Arendașul a încercat să cultive următoarele „plante medicinale”: muştar, in, anason, chimion, mac și ricin. Singura cultură care a reuşit parţial a fost cea de muştar. A ţinut conferinţe în comunele: Prundu, Moşoaia şi Albota, când s-a ţinut adunarea Cercurilor culturale ale învăţătorilor şi preoţilor din zonă. Inventarul agricol deținut era format din: patru cai, o vacă rasa switzer cu viţel, două căruţe, o trăsură şi o şaretă, un plug de fier, o grapă de fier, un tăvălug şi o prăşitoare.

În anul 1929, terenul era cultivat cu: muştar negru (4,50 ha), grâu de primăvară (2,50 ha), ovăz (0,75 ha), orz de primăvară (1 ha), mături şi borceag (1 ha), mei românesc (0,25 ha). În urma unui control, autoritățile agricole constată în anul 1929 că: „Lotul demonstrativ a fost greşit destinat plantelor medicinale din cauza compoziţiei terenului argilos și cleios. Din această cauză, toate apele care se scurgeau de pe deal şi de pe rambleul şoselei Piteşti-Craiova se depozitau astfel încât nu se poate face niciun fel de cultură pe această porţiune”. O sursă de apă pentru irigat nu exista pe aceste teren, inclusiv apa de băut pentru lucrători fiind cărată din oraş cu butoiul. După patru ani de „încercare infructuoasă”, farmacistul N. Iliescu renunţă, în anul 1929, la acest lot, autoritățile păstrând inclusiv garanția în valoare de 9.000 lei depusă la semnarea contractului de arendare[28]. Terenul a fost arendat din nou, începând din anul 1930, locuitorului Marin St. Şerban din comuna Hinţeşti, pentru suma anuală de 6.600 lei. 

Pepiniera Merişani a primit în posesie definitivă din moşia oraşului un lot de 31,75 ha amplasat pe şoseaua Piteşti-Craiova. În perioada 1926-1931, şeful acestei pepiniere a fost C. Taşcă.

Serviciul tehnic al judeţului Argeş a primit un lot de 1,2125 ha pentru înfiinţarea unui canton tehnic pe şoseaua judeţeană Piteşti-Păduroiu. Acest lot a fost predat definitiv în anul 1930 către Serviciul judeţean de lucrări publice şi comunicaţii Argeş, condus de conductor Alexandru Chiriloiu. De asemenea, Serviciul tehnic al judeţului Argeş a mai primit un lot de 1 ha şi 50 ari. Acest lot a fost predat definitiv în anul 1930 către Casa Autonomă a Drumurilor de Stat din Piteşti, condusă de conductor V. Chioncel.

Cimitirul Sf. Gheorghe primește, pentru extindere, o porțiune de teren de 1,50 ha.

 

Împroprietărirea

Dreptul de împroprietărire pentru invalizi, orfani și văduve de război (IOVR), precum și alte categorii a fost stabilit prin legislația de împroprietărire care a fost completată și modificată de-a lungul perioadei interbelice[29]. Legea din 1935 (art. 37) stabilea astfel: „Invalizii, orfanii și văduvele de război au dreptul la împroprietărire, conform legii speciale de împroprietărire sau la loturi de casă celor de la orașe, în conformitate cu legea de împroprietărire a demobilizaților, chiar în cazul când copiii văduvei au devenit majori” [30]. Oficiul I.O.V. era obligat să se ocupe ca invalizii, orfanii și văduvele de război rămași neîmproprietăriți, ca să fie înscriși ulterior pe liste suplimentare. Prin legi speciale s-a recunoscut dreptul de împroprietărire cu loturi de casă pentru militarii care au fost decorați cu Ordinele: Mihai Viteazul[31], Virtutea Militară de Război[32], Steaua României, Coroana României[33], Bărbăție și Credință[34].

Pentru a beneficia de prevederile legislative, persoanele îndreptățite trebuia să depună cereri scrise la Primăria orașului Pitești până la 1 martie 1923, conform regulamentului de aplicare a legii din 1922. În practică, acest termen de depunere a fost amânat sine die până la izbucnirea războiului mondial (1939), care a schimbat prioritățile de moment ale țării și a pus capăt împroprietăririi.

Îndreptățiții trebuia să fie „împroprietăriți prin cumpărare” cu loturi de case (în suprafață variabilă, de la minim 200 mp până la un maximum de 500 mp), pe loturile aflate în intravilan (raza orașului). Pentru a beneficia de împroprietărire, cei îndreptățiți trebuia să nu mai dețină o altă proprietate (teren/casă) şi să aibă domiciliul în orașul Piteşti la 14 august 1916.

Preţul loturilor de împroprietărire se stabilea în Consiliul orășenesc, iar  plata lotului se făcea în termen de 20 de ani, în rate anuale. Lotul cumpărat era inalienabil şi dacă timp de opt ani de la punerea în posesie, proprietarul nu construia casă, lotul revenea de drept oraşului. Dacă proprietarul lotului construia o casă, acesta putea înstrăina lotul, după 5 ani de la terminarea construcției. Lucrările edilitare erau suportate în cote egale de municipalitate şi de împroprietărit/proprietar.

Cele mai multe controverse și dezavantaje pentru militarii şi funcționarii publici au fost create de condiția impusă de lege ca aceștia să aibă domiciliul în oraș la 14 august 1916. Funcționarii publici şi militarii nu aveau conform ocupaţiei un domiciliu stabil fiind nevoiți să-şi urmeze postul. Ministerul de Interne a dat mai multe ordine prin care s-au făcut unele derogări de la lege, care în practică a însemnat aplicarea dublei măsuri față de alte categorii socio-profesionale.    

Atribuirea loturilor pentru diferitele categorii s-a făcut de o Comisie de împroprietărire compusă din mai mulţi membri (7): General Toma Lişcu – consilier comunal și președintele Comisiei de împroprietărire, locotenent Iordache, colonel Becescu, G.C. Dumitrescu – delegat al Societăţii Mărăşti, N. Stăncescu, I. Zănescu și avocat comunal Constantin Pavlovici. Procesele verbale încheiate şi semnate de membrii comisiei erau contrasemnate de primarul oraşului.

După război, au luat ființă mai multe asociații și societăți ale ofițerilor, demobilizaților cu grade inferioare, ale militarilor decorați, care au trimis numeroase adrese, liste și memorii către autorități pentru punerea în aplicare a legislației de împroprietărire[35].

În anul 1924, Primăria Pitești anunța public că s-au terminat lucrările Comisiei de împroprietărire și s-au afișat listele persoanelor admise sau respinse pentru împroprietărire în orașul Pitești[36]. În final, au fost acceptate pentru a fi împroprietărite cu loc de casă un număr de 345 persoane din următoarele categorii: invalizi de război (10), văduve de război cu orfani (21), demobilizaţi (123), decoraţi cu „Bărbăţie şi Credinţă” (35), militari (75), funcţionari (61), decoraţi cu „Virtutea Militară” (5) şi cercetaşi (15)[37].  Au fost respinse de la împroprietărire un număr de 302 persoane din următoarele categorii: invalizi de război (13), văduve de război cu orfani (17), demobilizaţi (118), decoraţi cu „Bărbăţie şi Credinţă” (3), militari (51) și funcţionari (98)[38]. 

Comisia de împroprietărire a aplicat uneori dubla măsură în analiza cererilor de împroprietărire care au fost respinse pentru următoarele motive: solicitanții dețineau o proprietate în oraş (teren şi casă), nu se încadrau în prevederile legii, au decedat fără să aibă urmaşi sau urmaşii nu erau interesaţi să fie împroprietăriţi, nu aveau domiciliu în Piteşti la 14 august 1916, cererile erau tardiv depuse, după termenul impus de lege, cererile și actele de la dosarul de împroprietărire erau necompletate, incomplete sau lipseau, erau împroprietăriţi în alte localităţi, renunţau la împroprietărire.

Autoritățile au eșuat în aplicarea legislației de împroprietărire cu loturi de case a invalizilor, văduvelor cu orfani din război, funcționarilor de stat, județ și comună, precum și a tuturor demobilizaților din orașul Pitești. O explicație a acestei situații se datorează modului în care a lucrat Comisia de împroprietărire, a birocrației administrației și deselor schimbări de consilii orășenești și primari.   

Pe lista celor cu drept de împroprietărire se află inclusiv președintele Comisiei de împroprietărire, Generalul Toma Lișcu[39]. Chiar dacă acesta avea merite deosebite, fiind un militar de carieră cu multiple decorații: Medalia jubiliară Carol I în 1906, Coroana României în grad de cavaler, Medalia Avântul Ţării în 1913, Medalia Bărbăţie şi Credinţă în 1913, Steaua României (Cavaler) în 1913, Sfântul Vladimir în 1917, Steaua României (Ofiţer) în 1917, Coroana României (Comandor) în 1917, această „autonumire” pe lista de împroprietărire este, în fapt, un regretabil caz de conflict de interese[40].   

La categoria de împroprietărire „cercetași demobilizați”, îl regăsim pe farmacistul piteștean  Nicolae N. Bobancu, fost cercetaş la Spitalul militar nr. 62, căsătorit cu institutoarea Tatiana Bobancu. Pentru a putea beneficia de prevederile legii de împroprietărire, acesta afirma că nu deține avere imobiliară în oraș, ceea ce este puțin probabil[41]. Cercetașii deveniți invalizi din cauza războiului beneficiau de dispozițiile legii din 1935 (art. 51) ca și invalizii de război, însă farmacistul N. Bobancu nu era invalid din cauza războiului pentru a putea beneficia astfel de prevederile legii.

Văzând modul incorect de întocmire a listelor de împroprietărire, nu este de mirare că Mişu Michelstein, comerciant evreu înstărit din Piața Episcopiei, având şase imobile care îi aduceau venituri însemnate, aflate pe străzile: Elisabeta, Cuza Vodă, Craiovei şi Sf. Vineri, cere să fie și el împroprietărit cu un lot de casă. Comisia de împroprietărire îi respinge cererea pentru că este depusă tardiv, deși în fapt termenul de depunere s-a tot amânat până la izbucnirea războiului mondial, și nu pentru că solicitantul deținea numeroase imobile în oraș.

Tergiversarea aplicării legii de împroprietărire a dus la numeroase petiții și reclamații (câteva fiind redate în anexă la sfârșitul articolului) din partea Societății „Mărăști” a demobilizaților din Pitești și județul Argeș sau din partea celor aflați pe lista de împroprietărire. Aceste numeroase petiții și reclamații nu au dus la urgentarea aplicării legii, căci mulți îndreptățiți, în semn de protest, își retrag actele depuse la dosarul individual de împroprietărire. Este și cazul colonelului Alexandru Berea[42], viitor prefect de Argeș în 1940, care, în anul 1938, își retrage actele de împroprietărire[43].

Primăria orașului și asociațiile militarilor au dorit să se înființeze în Pitești un cartier al demobilizaților. Pentru acest proiect edilitar s-a rezervat inițial o suprafață de 14,25 hectare care să fie parcelată în loturi de casă între 200 și 500 mp, însă acest proiect a fost tergiversat mulți ani și a eșuat o dată cu izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial. Autoritățile argumentau că terenul rezervat pentru împroprietărire se află „la extrema periferie” a orașului și cheltuielile edilitare care cădeau în sarcina urbei erau extrem de costisitoare. Autoritățile superioare (Ministerul de Interne – Direcția Comunală, Consiliul Tehnic Superior) au acceptat aceste argumente și au propus cumpărarea unor terenuri din intravilan pentru a scădea costurile pentru lucrările edilitare[44].

În anul 1932, Consiliul orășenesc a hotărât cumpărarea unor terenuri în suprafață totală de circa 10 hectare, cu prețul de 50 lei/mp, proprietatea locuitorilor: Ionica Gr. Lăzărescu, dr. S. Baruch și Ștefan Minoescu, aflate pe prima terasă a orașului, în zona dintre străzile Ion Câmpineanu la nord și strada Libertății la sud, strada I.C. Brătianu la vest și linia CFR Pitești – Curtea de Argeș. Această hotărâre a fost contestată de frații Voiculescu  (Vasile, Ilie, Petre, Dumitru și Constantin), care au susținut că prețul de cumpărare este dezavantajos pentru oraș și terenul necesar pentru construirea cartierului demobilizaților se putea achiziționa la un preț mult mai mic, chiar aceștia oferind spre vânzare orașului un teren în suprafață de circa 22,50 hectare aflat în strada Exercițiu cu un preț de 25-30 lei/mp. De asemenea, preotul Gheorghe Popescu – Broșteni a oferit spre vânzare un teren în strada Smârdan însă ambele oferte de vânzare au fost respinse de Primăria Pitești, invocându-se mai multe motive. Terenul de la extremitatea străzii Exercițiu (aproape de Bariera Craiovei), proprietatea moștenitorilor lui Gh. Voiculescu, a fost exclus pentru că: costurile pentru construirea caselor demobilizaților ar fi fost foarte mari, întrucât presupunea căratul nisipului și pietrișului care se extrăgea din Râul Argeș pe cea mai înaltă terasă a orașului, era plantat cu pruni, argilos („ținea apă”) și necesita lucrări edilitare foarte costisitoare fiind „în afară de raza orașului” (extravilan), departe de școală și de piață. Terenul din strada Smârdan, proprietatea preotului Gh. Popescu, a fost refuzat pentru că: era prea mic (o „fașă” lungă de aproape un kilometru în suprafață de circa 5 hectare), impropriu pentru construcții, fiind așezat peste două văi și peste un deal, departe de Gara CFR și de Râul Argeș. Prin decizia nr. 420 din 26 mai 1933, Comitetul Local de Revizuire București, Secția II, a admis contestația introdusă de frații Voiculescu și a anulat hotărârea nr. 18/1932 a Consiliului orășenesc de a cumpăra terenuri pentru împroprietărire, constatând că orașul „nu poate cumpăra terenuri noi spre a servi împroprietăririi, înainte ca disponibilitățile existente să fi fost epuizate prin împroprietărirea celor îndreptățiți”[45].

Odiseea împroprietăririi înregistrează o etapă nouă în anul 1936 când se constituie o altă comisie pentru verificarea actelor de împroprietărire, se refac listele de împroprietărire și se trimit invitații către cei îndreptățiți, care sunt rugați să se prezinte la primărie pentru a reface cererile de împroprietărire[46]. Primăria deleagă o comisie compusă din consilierii comunali General Toma Lișcu și Teodor Neicu, care împreună cu ajutorul de primar Constantin Bobocescu și arhitectul orașului Eugen Ivanov, să facă cercetări pentru a identifica terenurile intravilane proprietatea orașului și cele particulare, care s-ar putea cumpăra în vederea împroprietăririi demobilizaților și celor decorați. Această comisie a consemnat că orașul deținea mai multe terenuri virane răzlețe în suprafață de circa 15 hectare, iar 14 proprietari din oraș dețineau în total circa 39 hectare[47].   

Conform adresei Serviciului tehnic orășenesc, la finele anul 1941, pentru împroprietărirea celor 355 persoane aflate pe listele de împroprietărire erau necesare circa 14-15 hectare, cu străzi și piețe, pentru crearea unui cartier al demobilizaților. Mai întâi, s-a pus problema împroprietăririi invalizilor de război și a celor decorați cu Steaua României sau Coroana României[48], pe terenurile disponibile aflate în proprietatea orașului. Prin legea specială din anul 1937, ofițerii decorați cu Steaua României sau Coroana României trebuia să fie împroprietăriți în mod gratuit cu locuri de casă de până la 300 mp. Autoritățile centrale considerau că „dispozițiunile” legii în chestiune „nu constituie o obligațiune imperativă pentru acele administrații, de a împroprietări pe cei decorați, ci numai autorizarea de a face asemenea împroprietăriri din disponibilități, care rămân bun înțeles la facultatea administrației respective”[49].

În lipsa unui plan de sistematizare a orașului, aflat permanent „în lucru” în perioada 1938-1941, la Pitești nu s-a mai realizat împroprietărirea, deși multe orașe din țară au găsit soluții pentru înfăptuirea împroprietăririi. Mai mult, Ministerul Afacerilor Interne, prin ordinul nr. 38.114 din 7 ianuarie 1942 a dispus ca să nu se mai facă niciun fel de împroprietărire având în vedere starea de război în care se afla țara[50].  

Cu toate aceste tergiversări, au fost câțiva privilegiați care s-au bucurat de împroprietărire în baza legii de reformă agrară, însă nu există o situație clară și exactă a persoanelor împroprietărite pe moșia orașului. A existat o singură excepție, în anul 1928, când au fost împroprietăriți trei cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”, cea mai înaltă distincție militară de război a României, instituită de regele Ferdinand: maior Traian Cerkez (n. 1888, viitor prefect de Argeș în anul 1941), colonel Constantin Calotescu și maior în rezervă, profesor Ion Boierescu[51], cu loturi în suprafață de circa 500 mp fiecare, pe un teren amplasat în strada Viilor, colț cu strada Eliade Rădulescu, proprietatea orașului[52]. Toți trei au vândut loturile de casă la scurt timp, pe sume mai mari, către Naum Dabe, brutar din Pitești, strada Viilor, fost supus străin, născut în Ter-Bitolia, Macedonia, la 8 septembrie 1888, căruia în anul 1935 i s-a acordat cetățenia română[53]. 

În anul 1927, Primăria Piteşti, reprezentată de primarul Marin V. Popescu a mai vândut lui G. Andreescu, funcţionar din Piteşti, un loc viran situat în strada Prelungirea Costache Negri în suprafaţă de 713 mp[54]. Preotul iconom I. Vişinescu, preotul paroh al bisericii din comuna Prundu, a primit un teren în suprafaţă de un hectar pentru construirea unei locuinţe, situat pe versantele de sud şi vest ale Văii Dârzului şi o parte pe platoul numit „Nicht-Popovici”[55].

O parte din locuitorii cu embatic din oraș s-au bucurat de prevederile legii agrare. Terenul proprietatea Iuliei Coşa din strada Eliade Rădulescu nr. 73, în suprafaţă de 155 mp, deţinut cu embatic de Ştefan Ionescu, pe care acesta și-a construit o casă, a fost expropriat în baza legii agrare, în anul 1925, în favoarea embaticarului, pentru suma de 140 lei care a fost plătită ca despăgubire proprietarei Iulia Coşa[56]. Terenul proprietatea statului din strada Cazarmei nr. 6, în suprafaţă de 480 mp, deţinut cu embatic de Ana şi Stelian Ionescu, pe care aceștia și-au construit casă, a fost expropriat în baza legii agrare, în anul 1928, în favoarea acestora, pentru suma de 60 lei plătită statului[57]. 

Concluzii

Cu ocazia aplicării Legii de reformă agrară din 1921, moşia „Câmpul oraşului Pitești” a fost expropriată în întregime în folosul locuitorilor din comunele Geamăna, Hinţeşti și Prundu, dar şi al locuitorilor mărginaşi oraşului, din satele: Papuceşti, Turceşti şi Neculceşti, sate care din punct de vedere administrativ-teritorial aparțineau de oraşul Pitești. În baza legii de reformă agrară s-au înființat izlazuri care au adus unele beneficii pentru acești locuitori, însă, în același timp, a prelungit dependența lor de agricultură.

Autoritățile agricole au rezervat suprafețe mari de teren pentru câteva instituții din oraș. Două școli de nivel inferior au primit fiecare câteva zeci de hectare de teren agricol pentru a face agricultură model, s-a înființat o pepinieră, dar și un lot farmaceutic. Proiectul autorităților agricole centrale și locale de a se face o agricultură model a eșuat din mai multe motive. Terenurile disproporționat de mari au fost date în posesia unor instituții (cum a fost cazul celor două școli), care se aflau în imposibilitatea de a le gestiona eficient, terenurile erau neprielnice pentru modelul agricol impus de la centru (cum a fost cazul cu lotul farmaceutic), birocrația stufoasă și desele schimbări legislative/instituționale. Numeroasele schimburi de terenuri și rectificări de amplasament indicau, în fapt, o lipsă de viziune din partea autorităților centrale și locale. 

Un alt proiect eșuat a fost cel al administrației orășenești, care nu a reușit să transpună în practică împroprietărirea cu loturi de casă a invalizilor, văduvelor cu orfani din război, a funcționarilor de stat, județ și comună, precum și a tuturor demobilizaților și militarilor decorați[58], astfel încât terenul agricol însemnat din sudul orașului, dar și alte terenuri virane din intravilan, nu au fost cuprinse în aria de dezvoltare și sistematizare urbană.

 

 

THE AGRARIAN REFORM IN THE CITY OF PITEŞTI IN 1921

 

Abstract. On the occasion of the application of the law of agrarian reform in 1921, the estate "City Field in Pitesti" was expropriated entirely for the benefit of the inhabitants of the communes of Geamăna, Hințeşti and Prundu, but also for the suburban inhabitants of the city from the villages: Papuceşti, Turceşti and Neculceşti, which, from a territorial administrative point of view, belonged to the city. Under the land reform law, pastures were established that brought some benefits to these people, but at the same time extended their dependence on agriculture.

The agricultural authorities reserved large areas of land for several institutions in the city. Two lower level schools each received several tens of hectares of agricultural land to make an agricultural model, a nursery was established, and also a plot for pharmaceutical purposes. The project of the central and local agricultural authorities to create the agricultural model failed for several reasons: disproportionately large areas of land were given to the institutions (as was the case of the two schools), which were unable to manage them efficiently; the lands were unsuited to the agricultural model imposed by the central authority (as was the case with the pharmaceutical plot); bureaucracy and frequent legislative/institutional changes. The land exchanges and the numerous modifications to the site indicated, in fact, a lack of vision on the part of the central and local authorities.

Another failed project was the one of the city administration, which failed to realize the allotments for war invalids, widows with war orphans, county and commune officials, as well as all demobilized, so significant agricultural land from the south of the city, but also other vacant lands from the inner city, were not included in the area of urban development and systematization.

---

[1] C. Speri, Unele aspecte ale aplicării Legii rurale din 1864 la Pitești, în „Studii și articole de istorie”, III, București, 1961, p. 261-267.

[2] Serviciul Județean Argeș al Arhivelor Naționale (în continuare SJAN Argeș), Colecția de Documente Istorice, pachet XXXVIII/23, f. 1-22; Primăria Pitești, dosar 26/1858-1876, f. 220-228; Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale (în continuare SANIC), Reforma Agrară din 1864, Județul Argeș, dosar 44/1864, f. 1-32; Teodor Mavrodin, Istoria Primăriei Pitești, Editura Pământul, Pitești, 1996, p. 133-137.  

[3] SJAN Argeș, Colecția de Documente Istorice, pachet IX/32, f. 1-11 (Conține Carte de hotărnicie a proprietăței comunei urbe Piteștii situate în jurul orașului Pitești, plasa Pitești, județul Argeș executată de inginerul hotarnic lt. colonel C.I. Spiroiu la 28 octombrie anul 1894, Tipografia Gheorghe Popescu, Pitești); SJAN Argeș, Colecția de Planuri și Schițe, plan nr. 100/1894 (Disponibil online: http://www.gigapan.com/gigapans/a093fc10cfaf506e6326221b2ff44f90).   

[4] Carte de hotărnicie a moșiei Primăriei orașului Pitești lucrată de inginerul G.M. Duma în anul(!) 1913-1914 cu autorizația Tribunalului Argeș nr. 22.595 din 1913 sub primariatul d-lor Alex. Dumitrescu și Alex. Fostiropol, Tipografia „Progresul” A.H. Rădulescu, Pitești. (Biblioteca Academiei Române, cota III 459004). 

[5] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, dosar 23/1917-1919, f. 16-17.

[6] SANIC, Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Județul Argeș, dosar 291, f. 1-42; Comisia județeană de expropriere a județului Argeş, proces-verbal nr. 59 din 20 iulie 1919. 

[7] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, Proprietăți, dosar 120/1923, f. 1-8.  

[8] SJAN Argeş, Primăria Pitești, dosar 16/1919-1937, f. 14; Serviciul Agricol Argeș, dosar 63/1919-1924, f.n.

[9] Consilieratul Agricol Argeş şi Regiunea a IV-a Agricolă Piteşti.

[10] SJAN Argeş, Serviciul Agricol Argeş, dosar 6/1931-1941, f.n.

[11] SJAN Argeş, Serviciul Agricol Argeş, dosar 6/1931-1941, f.n.

[12] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, Proprietăți, dosare 167/1940, f. 1-11; 176/1940, f. 1-10. 

[13] SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosare 16/1919-1937, f. 284; 19/1920-1933, f. 239.

[14] SJAN Argeş, Serviciul Agricol Argeş, dosar 4/1930, f. 1-11.

[15] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, dosar 16/1919-1937, f. 287.

[16] SJAN Argeş, Serviciul Agricol Argeş, dosar 2/1921-1937, f. 6.

[17] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, Proprietăți, dosar 123/1924, f. 1-11.  

[18] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, Proprietăți, dosare 239/1940, f. 1-3; 240/1940, f. 1-9.

[19] SJAN Argeș, Primăria Pitești, Proprietăți, dosar 241/1940, f. 14; Monitorul Oficial, nr. 19 din 25 ianuarie 1938, p. 330.

[20] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, Proprietăți, dosar 241/1940, f. 1-14.

[21] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, Proprietăți, dosare 268/1942, f. 1-3, 274/1944, f. 1-3.

[22] SJAN Argeş, Serviciul Agricol Argeş, dosar 3/1926-1947, f. 1-15.

[23] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, Proprietăți, dosar 240/1940, f. 1-9.

[24] SJAN Argeş, Serviciul Agricol Argeş, dosar 20/1924-1931, f.n.

[25] SJAN Argeş, Serviciul Agricol Argeş, dosar 6/1931-1941, f.n.

[26] Monitorul Oficial nr. 46 din 1925.

[27] SJAN Argeş, Serviciul Agricol Argeş, dosar 20/1926-1931, f. 20-21.

[28] Vezi şi Cartea de judecată civilă nr. 9.514 din 30 octombrie 1929 a Judecătoriei I Urbană Bucureşti.

[29] Legea de împroprietărire publicată în Monitorul Oficial nr. 159 din 18.10.1921, modificată prin legea publicată în Monitorul Oficial nr. 184 din 10.08.1931 și Regulament pentru punerea în aplicare a legii din 17 octombrie 1921 prin care se autorizau comunele urbane să vândă loturi de case invalizilor, văduvelor cu orfani din război, funcționarilor de stat, județ și comună, precum și tuturor demobilizaților, plătibile în rate publicat în Monitorul Oficial nr. 200 din 13.12.1922, instrucțiunile Ministerului de Interne date prin ordinul circular nr. 23.840 din 24.03.1923 etc.  

[30] Lege privitoare la abrogarea și modificarea unor dispoziții din legea de la 5 mai 1927, pentru modificarea legii relativă la înființarea Oficiului Național I.O.V. și a legii pentru organizarea Ministerului Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, în Monitorul Oficial nr. 194 din 26.08.1935, p. 5993.

[31] Lege publicată în Monitorul Oficial nr. 105 din 15 mai 1927 și Regulamentul de aplicare publicat în Monitorul Oficial nr. 277 din 15 decembrie 1927.

[32] Lege nr. 1.304 pentru acordarea unor recompense naționale purtătorilor medaliei „Virtutea Militară de Război”, în Monitorul Oficial nr. 104 din 08.05.1933, p. 3278-3279

[33] Decretul Lege nr. 1.899 publicat în Monitorul Oficial nr. 87 din 14 aprilie 1937.

[34] Lege nr. 2.092 pentru acordarea unor recompense purtătorilor medaliei „Bărbăție și Credință” cu spade cl. I, II și III, în Monitorul Oficial nr. 161 din 16.07.1934, p. 7.  

[35] Societatea „Munții Coți” a demobilizaților grade inferioare din Argeș, președinte Vasile Purcăreanu; Societatea „Mărăști” a demobilizaților din orașul Pitești și județul Argeș, recunoscută ca persoană juridică prin sentința Tribunalului Argeș, secția I cu nr. 97/1925, președinți: colonel Al. Grecescu și colonel C. Calotescu; Asociația Generală „Bărbăție și Credință cu Spade” din județul Argeș, președinte Nicolae Stăncescu; Societatea „Liga Eroii Neamului” – Filiala Pitești, președinte S. Savu; Asociația Cercetașii României din Războiul 1916-1919 – Subcentrul Pitești, președinte magistrat Nicolae D. Ghimpa; Societatea „Virtutea Militară”, președinte locotenent M. Iordache; Societatea ofițerilor în rezervă și retragere proveniți din activitate „Regele Mihai I”, Filiala Argeș, președinte General Toma Lișcu.

[36] SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosar 19/1920-1933, f. 175.

[37] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, Reforma Agrară din 1921, Dosare individuale, dosar 1, f.n.  

[38] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, Reforma Agrară din 1921, Dosare individuale, dosar 1, f.n.  

[39] Toma Lișcu (n.01.04.1866, Islaz, Romanaţi – d.1958), fiul lui Marin şi Tudora din comuna Islaz, căsătorit în 1902 cu Lucreţia Petre Ionescu din Câmpulung decedată în 1907, se recăsătorește în 1908 cu Profira Zenidi, copii: Traian (n.1905) şi Alexandru (n.04.11.1910-d.25.11.1910). Acesta face parte din cadrele active ale armatei ca ofiţer de la 1 octombrie 1891 ca absolvent al Şcolii de Subofiţeri Bistriţa şi apoi Şcoala Superioară de Război (1899-1902), a fost profesor de Istorie militară şi Geografie militară la Şcoala Militară de Infanterie în 1907, în anul 1908 este inspector de studii şi ajutor de profesor la Cursul de tactica terenului la Şcoala Superioară de Război, în 1902 face un stagiu la Statul Major General, în 1904 un stagiu în arma Artileriei, în 1905 un stagiu în Armata Austro-Ungară, în 1910 este subşef de Stat Major la Corpul 3 Armată şi în 1911 şef de Stat Major la Divizia 10. Are un bust în fața Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din București, ridicat în anul 2004, pentru meritele avute în securizarea granițelor țării, ca fost comandant al Corpului Grănicerilor (1918-1921). Este înmormântat în Cimitirul Sf. Gheorghe din Pitești.

[40] Înalt Decret Regal nr.  4.768 din 1922, în Monitorul Oficial nr. 183 din 21.11.1922.

[41] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, Reforma Agrară din 1921, Dosare individuale, dosar 304/1935.

[42] Alexandru Berea (n.16.03.1891, Huşi, Fălciu), căsătorit la 27.04.1919, în Craiova, cu Victoria Şoiculescu, a fost locotenent colonel în Inspectoratul General al Jandarmeriei, în perioada 1918-1925 a fost căpitan comandant al Companiei de Jandarmi Argeş cu reşedinţa în Piteşti, a intrat în armată din anul 1912, ca elev al Şcolii Militare de Infanterie, în timpul campaniei 1916-1918 a fost locotenent, apoi a fost avansat căpitan în Regimentul Cantemir nr. 12.

[43] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, Reforma Agrară din 1921, Dosare individuale, dosar 369/1923.

[44] SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosar 19/1920-1933, f. 199v., 240. 

[45] SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosare 19/1920-1933, f. 276-291; 20/1920-1938, f. 27, 29, 31.

[46] SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosar 20/1920-1938, f. 204.

[47] SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosar 20/1920-1938, f. 173-179.

[48] SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosar 21/1920-1942, f. 8-21.

[49] SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosar 20/1920-1938, f. 232-233.

[50] SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosar 21/1920-1942, f. 57, 59, 61, 65.

[51] Ion Boierescu (n. 1876, Pitești – d. 1943, Pitești), a fost profesor de Matematică și director la Liceul I.C. Brătianu din Pitești, maior în rezervă din 1917. În campania 1916-1918 a fost mobilizat la Regimentul 44 Infanterie, comandant al Batalionului II, rănit la 4 octombrie 1916 în luptele din Munţii Coţi – Argeş. A primit importante decorații în anul 1918: „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, „Steaua României”, Ordinul rus „Sf. Ana”, „Crucea de Război” franceză. A fost împroprietărit cu teren agricol și în Dobrogea.

[52] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, Proprietăți, dosare 134/1928, f. 1-2 și 135/1928, f. 1-2; Primăria Pitești, Reforma Agrară din 1921, Dosare individuale, dosar 192/1923.  

[53] SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosar 21/1920-1942, f. 91-94; Monitorul Oficial, nr. 39 din 15 februarie 1935.

[54] SJAN Argeş, Primăria Piteşti, Proprietăți, dosar 130/1927, f. 1-27. 

[55] SJAN Argeş, Serviciul Agricol Argeş, dosar 1/1921, f. 1.

[56] SJAN Argeş, Serviciul Agricol Argeş, dosar 71/1923-1936, f.n. şi Monitorul Oficial nr. 23 din 30.01.1925.

[57] SJAN Argeş, Serviciul Agricol Argeş, dosare 149/1922-1931 şi 35/1927-1928; Monitorul Oficial nr. 2 din 03.01.1928, p. 50.

[58] Militari decorați cu ordinele: Mihai Viteazul, Bărbăție și Credință, Virtutea Militară de Război, Steaua României sau Coroana României.

 

ANEXE

 

1.

Procesul verbal nr. 17 din 5 februarie 1919 încheiat de Comisia de ocol rural Pitești prin care se expropriază 300 ha de teren agricol din proprietatea orașului Pitești.

 

PROCES – VERBAL nr. 17

5 februarie 1919

 

Subscrisul Gheorghe Gh. Carapancea, judecătorul Ocolului rural Pitești.

Având în vedere înștiințarea făcută Primăriei orașului Pitești prin adresa nr. 2517/1919, prin care îi aducem la cunoștință că în ziua de 5 februarie a.c. vom merge în comuna Hințești pentru a expropria și în folosul sătenilor din acea comună moșia orașului Pitești.

Având în vedere și înștiințarea adresată sătenilor Hințești în scopul sus arătat sub nr. 2716/1919.

Astăzi, data sus arătată, am mers în comuna Hințești și aici la ora 4 p.m., găsind sătenii adunați, ei și-au ales cu unanimitate de voturi ca reprezentant al lor în comisiunea de expropriere pe dl. Gh. Marinescu, primarul comunei Hințești.

Întrucât reprezentantul legal al Primăriei Pitești, lipsea, am constituit Comisiunea din noi ca președinte și din dl. Gh. Marinescu ca membru.

În urmă, am procedat la exproprierea sus zisei moșii conform legii.

Și pentru acest lucru:

Văzând că legea de expropriere este făcută pentru folosul sătenilor cultivatori de pământ.

Că deși exproprierea privește în primul rând proprietatea, dar ea fiind făcută în interesul sătenilor care în drept sunt considerați ca cumpărători, urmează că competința se va determina după ocolul de care aparțin acești săteni.

Ca atare, conform legii de expropriere și conform art. 45 din legea judecătoriilor de ocoale, deși moșia este pe teritoriul comunei Pitești, ea urmează a fi expropriată de noi în folosul sătenilor sus arătați.

Văzând că această moșie are o întindere, după informațiunile ce ni s-au dat în comună, de 450 hectare.

Că deși noi am expropriat în întregime toată moșia numai în folosul sătenilor din comuna Prundu, totuși fiindcă această moșie urmează să fie expropriată și în folosul mobilizaților sau urmașilor lor situați în sate, într-o rază de până la cinci km. de moșie, după cum se prevede în statutele de arendare în vederea împroprietăririi. Art. 9 al. 3, care poate fi socotit ca făcând parte integrantă din lege și în orice caz lămurind chestiunea de competință a exproprierii.

Că întrucât comuna Hințești intră în această rază, urmează că și ea trebuie împroprietărită aici, adică sătenii mobilizați în 1916 sau urmașii lor.

Că așa fiind, întrucât comuna Hințești are mobilizați de trei ori mai mult, după cum ni se relatează de notarul comunei, urmează că din această moșie urmează a se expropria în folosul sătenilor mobilizați din Hințești, trei părți din patru din întreaga moșie, adică 600 de pogoane sau 300 de hectare, cuprinse între Șoseaua Pitești – Craiova, hotarul comunei Hințești, Șoseaua Pitești – Câmpu Mare și periferia orașului Pitești.

Văzând și art. 5 al. 1 din zisa lege.

Comisiunea, în unanimitate de voturi, în numele legii, dispune:

Se expropriază în folosul sătenilor din comuna Hințești, cantitatea de teren sus arătată.

Dată astăzi 5 februarie 1919, în comuna Hințești. Cu apel.

Judecător,                                                                                    

G. Carapancea

Membru,

G. Marinescu                                                      

 

SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosar 16/1919-1937, f. 15.

 

2.

Procesul verbal nr. 59 din 20 iulie 1919 încheiat de Comisia I județeană de expropriere Argeș prin care se expropriază 450 ha de teren agricol din proprietatea orașului Pitești.

 

PROCES – VERBAL

Astăzi, 20 iulie anul 1919, ora 3 după-amiază

 

Comisia întrunindu-se în localul Judecătoriei ocolului urban Pitești, sub președinția d-lui Al. Mielcescu, judecătorul ocolului rural Lunca Corbului, față fiind și dl. G. Constantinescu, delegatul proprietarilor, I. Cosmescu, C. Mănescu, delegații țăranilor și N. Bacria Tutănescu, delegatul Casei Centrale de Împroprietărire.

La ordine fiind revizuirea lucrărilor de expropriere a moșiei orașului Pitești în folosul sătenilor comunelor Prundu și Hințești și sătenii din cătunele Turcești și Papucești. Procedura fiind îndeplinită. S-a prezentat dl. I. Ghinescu, avocatul Primăriei Pitești și Gh. Constantinescu, delegatul obștii sătenilor Prundu și St. Dumitrescu, delegatul obștii sătenilor Hințești.

Delegații obștilor Prundu și Hințești, d-nii G. Constantinescu și S. Dumitrescu, susțin că de către Comisia locală s-a expropriat suprafața de teren cultivabil de 450 ha din această proprietate care a și fost luată în primăvară în posesie de săteni și că această întreagă suprafață se găsește în afară de raza orașului, că orașului îi mai rămâne încă aproximativ 120 ha pentru celelalte nevoi ce le-ar mai avea, suprafața totală (cultivabilă) fiind de 570 ha, că Primăria nu dovedește cu nimic cele ce afirmă printr-o adresă aflată la dosarul comisiunei, că întreaga proprietate s-ar afla în raza orașului, neprezentând un act din care să rezulte acest lucru.

Dl. avocat I. Ghinescu, din partea Primăriei Pitești, susține că deși Primăria are toată bunăvoința de a da din proprietatea sa teren pentru expropriere, însă nu o poate face deoarece întreagă această proprietate cade în raza orașului, care după legea de expropriere și după circulările explicative sosite posterior către Comisiunea județeană și Consilieratul agricol urmează a nu fi expropriată. Că pentru a dovedi lucrul acesta nu are niciun act – lege specială – sau hotărnicie, dar interesul dezvoltării orașului cere ca să nu se exproprieze această proprietate a sa.

Comisiunea

Având în vedere că prin procesul verbal cu data de 5 februarie 1919 s-a expropriat din proprietatea orașului Pitești situată la periferia acestui oraș.

Având în vedere că Primăria Pitești a susținut și atunci și azi, că după circulările explicative, proprietățile aflate în raza orașului nu pot fi supuse exproprierii, nici această proprietate nu se poate expropria, fiind în întregime în raza orașului.

Având în vedere că delegații obștii Prundu și Hințești tăgăduiesc această afirmare a Primăriei orașului Pitești.

Având în vedere, că în adevăr, după circulările explicative ale Direcției casei de expropriere, care lămuresc sensul decretului lege de expropriere, proprietățile aflate în raza orașului nu sunt supuse exproprierii, deși în decretul lege, acest lucru nu este prevăzut.

Considerând că raza orașelor se fixează prin legi speciale și că pentru fixarea razei orașului Pitești asemenea lege nu există, după cum afirmă și reprezentantul Primăriei Pitești, că dar proprietatea urmează a fi expropriată în întregime conform art. 5 din decretul lege.

Având în vedere că delegații obștilor cer să se exproprieze ca fiind propriu pentru cultură numai cele 450 ha ce le au deja în folosință.              

Pentru aceste motive, în unanimitate, dispune:

Confirmă în totul Procesul verbal cu data de 5 februarie 1919 dresat de Comisia locală.

Declară expropriat în folosul sătenilor comunelor Prundu și Hințești și cătunelor Papucești și Turcești din proprietatea orașului Pitești, situată la periferia acestui oraș, o suprafață de teren arabil de 450 ha, care se va lua după cum urmează:

1.                        116 ha și 827 mp din izlazul de răsărit.

2.                        210 ha și 5.741 mp din izlazul de sud.

3.                        75 ha și 7.127 mp din izlazul de apus.

4.                        16 ha lângă Cimitirul Armenesc.

5.                        31 ha și 6.308 mp la sud vest de Cimitirul catolic.

În cea ce privește prețul terenului expropriat, Comisiunea ținând seamă de toate elementele de apreciere indicate de art. 18 din decretul lege, ca el să fie de lei 1.100 hectarul.

Pentru care am dresat prezentul proces verbal în triplu exemplar din care unul s-a dat proprietarei, unul se va păstra la dosarul Primăriei Pitești și al treilea se va trimite consilierului agricol al județului Argeș.

 

Președinte, Al. Mielcescu

Delegatul proprietarilor, G. Constantinescu

Delegații țăranilor, I. Cosmescu și C. Mănescu

Delegatul Casei centrale, N. Bacria Tutănescu

Secretar, C. Ionescu

 

SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosar 16/1919-1937, f. 19, 25.

 

3.

Bărbulescu Gheorghe, plutonier major pensionar din Regimentul 44 Infanterie, remarcat în luptele din Transilvania, Munţii Coţi şi Mormântul în anul 1916 a fost decorat cu medalia „Virtutea Militară de Război” prin Înalt Decret Regal nr. 204 din 07.02.1918, brevet nr. 3.144/1918.

 

Primăria comunei urbane Pitești

Serviciul Administrativ

Decizia nr. 6.636

Ședința delegației Consiliului comunal de la 3 iulie 1934

 

Delegația,

Având în vedere adresa cu nr. 4.122/1933 a D-lui Comandant al Regimentului 1 Vânători din Pitești, referatul cu nr. 1.248/1934 al Serviciului tehnic al comunei, cum și explicațiile date de Dl. Primar în ședință, decide a se comunica D-lui Plutonier Major Bărbulescu Gheorghe, decorat cu medalia „Virtutea Militară de Război” și care conform legii publicată în Monitorul Oficial nr. 104/1933 are dreptul a fi împroprietărit, că Primăria nu posedă terenuri disponibile de împroprietărire, decât terenurile destinate din moșia orașului pentru demobilizați și dacă primește a fi împroprietărit pe acest loc să comunice primării și într-o viitoare ședință se va decide.

Urmează semnăturile

 

Primăria orașului Pitești

Intrare nr. 9.323 din 17.07.1934

 

Onorat Domnule Ministru,

 

Subsemnatul Gheorghe Bărbulescu, plot. major pensionar, domiciliat în orașul Pitești, str. Șerban Vodă nr. 96, cu respect vin prin aceasta supunând înainta dvs. următoarele.

Subsemnatul fiind decorat cu medalia „Virtutea Militară de Război” și conf. legii publicată în M.Of. nr. 104 din 8 mai 1933 urmând a fi împroprietărit cu un loc de casă în mărime de 500 mp în orașul Pitești (domiciliul subsemnatului), ca unul ce nu am proprietate urbană și locuiesc cu chirie, am întocmit toate actele doveditoare în acest sens și le-am depus la Primăria orașului Pitești unde s-au înregistrat sub nr. 1.248 din 15 iunie 1933.

Cu multă greutate, până în prezent, abia mi s-a stabilit acest teren cu care urma să fiu împroprietărit și pentru care mi s-a făcut planul de dl. inginer al orașului Pitești, deși a trecut un timp de mai bine de un an de la data depunerii actelor.

Prezentându-mă în nenumărate rânduri la Primăria orașului Pitești la dl. Primar și rugându-l a mi se da acest teren de casă, mi s-a răspuns că nu mi se poate da acest loc (pentru care mi s-a făcut planul), că mi se dă un alt loc afară din oraș, la o depărtare de 2-3 km. pe care este imposibil a se clădi locuință neavând legătură cu orașul Pitești și fiind lipsit de orice amenajament și construcții, edilități etc.

Cum subsemnatul sunt singurul în acest oraș care beneficiez de sus-zisa lege, iar în timpurile de față este foarte greu a plăti 700-800 lei chirie lunară din mica pensie de 2.494 lei, respectuos vă rog D-le Ministru a lua în considerare cele de mai sus și a ordona Primăriei orașului Pitești să mă pună în posesia terenului de 500 mp destinat de dl. inginer al orașului Pitești și pentru care mi s-a făcut și planul care se găsește anexat la acte.

Obținând acest teren, subsemnatul urmează a-mi construi o mică locuință chiar în această vară pentru a putea micșora cheltuielile cu chiria față de mica pensie ce o am.

În speranța că cererea mea va fi satisfăcută, vă rămân cu deosebită stimă și supus.

 

Plot.maj., pensionar Gh. Bărbulescu

Pitești, 9 iulie 1934

D-sale D-lui Ministru de Interne – București

 

SJAN Argeș, Primăria Pitești, Reforma Agrară din 1921, Dosare individuale, dosar 359/1934

 

4.

Societatea „Mărăști” a Demobilizaților din Pitești și județul Argeș înaintează primarului orașului Pitești o petiție prin care îi cere să urgenteze lucrările de împroprietărire și îi indică mai multe loturi mari aflate în posesia orașului pe care se poate face împroprietărirea demobilizaților. Referatul arhitectului orașului prin care arată primarului că orașul dispune într-adevăr de mai multe terenuri virane în suprafață totală de 4,3677 ha.

 

Societatea „Mărăști” a Demobilizaților din Pitești și județul Argeș

Recunoscută ca persoană juridică

Sentința Tribunalului Argeș S. I cu nr. 97/1925

Primăria orașului Pitești

Intrare nr. 9.167 din 16.07.1935

Domnule Primar,

 

Prin legea din 17 octombrie 1921 publicată în Monitorul Oficial nr. 159 din 18.10.1921 și regulamentul ei publicat în Monitorul Oficial nr. 200 din 13.12.1922, cu privire la împroprietărirea: invalizilor, văduvelor de război, funcționarilor comunali, județeni și de stat, precum și a tuturor demobilizaților de război, care au făcut campania din 1916-1918, s-a prevăzut că nu pot fi împroprietăriți decât acei care efectiv au domiciliat de la 14 august 1916 (art. 4, 5 și 6 din regulament) și în proporția prevăzută de art. 7 din același regulament.

Această chestiune a împroprietării, la noi aici în Pitești, a categoriilor arătate mai sus, s-a agitat în toți anii de cei în drept și mai cu seamă, la venirea la conducerea administrației comunale, a noilor Consilii comunale sau Consilii interimare, și din partea tuturor s-au dat asigurări formale că împroprietărirea se va face, ba încă, unele Consilii comunale voiau să cumpere terenuri în scopul mai sus arătat, deși comuna Pitești posedă destule proprii ale sale pentru a satisface nevoile celor îndreptățiți prin sus arătata lege. Totuși, promisiunile date au rămas literă moartă și astfel astăzi după 14 ani de așteptare, demobilizații și ceilalți cu drept la împroprietărire se găsesc în aceiași stare în care erau mai înainte de votarea legii.

Și fapt neexplicabil este că comuna Pitești posedă următoarele loturi mari, dacă nu cumva se vor fi înstrăinat prin vânzări la alte persoane și anume:

1.              8,15 ha, teren la S de atelierele Nicht, Cimitirul Armenesc.

2.              2,15 ha, teren cotul Șoselei Pitești-Slatina, S-E de bariera Craiovei, peste vale.

3.              5 ha, teren S-E de cimitirul orașului.

4.              2 ha, teren la E de cimitirul orașului.

5.              ---, teren la N-E de strada Sf. Vineri (în prelungire).

6.              ---, teren N-V de strada Lascăr Catargiu, lângă Argeș (cartierul țiganilor).

7.              2 ha, teren în spatele penitenciarului județean.

8.              ---, teren la colțul străzii Eliade Rădulescu cu strada Viilor.

9.              ---, teren pe sub coasta cimitirului orașului.

10.           ---, teren pe strada Frații Golești.

Din enumerarea acestor terenuri, dacă se arăta cea mai mică bunăvoință, în decursul anilor următori votării legii, s-ar fi putut împroprietări toți demobilizații și celelalte categorii cu dreptul de împroprietărire, fără a se ține seama de proporția prevăzută de art. 7 din regulament și fără a se crea, după cum se ventilă ideea, un cartier al demobilizaților, ci numai dacă s-ar fi ținut seamă de ocupațiunile și interesele lor, întrucât terenurile arătate mai sus sunt în diferite părți ale orașului, astfel că toți cei cu drept de împroprietărire s-ar găsi azi pe loturile lor, iar comuna ar fi făcut puține lucrări edilitare, fără a se expune la cheltuieli prea mari.

Acestea fiind arătate, respectuos vă rugăm Domnule Primar să binevoiți a supune cazul onor Consiliului comunal pentru a se lua dispozițiuni ca împroprietărirea să se poată efectua cât mai repede posibil întrucât la arhiva primăriei se găsesc tablourile întocmite încă din anul 1924 de toți demobilizații și de toți acei cu dreptul de împroprietărire prevăzuți de lege și regulamentul ei.

Primiți vă rugă, Domnule Primar asigurarea considerațiunei noastre.

 

Președinte, colonel Grecescu

Secretar, G.C. Dumitrescu

 

Referat nr. 662

1935 august 2

 

Domnule Primar,

 

La ordinul dvs. cu onoare vă aducem la cunoștință că toate terenurile arătate în prezenta cerere sunt proprietatea Primăriei, afară de terenul din colțul străzii Eliade Rădulescu cu strada Viilor.

Șeful Serviciului Arhitecturei, arhitect comunal Indescifrabil

 

Tablou de terenurile virane proprietatea comunei Pitești

 

Nr. crt.	Strada și nr.	Suprafața terenului (mp)	Nr. lot după planul cadastral	Observațiuni
1.	Piața General Cristescu	332	-
2.	Bul. Titu Maiorescu, colț cu str. Smeurei	320	-
3.	Prelung. Str. Lascăr Catargiu	2117	-
4.	Mircea Vodă	172	-	Mircea Vodă colț cu Ștefan cel Mare
5.	Mircea Vodă 42	4719	159
6.	Dimitrie Cantemir 38	537	-
7.	Str. Nouă din Fr. Golești	1382	100
8.	Idem	2320	99
9.	Idem	1317	97
10.	Frații Golești 128	1507	104
11.	Idem	2235	103
12.	Alexandru Odobescu	2947	-	În fața propr. Școalei Normale de Băieți
13.	Bul. Titu Maiorescu, colț cu Smeurei	307	-
14.	Craiovei nr. 240	1244	-
15.	Bul. Elisabeta	1982	105
16.	Frații Golești	3717	101
17.	Frații Golești 147	1544	102
18.	Alex. Odobescu	9145	150
19.	Alex. Odobescu	4641	165
20.	Frații Golești	600	98
21.	Frații Golești	592	164

 

Nu figurează în acest tablou terenurile: din fața cimitirului până în strada Turcești, din partea dreaptă a șoselei spre Craiova, dincolo de podul de piatră, din dosul Arestului preventiv, izlazul comunei, în fața Școalei Profesionale, peste podul Râului Argeș, peste drum de troiță (Papucești), din spatele Morii Progresul, precum și alte terenuri ce nu au ieșiri spre stradă.

 

Șeful Serviciului Arhitecturei, arhitect comunal Indescifrabil

 

SJAN Argeș, Primăria Pitești, Reforma Agrară din 1921, Dosare individuale, dosar 350/1936.

 

5.

Dabu Gheorghe (n.23.10.1894, Drăcşani), fiul lui Ilie şi Ioana din Drăcşenei, Teleorman, plutonier major în Regimentul 6 Artilerie, pensionar, remarcat în luptele din iulie 1917. A fost decorat cu medalia „Bărbăţie şi Credinţă” prin Înalt Decret Regal nr. 907 din 16.08.1917, brevet nr. 7.788/1917.

 

Primăria orașului Pitești

Intrare nr. 12.966 din 31 octombrie 1936

 

Domnule Primar,

 

Subsemnatul plutonier major Dabu Gheorghe din Regimentul 6 Artilerie domiciliat în strada Cazarmei nr. 19, cu respect revin asupra cererii din 1935 înregistrată la nr. 4.091 din 21 martie 1935 relativ la împroprietărirea cu loc de casă în acest oraș pe baza decorațiunii de război „Bărbăție și Credință”.

Subsemnatul locuiesc în orașul Pitești din 1915 și am depus acte la această Primărie încă din 1922 și timp de 14 ani răposatele administrațiuni trecute n-au putut să clarifice această chestiune. Știu că este foarte greu de aranjat asemenea chestiuni în timp de pace, acestea se aranjează numai în timp de război, atunci se dă de toate, iar după ce se termină războiul se uită toate, pentru aceasta am și stat în timpul războiului în iadul de proiectile de unde Dumnezeu știe cum am scăpat ca să pot vedea azi români drepți și recunoscători.

În acest oraș nu cred nici că sunt așa mulți din această categorie și nici că Primăria Pitești nu poate da un loc de casă așa cum s-a dat de alte primării din toată țara acestor decorați încă din 1935. Subsemnatul nu am niciun fel de proprietate în nicio localitate (la oraș sau la țară).

Pentru aceasta, cu respect vă rog pe dvs. să binevoiți a dispune să se cerceteze și termine această chestiune și a mă anunța în strada Cazarmei nr. 19, iar în caz că nu se poate aranja nici de către dvs., vă rog să binevoiți a mi se înapoia toate actele și cererile de împroprietărire din 1922-1936, pentru a interveni pe altă cale, întrucât acesta este un drept pentru care mi-am expus viața în timpul războiului și care trebuia să fie dat demult.     

Cu deosebită stimă,

Plutonier major Gh. Dabu

D-sale Domnului Primar al orașului Pitești

 

Nr. 12.966 din 1936 noiembrie 3

D-lui plutonier major Dabu Gheorghe,

Strada Cazărmilor, nr. 19

 

La cererea dvs. înregistrată la nr. 12.966/1936, avem onoarea a vă răspunde că cererea dvs. de împroprietărire în acest oraș se află înregistrată la nr. 4.091 din 21 martie 1935, împreună cu toate actele cerute de lege, s-au supus comisiei de împroprietărire, care în ședința de la 13 ianuarie 1936 v-a admis și v-a trecut pe tablou la categoria decoraților cu „Bărbăție și Credință” formând dosarul nr. 7, însă până în prezent nu s-a luat nicio altă dispoziție. Dacă însă voiți a ridica actele, urmează a vă prezenta la Primărie personal pentru a le primi.

 

SJAN Argeș, Primăria Pitești, Reforma Agrară din 1921, Dosare individuale, dosar 327/1935.

 

6.

Raportul Generalului Toma Lișcu, delegat în Comisia de împroprietărire, în care arată modalitatea de împroprietărire a demobilizaților și a militarilor decorați. Delegația Consiliului orășenesc Pitești de la 22 decembrie 1936 și două tabele cu terenurile intravilane aflate în proprietate publică și privată din orașul Pitești.

 

Pitești, 15 decembrie 1936

Domnule Primar,

 

Urmare adresei noastre din 20 martie 1936 prin care expuneam modalitățile cum s-ar putea efectua împroprietărirea demobilizaților cu loturi de casă prin cumpărare, avem onoare a reveni din nou cu următoarele propuneri:

Prin procesul verbal din 30 mai 1936 al Comisiunei instituită pentru verificarea actelor demobilizaților, stabilindu-se în mod precis numărul celor cu drept a fi împroprietăriți cu plată și gratuit, dintre care:

340 cuprinzând invalizi, văduve și orfani de război, demobilizați și pe cei decorați cu Bărbăție și Credință, care intră tot în categoria demobilizaților, deoarece legea specială pentru împroprietărirea lor a fost abrogată prin legea publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 mai 1936, și 5 decorați cu Virtutea Militară de Război, admiși a fi împroprietăriți cu loturi de casă gratuit.

Cunoscând deci în mod sigur numărul celor cu drepturi a fi împroprietăriți cu loturi de casă cu plată și gratuit, iată care ar fi după părerea noastră cea mai ușoară procedură în această chestiune, operă care s-a tradus în fapt real în toate orașele din țară, afară de Pitești. Operațiunea aceasta, după propunerea noastră, nu cere și nu angajează comuna decât vremelnic cu o sumă destul de modestă pe care și-o va recupera în întregime în maxim 6 ani, în modul următor:

1.                        Dacă luăm ca punct de plecare cifra de 400 mp, adică ceva mai mult decât media celor două limite a loturilor prevăzute de lege de 200-500 mp și atribuind la 340 demobilizați, suprafața totală necesară ar fi de 340 x 400 = 136.000 mp.

2.                        Din această suprafață de 136.000 mp, comuna dispune de peste 50.000 mp, teren disponibil după cum se constată din tabelele ce însoțesc planul cadastral al orașului, și mai are ofertă pentru 10.000 mp de la datornicul său cu 100.000 lei, Silică Paraschiv; așa că deducând 60.000 mp din 136.000 mp, ar mai necesita pentru completarea suprafeței necesare încă 76.000 mp pe care comuna ar urma să-i cumpere și pe care să-i revândă celor 340 demobilizați.

3.                        Pentru stabilirea prețului cu care comuna ar putea vinde și revinde metrul păstrat din terenurile proprietatea sa și cele cumpărate, socotim necesar să arătăm în ce condițiuni au fost împroprietăriți aceleași categorii de demobilizați după legea din 18 decembrie 1921 și regulamentul acestei legi din 13 decembrie 1922, în mai multe orașe din țară.

A.                       În orașul Râmnicu Vâlcea au fost împroprietăriți ofițerii activi și de rezervă cum și reangajații pe un teren cedat de Ministerul Apărării Naționale din tabăra Regimentului 2 Vâlcea prin lege specială, plătind câte 14 lei mp, în care se cuprinde și lucrările edilitare. Ceilalți demobilizați au fost împroprietăriți pe terenul comunei și parte cumpărat, și au plătit după pozițiunea lotului câte 10-12 lei mp plus 14 lei taxe edilitare de metrul liniar de fațadă; loturile au variat între 360-480 mp.

B.                       În orașul Câmpulung Muscel condițiunile au fost următoarele. Casa Obștii moșnenilor câmpulungeni a cedat pentru demobilizați 200 căminuri de case a 1.000 mp pe care le-au socotit la 3 lei mp, iar pentru ofițerii activi și de rezervă Ministerul Apărării Naționale a dat loturi de câte 500 mp din câmpul de tragere al Regimentului 30 Dorobanți și comuna le-a dat ofițerilor cu 10 lei mp.

C.                       În orașul Bacău demobilizații au fost împroprietăriți cu loturi de casă pe terenul comunei plătind cu 10 lei mp.

D.                       În orașul Brăila aceiași categorie de ostați au fost împroprietăriți pe terenul comunei, situat între oraș și Lacul Sărat, cu 2 lei mp plus taxa de 3-400 lei de lot pentru construcția unei biserici. Condițiunile de plată pentru cei ce achitau integral li s-au dat imediat actele de proprietate, iar pentru ceilalți atunci când vor achita.

E.                       În orașul Focșani împroprietărirea s-a făcut asemenea plătind între 10-14 lei mp.

Aceste date le-am cules personal la fața locului și de pe acte oficiale.

4.                        Plecând de la considerentul că comuna nu are niciun beneficiu de la terenurile sale libere din raza orașului și nici nu-i sunt necesare pentru vreo utilizare în interesul orașului, ba comuna neavând un serviciu organizat pentru supravegherea lor sunt continuu expuse la încălcări, credem că este mai preferabil a fi vândute demobilizaților, pe care aceștia în scurt timp vor construi imobile, se vor umple golurile existente, înfrumusețându-se pe de o parte orașul și satisfăcându-se pe de altă parte cerințele unei legi și drepturile sfinte ale luptătorilor și apărătorilor patriei, pe care lea-u satisfăcut celelalte orașe din țară, afară de Pitești.

5.                        Dacă comuna ar socoti terenurile sale la 14 lei mp și prin publicațiuni și invitațiuni personale la marii proprietari de terenuri virane din raza orașului cum ar fi: moștenitorii D. Stătescu, D-na Ioana Lăzărescu, D-nii Minoescu, Baruch, Ștefan Voiculescu C. Bobocescu și alții, cerându-le oferte, s/ar putea obține oferte destul de avantajoase și poate chiar sub 25 lei mp.

În acest caz calculul sumei necesare cumpărării celor 76.000 mp ar fi următorul:

Admitem că se vor obține oferte cu 26 lei mp, suprafața de 76.000 mp cu 26 lei = 1.976.000 lei. Media între prețul pe mp oferit de primărie de 14 lei și 26 lei de cumpărare este de 20 lei.

Deci pentru totalul de teren necesar care este de 136.000 mp cu 20 lei ne dă suma de lei 2.720.000 lei.

Consiliul comunal are facultatea să reducă termenul de plată de la 20 la 6 ani, în acest caz rata anuală ar fi de 453.333 lei.

Acest calcul este făcut contând că lotul se va achita exact în 6 ani, dar după cum știm din declarațiile multor demobilizați, un număr destul de însemnat au spus că vor achita integral aceste loturi, numai să li se facă și lor odată dreptate ca și celor din alte orașe ale țării și acelor împroprietăriți la țară.

Mai adăugăm că mulți dintre ei sunt embaticari și cer a fi împroprietăriți pe locul unde și-au clădit case de locuit și care terenuri nu s-au socotit în cei 60.000 mp ai comunei.

Problema împroprietăririi demobilizaților din Pitești, care datează de mai bine de 15 ani și care s-a îndeplinit în întreaga țară a devenit atât de necesară că n/ar mai putea să rămână fără soluționare.

Pentru considerentele expuse și cum chestiunea nu angajează comuna decât ca o sprijinitoare cu circa 200.000 lei prevăzuți în 3 bugete consecutive, bani pe care administrația comunală și-i va recupera în alți 3 ani de la cumpărătorii loturilor, socotim că este momentul să se procedeze cât mai neîntârziat la înfăptuirea acestei legale și drepte chestiuni astfel:

a.                        Să se facă publicațiuni în cuprinsul orașului pentru oferte din partea celor care au terenuri de vânzare.

b.                        Să se invite personal proprietarii de terenuri menționați mai sus și alții pe care poate Primăria îi cunoaște.

c. Să se instituie o comisiune compusă din 3-4 consilieri comunali care împreună cu un delegat al Serviciului tehnic al comunei să studieze cât mai detaliat atât ofertele ce se vor prezenta cât și propunerea de față și orice alte nevoi se vor mai socoti necesare pentru ca această operațiune să se poată definitiva.

Părerea Comisiunei să se supună Primăriei printr-un proces verbal.

Cu distinsă stimă, General Lișcu.  

 

SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosar 20/1920-1938, f. 173-174.

 

Primăria comunei urbane Pitești

Serviciul Administrativ

Decizie nr. 14.766

Ședința Delegației Consiliului comunal al orașului Pitești de la 22 decembrie 1936

Președinția Domnului Romulus Teodorescu, Primarul orașului

 

Domnul Primar declară ședința deschisă la orele 6 pm și prezintă delegației raportul cu nr. 14766/1936 al D-lui consilier comunal General Toma Lișcu care a fost delegat în Comisia de împroprietărire și prin care arată modalitatea cum s-ar putea înfăptui și în orașul nostru împroprietărirea demobilizaților și celor decorați, și astfel roagă delegația a decide.

Delegația, față de cele arătate de dl. consilier comunal General Toma Lișcu prin raportul de mai sus, în urma discuțiunilor urmate, în unanimitate, hotărăște.

1.                        Delegația deleagă o comisiune compusă din domnii consilieri comunali General Toma Lișcu și Teodor Neicu, care în unire cu dl. ajutor de primar Constantin Bobocescu și dl. arhitect al comunei Eugen Ivanov, să facă cercetări în oraș, spre a vedea terenurile comunei, care sunt cotropite de către diferiți cetățeni și mărginași.

2.                        Această comisie va întocmi un tablou de terenurile libere ce are comuna și pe care se pot face împroprietăriri formând pentru fiecare planuri.

3.                        Se va cerceta și ce anume terenuri sunt libere în oraș ale diferiților proprietari particulari care s-ar putea cumpăra și face împroprietăriri.

Această comisie va dresa procese verbale de toate aceste lucrări care se vor înainta pentru a se supune onor Consiliului comunal pentru a hotărî.

Comisia va lucra conform ordinelor primite de la Minister timp de zece zile.

Primar, R. Teodorescu; Ajutor de primar, C. Bobocescu; Membru  I. Zănescu; Secretar G. Georgescu.

 

SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosar 20/1920-1938, f. 175.

 

Tabel nr. 1 de terenurile proprietatea comunei Pitești aflate în raza orașului pe care nu se află nicio construcție și nu au nicio întrebuințare.

 

Nr. crt.	Denumirea terenului viran	Situația	Suprafața în mp	Nr. loturilor	Observații
1.	Teren viran	În dosul Arestului Preventiv	8966	20	Este necesar deschiderea unor străzi
2.	Lotul 159	Str. Mircea Vodă	4719	10
3.	Lotul 97	Str. nouă Frații Golești	1317	3
4.	Loturile 98 și 99	Idem	2920	7
5.	Lotul 100	Idem	1385	3
6.	Lotul 101	Idem	3717	10
7.	Lotul 102	Str. Frații Golești	1544	4
8.	Lotul 103	Idem	2235	6
9.	Lotul 104	Idem	1507	4
10.	Lotul 105	Bulevardul Elisabeta	1982	5
11.	Lotul 150	Str. Al. Odobescu (Cimitirul Armenesc)	9415	12
12.	Lotul 165	Idem	4641	8
13.	Lotul fost canton Bariera Craiovei	Str. Craiovei	1280	3
14.	Lotul 176	La întretăierea străzilor Craiovei cu Exercițiu	1821	5
15.	Lotul arendat M. Lungeanu	Între str. Războieni (Drumul Turcești) și proprietatea M. Lungianu	98231	88
TOTAL:			14,5680 ha	188

 

SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosar 20/1920-1938, f. 178.

 

Tabel nr. 2 de numele proprietarilor care posedă terenuri neclădite în raza orașului Pitești și care pot fi cumpărate de Primărie pentru împroprietărirea demobilizaților.

 

Nr. crt.	Denumirea terenului viran	Situația	Suprafața în mp	Observații
1.	Silică Paraschiv	În str. Mărăști (Exercițiu)	7489	Toate terenurile trebuie parcelate și deschise străzi
2.	Nicolae Turcea	Între str. Războieni (Drumul la Turcești) și str. Mărăști (Exercițiu)	25584
3.	Mih. Lungianu	Idem	18060
4.	Moșt. Gh.V. Lungu	Idem	50644
5.	Ștefan Voiculescu	Între str. Exercițiu și str. Pătrașcu Vodă	15160
6.	Constantin Bobocescu	Între str. Smeurei și Gârla Trivalea	50216
7.	Moșt. Al. Mihăescu	Între b-dul Titu Maiorescu și str. IG Duca	10270
8.	Carolina Schweitzer	Idem	4318
9.	Societatea Preoților „Frăția”	Între str. Șerban Vodă și str. Take Ionescu	18406
10.	Apostol Gheorghiu	Idem	985
11.	Moșt. D. Stătescu	Str. Uescu – Eliade Rădulescu	74127
12.	Ioana Lăzărescu	Între str. Ion Câmpineanu și str. Libertății	65620
13.	Ștef. Minoescu și Baruch	Între str. Ion Câmpineanu și CFR	34395
14.	Colonel Buzoianu	Între str. Brătianu și str. Libertății	14423
TOTAL:			38,9697 ha

 

SJAN Argeș, Primăria Pitești, dosar 20/1920-1938, f. 179.

 

Aurel Radu, Reforma agrară din 1921 în oraşul Piteşti, în „Argesis”, Studii şi comunicări, seria Istorie, XXVIII, Muzeul Judeţean Argeş, Editura Ordessos, Piteşti, 2019, p. 233-269.